CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
DNA:
BURSA 13.02.2018
     DNA susține că înregistrările în care ar apărea fostul deputat Vlad Cosma, difuzate de Antena 3, au ca scop compromiterea procurorilor și a ofițerilor de poliție care au instrumentat dosarele în care sunt inculpați membri ai familiei acestuia și Sebastian Ghiță.
     Totodată, DNA a anunțat, ieri, deschiderea unui dosar de șantaj.
     Procurorii au precizat: "Vlad Cosma, inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, a prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal. Relevant este că, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară - ultima dată vineri, 9 februarie 2018 - cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său - inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu în același dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat și fiul său)".
     DNA mai arată că procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracțiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum și să întocmească și să elibereze un înscris care să îi folosească lui Mircea Cosma la îmbunătățirea situației juridice în dosarul aflat la ÎCCJ, în faza procesuală a apelului.
     "Persoanele respective au atras atenția procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor și ofițerilor de poliție care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care și cel privindu-i pe inculpații sus menționați", mai spune DNA, adăugând:
     "Difuzarea înregistrărilor, cum - de altfel - a afirmat și unul dintre cei doi interlocutori, are ca scop compromiterea procurorilor și a ofițerilor de poliție care au instrumentat cauzele privind pe Cosma Mircea, Cosma Vlad și pe fostul deputat Ghiță Sebastian Aurelian, în condițiile în care, așa cum am menționat, pe rolul ÎCCJ se află dosarul penal cu termen la data de 19 februarie 2018. La acest moment, alte detalii nu pot fi furnizate, deoarece aspectele menționate fac obiectul unui dosar penal având ca obiect, între alte infracțiuni, și infracțiunea de șantaj". 

     În comunicatul DNA este redată transcrierea unei discuții dintre o persoană din anturajul lui Mircea Cosma și un ofițer de poliție de la DNA - ST Ploiești, datată 9 februarie 2018.
     "Persoană: ...Duminică iese pe televizor. Ți-au făcut niște înregistrări, niște chestii de genul ăsta... Și vor să iasă pe televizor să distrugă pe toată lumea.
     ...N-am ce să fac! Că asta... că n-au... Au făcut, au aranjat tot! Să... Vor să iasă duminică, să iasă pe televizor cu ele.
     ...Nici nu v-am spus!... Și dacă va fi un scandal foarte mare și o bășică foarte mare, care va exploda, pentru că el are niște chestii foarte, foarte...
     ...O să iasă un scan...o să iasă un scandal fantastic, că se duce la presă, care presa e împotriva voastră! Și o să fie o... întreg scandal. Eu acuma vă spun decât...vă spun... vă trag un semnal de alarmă...Adică, ce puteți să faceți?... că nu puteți să le faceți, că el le are... Oricum sunt toate date, montate...
     Ei au ce au, că... ăla mi-a zis: "...Domn'e (...) nu mi-au dat nici măcar o caracterizare pentru tata!'
     ... Dumneavoastră trebuie să înțelegeți că nu e de glumă! Au făcut niște discuții mari pe la CSM, pe la CSM, pe la Înalta Curte... tot felul de discuții... cu SRI-ul... s-au înțeles... au fost toți, împreună, la Sebi Ghiță, în... în ăsta, cum îi spune? În... ă... în Serbia.
     ...Au avut pe-acolo discuții... le-a arătat... au montat împreună... Sunt montate oficial cu ăia după la RTV, cu Gâdea, de la Antena 3... Deci, nu... nu e un scăndăluț?!
     ... E ditamai regia făcută! O să transmită două posturi în direct... Și România TV... Și Antena 3! Antena 3 o să fie în direct, cu totul, absolut...!
     ...Doamnă... trebuie găsită o variantă prin care să scăpați de ăștia după cap, că o să vi se rupă picioarele la toți! Credeți-mă, s-au făcut niște...!
     Ofițer DNA: Ce variantă? Care ar fi varianta?
     Persoană: Nu știu! Să-l lăsați, dracu', în pace! ...trebuie să ne așezăm undeva, să căutăm o variantă, să pice la o pace, să facă într-un fel, că o să vadă ce recul o să aibă prima...Duminică apare... Trebuia să apară pe data de 15... eu știam ceva, n-am fost sigur... da' am avut noi... ne-a amânat nouă procesu'... și acum avem pe 18 proces... și s-ar putea să fie ultimul, că încep dezbaterile și...a zis... "Ce să mai fac cu alea, dacă mă duc la pușcărie?'.
     ...Cu cât ajungi mai sus, căderea e în jos... și eu acuma vă spun în felul următor... asta, așa...fac o discuție... și uit că am făcut-o! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră, că sunteți la fel de băgată ca și ceilalți!
     ...Este vorba și de serviciul, și de salariile, și...(neinteligibil)..., și de familia dumneavoastră.
     ...Da! Eu, cu ochii mei am văzut! Mi-e milă de dumnea... Eu vă spun cinstit! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră!
     ...Oamenii-s nebuni! Nu vă dați seama ce filme au făcut, ce discuții, ce îmbârligări! Au discuții cu Ciutacu, cu... cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu... cu douăzeci de inși... cu Vicol, cu Blaga, cu Udrea, cu Bica, care intră în direct de nu știu unde, cu Ponta, care nu știu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru! N-au vrut să facă chestia asta c-a picat Guvernu' și n-au vrut să ...(neinteligibil)... una cu alta! Cu Dragnea, care îi cere schimbarea lui Kovesi... cu înregistrări, în care discută Negulescu la telefon...E ticluită ca lumea și sunt pregătiți rău de tot!
     ...Și după ce vedem primul set și vedem impactul care este... o să vă dau un telefon, că vin... și vedem".

 


 link: Asediul asupra DNA se întețește

 link: "Procurorii DNA Ploiești nu vor ceda în fața intimidărilor și presiunilor"

 link: Dragnea: "Să stea doamna Kovesi cât vrea la DNA!"

 link: Mircea Cosma și Vlad Cosma, condamnați la închisoare pentru că ar fi primit șpagă

 link: Andreea Cosma, acuzată de complicitate la abuz în serviciu

 link: Vlad Cosma a fost trimis în judecată
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2018, ora 17:53)  
 DNA s-a compromis demult nu de acuma.


 
Aceeasi sectiune (Strategia Nationala Anticoruptie)
SCRISOARE DE SUSȚINERE A LUI KOVESI, SEMNATĂ DE 135 DE PROCURORI DNA:
POLIȚISTUL TRAIAN BERBECEANU, DUPĂ ANUNȚUL MINISTRULUI JUSTIȚIEI:
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 17:54
     Mii de manifestanți defilau astăzi după-amiaza la Roma, împotriva fascismului, la apelul stângii, în timp ce Matteo Salvini, principalul candidat al extremei drepte în alegerile legislative de la 4 martie, a adunat peste 15.000 de persoane la Milano, au constatat jurnaliști AFP.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 17:34
     Un bărbat a murit sâmbătă după ce s-a aruncat de la etajul 10 al Spitalului Județean de Urgență "Constantin Opriș" din Baia Mare. Bărbatul nu era internat în spital, însă nu se știe nici dacă se afla în vizită la un pacient, spune directorul unității spitalicești, Vasile Pop.  click să citești tot articolul
Internaţional, 15:56
     Cel puțin 38 de persoane au fost ucise în două atentate cu mașină capcană care au vizat vineri palatul prezidențial și un hotel în capitala Somaliei, Mogadiscio, au declarat sâmbătă serviciile de securitate somaleze pentru AFP.  click să citești tot articolul
Politică, 15:34
     Ministrul Justiției, Tudorel Toader, anunță, astăzi, că în urmă cu două zile s-a întâlnit cu Adam Sambrook, viceambasador în cadrul Ambasadei Marii Britanii în România, căruia i-a prezentat stadiul celor trei ale justiției, precum și modificările aduse Codurilor penale.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 14:19
     Transgaz și BERD au semnat vineri un acord de finanțare de 60 milioane de euro privind construirea conductei BRUA pe teritoriul României.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.02.2018
BVB
     O treime din rulajul ședinței de tranzacționare de ieri a venit din transferul "deal" efectuat cu 1,5% din acțiunile SIF5 Oltenia, în valoare de 17,68 milioane lei. Schimbul a fost realizat...  click să citești tot articolul
23.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care așteptările tot mai mari legate de majorarea dobânzilor în SUA au afectat apetitul pentru risc, la nivel global.  click să citești tot articolul
22.02.2018
BVB
     * Piața a înregistrat a treia scădere consecutivă
     * Titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%
       Piața a înregistrat în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, cea de a treia zi de scădere consecutivă, majoritatea cotațiilor emitenților listați la Bursa de Valori București (BVB)...  click să citești tot articolul
22.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în special în sectorul tehnologic, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
21.02.2018
BVB
     * George Brande, Interfinbrok: "Investitorii stau într­-o stare de expectativă, ceea ce poate explica rulajul redus"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de ieri preponderent în scădere, singurul indice ce a cunoscut o creștere fiind BET-FI, al celor cinci...  click să citești tot articolul
21.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în a doua parte a zilei, datorită rezultator financiare peste așteptări anunțate de unele companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9567
2.3802
2.9752
4.0473
0.1839
0.6251
0.2138
4.6552
5.2837
1.4879
3.5385
0.2273
0.4804
1.1161
0.0671
0.4637
0.9990
3.7813
0.3261
1.1634
0.5969
0.0584
0.3509
0.2033
2.7585
0.0395
0.1402
1.0295
0.6259
0.1202
161.6184
5.4853
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
23.02.2018
     The dismissal of chief DNA (National Anti-corruption Department) prosecutor Laura Codruța Kovesi was announced last night by Justice Minister Tudorel Toader, at the headquarters of the Ministry, after presenting the justification of the decision, presented in the form of twenty bullet points, while also taking the opportunity to mention he had been head of class, which surprised everybody, because no one was interested in his school achievements.  click here to read the entire article
21.02.2018
LIBERAL SENATOR STRIKES AGAIN
     * Senators have voted for the annual effective rate to be at most 2.5% higher than the policy rate when it comes to mortgage
     * The law will go to the Chamber of Deputies - the decision making forum
     * Senator Zamfir: "Today, we have become European as far as the manner in which loans are granted as well"
       PNL senator Daniel Cătălin Zamfir does not disappoint. His draft law concerning the capping of interest rates was the first that appeared on the agenda yesterday, in the common meeting of the specialized commissions and despite the controversies between him and a few other party colleagues, including the president of the Economic Commission Florin Cîțu, the liberal got more than he had made his objective initially - not just the capping of compensatory and penalty interest rates, but also the capping of the annual effective interest rate charged by banks and Non-Financial Banking Institutions (IFNs).  click here to read the entire article
20.02.2018
UPON REQUEST FROM ONE SHAREHOLDER,
     * The investigation concerns the deliberate reporting of inaccurate financial statements or untrue information
     * Sebastian Vlădescu: "An investigation is the only solution which would show where the money went, I know I've done my job"
       The DIICOT prosecutors have begun prosecution in rem of the actions, in the "Romcab" (MCAB) case, according to a response sent by the prosecutors to Valentin Stănescu, a shareholder in the company.  click here to read the entire article
20.02.2018
     Decorated by Traian Băsescu with the Star of Romania, Gunther Krichbaum, the president of the European Affairs Commission of the Bundestag, asks the president of the European Commission, Jean Claude Juncker, through a letter, not to suspend the application of the Cooperation and Verification Mechanism (MCV) concerning the Romanian judicial system and writes that "in the event of new attacks on the independence of the judicial system, should take into consideration initiating the procedure for the activation of article 7 of the EU treaty" (the suspension of Romania's voting rights in the EU council).  click here to read the entire article
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
.