Două contracte în valoare de aproape 14 milioane de lei, încheiate de Administraţia Porturilor Maritime Constanţa

A.C
Companii /

Două contracte în valoare de aproape 14 milioane de lei, încheiate de Administraţia Porturilor Maritime Constanţa

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC) a semnat două contracte în cadrul proiectului Protect, în valoare totală de aproape 14 milioane de lei, fiind vorba despre modernizarea sistemului de semnalizare din bazinele portuare şi de cale navigabilă, respectiv de proiectarea, construirea şi livrarea unei nave tanc autopropulsată.

Potrivit unui comunicat al CNAPMC, conducerea instituţiei a semnat două contracte în cadrul proiectului Protect, finanţat din fonduri europene.

Astfel, unul dintre acestea se referă la modernizarea sistemului de semnalizare din bazinele portuare şi de pe calea navigabilă, acesta fiind adjudecat de Utilnavorep Constanţa prin procedura de licitaţie publică în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, potrivit News.ro.

Valoarea contractului este de 4.743.093 Lei (fără TVA), durata de execuţie fiind de 12 luni.

"Obiectivul investiţiei este de a îmbunătăţi accesul maritim în Portul Constanţa prin înnoirea şi modernizarea sistemului de semnalizare aferent bazinelor portuare şi a şenalului navigabil", se arată în comunicat. Contractul cuprinde: proiectarea şi execuţia de faruri pe diguri, de stâlpi de semnalizare, furnizarea şi montajul de geamanduri şi panouri solare, montarea, demontarea şi relocarea pe alte coordonate a unor geamanduri, asigurarea de stocuri pentru intervenţiile de urgenţă.

Cel de-al doilea contract a fost semnat cu Navrom Shipyard Galaţi, şi prevede proiectarea, construirea şi livrarea în Portul Constanţa a unei nave tanc autopropulsată. Contractul a fost adjudecat prin licitaţie publică în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, iar valoarea acestuia este de 8.970.000 Lei (fără TVA), durata de execuţie a navei fiind de 18 luni.

În comunicat se mai arată: "Nava multifuncţională va avea 500 tone deadweight, o viteză de 11 noduri, performanţe de navigaţie ridicate şi va asigura preluarea reziduurilor petroliere şi a apelor uzate de la navele aflate în porturile maritime româneşti şi în rada acestora. Totodată, nava va asigura preluarea combustibililor de la navele care urcă pe doc sau intră în reparaţii".

Nava va arbora pavilionul român şi va fi înmatriculată conform legislaţiei ţării noastre.

Proiectul "Protect - Infrastructură pentru operaţiuni sigure şi pentru protecţia mediului în Portul Constanţa" este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility - CEF). Bugetul proiectului este de aprozimativ 12,7 milioane de euro, iar perioada de implementare este 1 iulie 2016 - 31 iulie 2019.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită