Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 30.08.2017
Dorina Lazăr, demisă de la conducerea Odeon
click aici
Doina Lazăr (Sursa foto: Wikipedia)
     Dorina Lazăr a părăsit funcția de director al Teaturlui Odeon, miercuri, și a fost înlocuită în regim de interimat de Dumitru Cristian Șofron, după ce i-a fost încetat contractul de management, ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, a anunțat Primăria Municipiului București (PMB), potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.

     Actrița a declarat, pentru News.ro, că nu știe despre ce clauze este vorba și că desfide pe oricine și-ar închipui că și-a însușit vreo sumă din banii instituției teatrale.

     Conform reprezentanților PMB, măsura a fost luată în baza raportului Corpului de Control al Primarului General, care a vizat, printre altele, verificarea aspectelor organizatorice, financiare și respectarea legalității privind încheierea și derularea contractelor comerciale.

     Dorina Lazăr a menționat: "Sunt siderată. A venit un curier de la Primărie care mi-a adus o hârtie prin care am fost demisă din 24 august. Eu din 24 și până astăzi am semnat o grămadă de acte. Ele sunt semnate ilegal, probabil, acum. Nu știu despre ce clauze este vorba, pentru că nu am acces la referat. Am dat telefon la Primărie și nu îmi răspunde nimeni".

     "Acum patru zile am primit o hârtie de la Primărie că îmi reconsfințește contractul de muncă și azi am primit că mi-l anulează", a precizat ea.

     Actrița a adăugat că în urma refuzului ei de a tăia din bugetul teatrului, discutat în primăvară, un consilier de la primărie i-a spus să își caute un alt loc de muncă, discuție în urma căreia Corpul de Control a realizat un raport la instituția teatrală. Dorina Lazăr a cerut trimiterea raportului la Curtea de Conturi, conform agenției citate.

     Lazăr a susținut: "La mine la teatru, în urma refuzului meu de a tăia din buget, când s-a discutat bugetul în primăvară - un buget care era foarte echilibrat și care nu prevedea nimic în plus față de ceea ce era necesar, un domn consilier mi-a spus la telefon, când l-am întrebat ce mi se întâmplă dacă nu modific bugetul: «Vă căutați alt loc de muncă». Și în două ore am avut aici Corpul de Control al primarului, care a stat vreo 10 zile, a făcut un raport și... Pesemne pe baza acestui raport (i-a fost încetat contractul, n.r.). Dar eu am rugat ca raportul să fie trimis la Curtea de Conturi. Eu sper să vină Curtea de Conturi și să facă controlul cel adevărat".

     "Era vorba de derularea acestei refaceri a teatrului, dar nu s-a încheiat, nu am făcut socotelile, nu am depășit bugetul. Mai avem bani în bancă, încă n-am plătit tot", a precizat ea.

     "Eu aș face o conferință de presă, dar după cea pe care am avut-o atunci cu spațiile din Giulești am primit o hârtie cum că nu am voie să mai fac vreodată conferință de presă fără să cer permisiunea Primăriei", a adăugat actrița.

     În luna mai, Primăria Capitalei a anunțat că va oferi Teatrului Odeon un alt spațiu pentru depozitarea decorurilor și a atelierelor, până atunci teatrul putând rămâne în spațiul din Calea Giulești, într-un spațiu delimitat.

     Doina lazăr a mai precizat: "Eu cred că are legătură (demiterea, n.r.) cu o atitudine pe care e foarte târziu la 77 de ani să o adopți, aceea de a pupa mâini. Am trăit într-un fel toată viața, mi-e greu acum spre sfârșit... Cel mult să mă cocoșez de la bătrânețe, dar așa, numai pentru post... Desfid pe oricine și-ar închipui că am luat vreun leu din banii teatrului sau că am dirijat altfel decât era logic și legal".

     Conducerea interimară a Teatrului Odeon va fi asigurată de Dumitru Cristian Șofron, până la organizarea concursului de proiecte de management, conform legii, potrivit PMB. 
A.C.
 

 

.