Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
marește imaginea  Ilustrație de MAKE
MAKE
     Lui Dragnea nu-i mai Alde de glume, careva de la ALDE i-a zis că ei nu se bagă în conflictul cu Firea, cum, la rândul lui, nici Dragnea nu s-a băgat în conflicul lui Călin Popescu-Tăriceanu cu Daniel Constantin, ci a zis atunci că așteaptă ca ALDE să-și rezolve problemele interne și că "abia după aia", așa că, acum, Tăriceanu așteaptă ca PSD să-și rezolve problemele interne și "abia după aia", adică așteaptă să vadă cine va fi învingătorul din CEx-ul de azi și abia după aia se pronunță cu cine ține.
     Dacă câștigă Firea, atunci cu Firea, dacă câștigă Dragnea, atunci cu Dragnea.
     Chestie de principiu, curaj, verticalitate, fidelitate și, nu în ultimul rând, de discreție - nu te bagi tu în intimitatea aliatului la guvernare, o treabă pe care o practică și Antena 3, unde Mircea Badea și-a plesnit fosta colegă, devenită primar, dar Mihai Gâdea a făcut ce poate el să facă ca să arate că ar fi imparțial. 
     Momentul de cumpănă prin care trece Partidul Social Democrat, formațiune politică măcinată de permanente conflicte interne, poate lua sfârșit, astăzi, odată cu ședința Comitetului Executiv Național ce va avea loc în jurul prânzului. Cei 61 de membrii ai structurii de conducere a celui mai mare partid din țară sunt chemați să se pronunțe cu privire la solicitările unui grup de disidenți față de actuala conducere, solicitări dintre care cea mai importantă este demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD și din funcția de președinte al Camerei Deputaților.  click să citești tot articolul
CJUE, ÎNTR-UN CAZ ÎMPOTRIVA OTP BANK ȘI OTP FAKTORING:
     Instituțiile financiare sunt obligate să furnizeze împrumutaților informații suficiente pentru a le permite acestora să adopte decizii prudente și în deplină cunoștință de cauză, consideră Curtea Europeană de Justiție (CJUE).  click să citești tot articolul
     Greșelile nenumărate din manualele tipărite de Editura Didactică și Pedagogică (EDP) au reușit să șubrezească grav încrederea în sistemul autohton de învățământ. Erate după erate, acuze încrucișate, crearea de comisii de anchetă și în toată această "vânzoleală" la mijloc se află elevii, care fie nu mai iau de bun nimic din manualele pe care le folosesc, fie sunt conștiincioși, dar au șanse mari să achiziționeze informații false.  click să citești tot articolul
ESTIMARE TRADEVILLE PENTRU 2019:
     *  "Ținând cont că deficitul de cont curent al țării noastre este în creștere, este posibil ca, în unele cazuri, rata de distribuție a profitului să depășească nivelul de 90%", potrivit Tradeville
     
     Randamentul mediu al dividendelor ce vor fi acordate anul viitor de companiile incluse în indicele BET, din profitul anului 2018, este posibil să fie de 8,83%, în situația în care statul va continua să ceară și anul viitor ca 90% din profitul societăților pe care le are în portofoliu să fie distribuit acționarilor sub formă de dividende, se arată într-un raport realizat de Luca Cris­tian Nicolae,...  click să citești tot articolul
IOAN GÂNFĂLEAN, AVOCATUL COPILULUI, NEAGĂ EVIDENȚA:
     Reporter: Ați coordonat lucrarea lui Richard Paul Dorday sau nu?
     Ioan Gânfălean: La vremea res-pectivă, nu știam pentru ce este condamnat domnia sa. Am primit o adresă oficială de la penitenciarul Aiud semnată de directorul penitenciarului, în care mi se cerea, văzând un cuprins și o bilbliografie, să îmi dau acceptul pentru scrierea unei monografii despre trauma pe care o simte un condamnat când ia contact cu mediul penitenciar  click să citești tot articolul
NOURIEL ROUBINI ANTICIPEAZĂ:
     Statele Unite nu pornesc doar un război comercial cu China, ci o competiție geopolitică în care administrația americană are scopul să îngrădeas­că dezvoltarea Chinei, este de părere Nouriel Roubini, fost consilier economic al președintelui american Bill Clinton.  click să citești tot articolul
PROIECTUL STRATEGIEI ENERGETICE:
     Finalizarea Grupurilor 3 și 4 de la Cernavodă, realizarea Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj de la Tarnița-Lăpuștești, construirea Grupului de 600 MW de la Rovinari realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopole reprezintă principalele obiective strategice cuprinse în Proiectul Strategiei Energetice, postat, ieri, pe site-ul ministerului de resort.  click să citești tot articolul
     Turismul balnear a înregistrat creșteri atât din punct de vedere al investițiilor, cât și al numărului de turiști, a afirmat președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădules­cu, care a deschis evenimentul dedicat segmentului balnear din turism - "Bursa și Forum-ul de Turism Balnear", care se desfășoară zilele acestea la Covasna.
     Domnia sa a declarat pentru Ziarul BURSA: "În ultimii cinci ani a existat o creștere continuă a segmentului de balneo cu valori situate între 10 și 15%. Fiecare investiție care s-a făcut a crescut cifra de afaceri pe acest sector. Anul acesta estimez o creștere mai mare, de...  click să citești tot articolul
     Găzduirea unor meciuri de la turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2020 reprezintă o provocare greu de trecut pentru autoritățile autohtone. Lipsa unor stadioane, săli de sport moderne, patinoare blochează posibilitatea reprezentanților diverselor federații să aspire la organizarea unor competiții importante la nivel internațional.  click să citești tot articolul
     Ciprul și Egiptul au încheiat un acord care să permită construirea primei conducte submarine de transport de gaze naturale cipriote, prin Marea Mediterană, către Egipt, în vederea reexportării către Europa, relatează AFP, conform News.ro.  click să citești tot articolul
     Producătorul britanic de autoturisme sport de lux "Aston Martin" vrea să fie evaluată la un maxim de 5,07 miliarde de lire sterline (6,7 miliarde de dolari) în cadrul ofertei publice inițiale (IPO) pe care o pregătește pentru luna viitoare, conform Reuters, care adaugă că societatea a stabilit intervalul de preț pentru IPO la 17,50-22,50 lire/titlu.  click să citești tot articolul
     Sebastian Zachmann, redactor al publicației Adevărul scrie că în cazul în care Liviu Dragnea va rămâne la șefia partidului și după întrunirea Comitetul Executiv de astăzi, tabăra revoltaților din PSD ar putea migra către partidul lui Victor Ponta. Și chiar dacă PSD nu se va rupe formal, majoritatea parlamentară va deveni extrem de șubredă, în condițiile în care zeci de senatori și deputați PSD susțin schimbarea. Cine a rămas de partea lui Dragnea și cine sunt baronii care joacă la două capete.  click să citești tot articolul
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12 - 19 SEPTEMBRIE
     Ca urmare a aprecierii, în ansamblu, a celor mai importante acțiuni listate la Bursa de Valori de la Viena (Wiener Borse), titlurile BT Index Austria ATX, ce afișează o rentabilitate de 1,68%, în intervalul 11 - 18 septembrie, se situează pe prima poziție în topul randamentelor fondurilor de investiții, în perioada menționată.
     BT Index Austria ATX este un fond deschis de investiții, denominat în euro, ce investește în acțiuni listate pe piața austriacă, minimum 85% din activele fondului urmărind să reproducă principalul indice al bursei din Viena, ATX (Austrian Traded Index), se arată pe site-ul BT Asset Management, societatea care administrează fondul.  click să citești tot articolul
     Comerțul internațional cu produse agricole devine vital în condițiile în care schimbările climatice vor influența semnificativ capacitatea multor regiuni ale lumii de a produce alimente. Aceasta este principala concluzie a raportului "Evaluarea Piețelor Produselor Agricole, 2018", realizat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).  click să citești tot articolul
Cornel Codiță
     Pentru a înțelege ceea ce se întîmplă în politica din România și care sunt consecințele, formula clasică a lui Marivaux, joc, dragoste, hazard, nu este suficientă. În politică și nu numai, rezultanta este decisivă. La noi, ea se măsoară în tipuri și grade ale dis­trugerii. Nu mai departe, actuala guvernare.  click să citești tot articolul
     La 13 septembrie, acum o săptămâ­nă, Emil Ciocoiu a împlinit 70 de ani. Este pictor român, născut în Gorj și absolvent de institut de București, stabilit în 1980 în Germania, mai exact la Aachen. În tot acest timp a realizat o operă profundă și impresionantă, a expus în spații prestigioase din întreaga lume.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis ședința de tranzacționare de ieri pozitiv.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8891
2.3785
3.0794
4.1133
0.1820
0.6237
0.2218
4.6519
5.2505
1.4382
3.5403
0.2370
0.4849
1.0836
0.0599
0.4496
0.6375
3.9743
0.2747
0.9619
0.5797
0.0550
0.3541
0.2121
2.6477
0.0393
0.1417
1.0821
0.6262
0.1227
153.7281
5.5764
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.