Gala BURSA 2018

DNA cere blocarea insolvenţei firmelor "Asesoft International" şi "Teamnet International"

Andrei Stan
Anticorupţie #Insolvenţa /

Sebastian Ghiţă (Sursa foto: captură Youtube)

Sebastian Ghiţă (Sursa foto: captură Youtube)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti au solicitat Tribunalului Prahova luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind firmele "Asesoft International" şi "Teamnet International" sau, după caz, suspendarea acestor proceduri în cazul în care la data judecării ele au fost deja iniţiate, informează un comunicat al DNA.

Anterior, la data de 29 martie, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celor două companii pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată.

De asemenea, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aparţinând firmelor "Asesoft International" şi "Teamnet International" până la concurenţa sumelor de 13,29 milioane de lei, respectiv 23,19 milioane de lei.

DNA precizează: "Cererea procurorilor adresată Tribunalului Prahova a fost formulată pentru următoarele motive:

Prin sentinţele pronunţate de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarele S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A..

Până la acest moment nu a fost iniţiată procedura falimentului şi dizolvare a celor două persoane juridice.

În cererea adresată Tribunalului Prahova, procurorii arată că măsura propusă are caracter urgent şi se raportează strict la considerentul bunei desfăşurări a procesului penal (prin asigurarea existenţei pe mai departe a celor două persoane juridice, a prezenţei lor la termenele de judecată şi a activului patrimonial necesar pentru plata sancţiunii şi a sumelor confiscate în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă)".

"Teamnet International" a anunţat pe 20 martie, într-un comunicat de presă, că a depus cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă la Tribunalul Prahova şi că se va concentra în continuare pe reducerea costurilor operaţionale.

Compania susţine că lucrează, în prezent, la un proces de reorganizare şi redefinire a modului intern de lucru.

Directorul adjunct al companiei, Bogdan Nedelcu, a declarat: "Am luat această decizie la nivelul board-ului Director pentru a ne susţine mai departe ca business şi pentru a ne onora angajamentele faţă de angajaţi, clienţi, parteneri şi furnizori. În perioada imediat următoare, ne vom concentra pe reducerea costurilor operaţionale şi optimizarea proceselor interne, menţinând în acelaşi timp competenţele existente în cadrul companiei".

Potrivit acestuia, firma va asigura continuitate în dezvoltarea, implementarea şi mentenanţa sistemelor de care este responsabilă atât în România, cât şi în alte ţări.

Firma "Teamnet International" a fost deţinută de omul de afaceri Sebastian Ghiţă până în 2012.

Sebastian Ghiţă a contestat recent, prin avocat, mandatul de arestare preventivă în lipsă emis pe numele său în cel mai nou dosar de corupţie în care este urmărit penal alături de şefii companiilor "Asesoft" şi "Teamnet", Curtea de Apel Ploieşti urmând să se pronunţe în 27 mai cu privire la contestaţia fostului parlamentar, potrivit News.ro.

În al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Sebastian Ghiţă procurorii suspectează că fostul deputat, care până în anul 2012, când a fost ales în Parlament, a fost reprezentant al "Teamnet Internaţional" şi "Asesoft International", a pretins şi primit de la reprezentanţii celor două firme sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT şi / sau să faciliteze derularea în bune condiţii firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de către Ghiţă.

Anchetatorii mai susţin că este vorba despre contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, încheiate între anii 2007 şi 2015 de către mai multe societăţi comerciale cu profil de activitate în domeniul IT şi de asocierea dintre acestea şi firmele "Teamnet International" şi "Asesoft International".

DNA a formulat o propunere de emitere a unui nou mandat de arestare pe numele lui Ghiţă în 28 februarie, atunci când au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă şi doi dintre apropiaţii lui Ghiţă, respectiv directorul "Teamnet International", Bogdan Padiu, şi cumnatul fostului deputat, Cristian Anastasescu, care este şi administratorul "Asesoft International".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită