Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 30.07.2018
Dreptul și puterea
     Aventura concursului pentru ocuparea postului de procuror șef al DNA ne oferă o interesantă ilustrare a raporturilor dintre drept și politică. Atât Curtea Constituțională, care a inițiat, practic, procesul, cât și ministrul justiției, susțin că se manifestă în numele Dreptului. Dincolo de încercarea de a scoate total președintele republicii din jocul de numire al șefului DNA, se pune însă întrebarea dacă Dreptul este totuna cu Puterea. Altfel spus, în numele Dreptului sau în numele Puterii își afirmă cele două ins­tituții autoritatea în spațiul politic?

     Dreptul nu este un dat, ci mai degrabă un limbaj atât al vieții reale, cât și al puterii. Dreptul este forma prin care, în general, puterea poate și trebuie să se manifeste și să se (re)prezinte. În acest sens, dreptul presupune facultatea de a exprima o stare a lucrurilor. Doar în continuarea aces­teia apare funcția de legitimare a puterii. Pentru a reuși legitimarea acțiunilor Puterii este necesară adoptarea unui model juridic care are mai degrabă un aspect tactic. Referința la drept permite adoptarea unor reglementări ușor de acceptat de subiecții puterii.

     Dar este dreptul cale care permite înțelegerea Puterii? Pentru cei ce exercită puterea, mai ales în statele iliberale cum devine acum și Romania, suveranitatea condiționează natura dreptului. Pentru aceștia, suveranitatea, de la care se revendică, este Puterea de a face ceva, de exemplu, de a pune în aplicare schimbări care reduc garanțiile privind protecția libertății individuale. O astfel de teorie, inspirată din scrierile lui Carl Schmitt (care nu întâmplător a devenit membru al Partidului nazist), pornește de la unilateralitatea suveranității. Dar, suveranitatea nu este o putere unilaterală supremă, ci mai degrabă rezultatul unui contract în urma căruia drepturile pe care le dețin de la origine și de la natură subiecții puterii - numiți uneori, mai ales în societățile cu democrație liberală, cetățeni - sunt transmise puterilor publice care au ca misiune să le garanteze și să le protejeze.

     Ambiguitatea dreptului constă în faptul că cel ce este la început, prin naștere, un subiect natural, devine un subiect al politicii. Un cetățean este atât deținătorul unui drept inițial, cât și un subiect al puterii sub a cărei dominație este plasat. Când se vorbește despre un subiect de drept se înțelege o persoană care dispune de întreaga sa libertate, pe când atunci când se face referire la un subiect al puterii politice se înțelege o ființă umană care se află sub autoritatea unei puteri care-l domină.

     Pentru cei ce reduc suveranitatea la exercitarea ierarhică a puterii, statul de drept este o formă de limitare inacceptabilă a dreptului lor de a conduce. Or, statul de drept este o configurație politică ce pune în centrul exercitării politicii garanții de care ar trebui să beneficieze cetățenii. Dar presupune în același timp și dreptul unui stat sau al unei entități politice căruia subiectul trebuie să i se supună.

     De aceea, dreptul apare mai degrabă ca o mască formală, și nu ca natura însăși a Puterii. Analiza juridică a politicii nu permite înțelegerea efectivă a Puterii. Discursul juridic duce întotdeauna la stat, la puterea statului. Or, puterea este diseminată în ansamblul societății și este legată de relațiile dintre indivizi. Mai curând, am putea spune că puterea se infiltrează în întreg corpul politic, iar suveranitatea statului, forma legii sau dominația exercitată în numele acestora este doar ultima formă de manifestare a puterii.

     Prin drept nu poate fi înțeleasă alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, dar pot fi explicate acțiunile care urmăresc atât investigarea ingerințelor rusești în alegerile prezidențiale americane din 2016, cât și încercarea președintelui american de a prelua controlul Curții Supreme. Normele de drept privind numirea unui șef la DNA sunt reprezentate de forma juridică a unei confruntări politice care nu vizează doar parchetele - nici măcar recunoașterea statului de drept -, ci exercitarea unei puteri care să scape oricărui control, fie acesta juridic sau social. 
Cristian Pîrvulescu
 

 

.