Acidul impozitului progresiv

     Trebuia să se întâmple odată şi odată, nu-i aşa? Există o tendinţă, se pare, să uităm repede. Mulţi au uitat cum un salariu de câteva sute de euro, penibil după standardele europene, era taxat sălbatic, cu 38%, în urmă cu abia câţiva ani. Altfel nu îmi explic cum cineva poate să reia, aşa cum au făcut-o recent socialiştii, ideea impozitării progresive.
     Cota unică de 16% a fost una dintre puţinele măsuri aplicate rapid şi decisiv de noua guvernare de Dreapta după câştigarea alegerilor, la sfârşitul anului 2004. Rezultatele s-au văzut imediat. Cota unică a fost unul dintre motivele creşterii economice din următorii ani. Să ceri renunţarea la cota unică, aşa cum au făcut-o socialiştii la ultimul lor Congres, înseamnă să fi pierdut contactul cu realitatea economică şi să trăieşti în lumea ideologiei.
     Este evident ca impozitarea progresivă este injustă. Socialiştii în-cearcă să ne convingă că "nu e drept ca fiecare să plătească la fel". Dar cota unică nu înseamnă că fiecare plăteşte la fel. În sistemul cotei unice, bogaţii plătesc mai mult. Chiar mult mai mult. 16% din 500 de milioane de euro înseamnă mult mai mult decât 16% din 500 de euro. Să iei de la un om disproporţionat de mult înseamnă, indiferent de efectele acestei soluţii, să îl tratezi injust pe acel om. Este afirmarea principiului: "Dă-l încolo, că are de unde!".
     Biciul impozitării progresive ar cădea, inevitabil, exact pe aceia care sunt mai productivi şi performanţi. Unul taie frunză la câini şi abia câştigă ceva. Altul este un geniu, iar piaţa liberă îl răsplăteşte pentru munca sa. În logica socialiştilor, al doilea este un spoliator nenorocit, care trebuie taxat dur. Leneşul este un cetăţean onest, care trebuie protejat de Stat.
     Ne mai mirăm atunci că unul dintre efectele impozitării progresive este izgonirea celor talentaţi şi productivi? Multe sectoare sensibile sunt vizate. Specialiştii în calculatoare sau artiştii din topul meseriei lor ce vor face când Fiscul le va propune un impozit mai mult decât dublu faţă de cel actual, de 35%, în numele "solidarităţii sociale"? Este limpede: vor pleca din ţară. Alţii vor pleca de pe piaţă, vor recurge la evaziune fiscală sau la trucuri legale.
     Ni se spune că impozitarea progresivă va fi "îndulcită" cu diferite scheme de deduceri. L-am auzit pe un deputat socialist susţinând că afaceriştii vor primi înapoi 3% dacă investesc echivalentul în... grădiniţe. Am crezut că nu am auzit bine. Dar chiar dacă luăm în serios acest gen de afirmaţii, ceva tot nu se leagă, din punct de vedere logic. De ce să iei de la cineva cu o mână ceea ce îi dai cu cealaltă?
     Pentru că ne trebuie "cheltuieli sociale", vor răspunde unii. Însă cele mai multe dintre activităţile taxate dur de socialişti sunt cât se poate de sociale. Veniturile mari şi legale nu se fac în pădure, cu hangerul la brâu şi masca pe faţă. Ele se fac de către oameni reali, în colective reale. Unul organizează un spectacol la care vin zeci de mii de spectatori. Altul scrie un program descărcat de milioane de utilizatori.
     Impozitarea progresivă ar induce comportamente artificiale şi din partea firmelor. Să spunem că avem de-a face cu un sistem de "stimulare" a societăţilor mici, în care firmele cu un număr mic de angajaţi (să spunem zece) se califică pentru scutiri şi reduceri la impozite. Şi ce îl va împiedica pe un mic patron care are ceva mai mulţi angajaţi (să spunem nouăsprezece) să îşi dividă afacerile în două pentru a plăti impozite mai mici? Iar la nevoie să îşi treacă aces-te nenumărate firme mici în contul soacrei, fratelui sau al unui cetăţean străin al cărui nume Garda Finan-ciară nici nu îl poate descifra?
     Măcar dacă impozitarea progresivă şi-ar atinge scopul declarat, anume reducerea inegalităţilor sociale. Nu am văzut însă nicio dovadă. Mega-vilele şi super-maşinile au apărut în această ţară încă de pe vremea impozitelor progresive. Diferenţele dintre clase s-au accentuat puternic în vremea guvernărilor dominate sau manipulate de socialişti.
     Impozitul progresiv mai are un "merit": corodează procentul de bani economisiţi, la nivelul economiei naţionale. Explicaţia e simplă. Salariile taxate mai puţin sunt cele mici, care se duc direct în consum. Salariile medii şi mari permit economisirea, care creşte progresiv cu venitul. Este normal: nu poţi să mănânci 20 de pâini pe zi şi să te încalţi cu 80 de perechi de pantofi pe săptămână, chiar dacă îţi permiţi. Şi atunci pui deoparte, la bancă sau în fonduri de investiţii, mai mult. Dar dacă veniturile mai mari sunt afectate, sunt afectate şi depozitele. Ceea ce înseamnă mai puţini bani pentru investiţii şi credite mai scumpe.
     Problema în Europa de Est nu este existenţa cotei unice, ci tocmai faptul că această cotă este subminată prin contribuţii care fac sistemul mai progresiv decât al multor state din Europa de Vest, care au impozitare progresivă a veniturilor directe. Soluţia, aşadar, este extinderea principiului cotei unice, nu abandonarea sa din raţiuni ideologice. 

     Notă: Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.