Electrica Furnizare
CONFERINȚA "Fondurile Europene" - Ediția a IX-a
BURSA 15.09.2017

CORNEL CODIȚĂ
 
mărește imaginea
CORNEL CODIȚĂ      Care și ce fel de pădure, e prea devreme să ne lămurim, dar trebuie precizat dintr-un început că este cu vedere la Bruxelles. Cît despre frumoasa cu pricina, vă vine, nu vă vine, a crede, ea este chiar România! Domnul Juncker, Președintele Comisiei Europene... am precizat nu de alta, dar pînă nu pleacă de la Palatul Victoria, poate reține și domnul Tudose chestia cu funcțiile UE!... așadar, domnul Juncker în rol de prinț, cam trecut, ce-i drept, împuternicit cu mandat, ne-a tras miercuri un țoc cu foc pe frunte și pe obraji, hotărît să ne trezească din somnul cel de moarte, la o viață nouă....europeană, desigur! Pîn la anul nou, suntem în Schengen și imediat după ce îi lăsăm pe insulari la vatră, peste alți doi ani, primul conclav european se va ține în România, nu cea cu capitala la București, ci la Sibiu! Or fi știind ei ceva ori, poate, unde Sibiul e, totuși, mai aproape de Berlin, decît de Moscova!
     Scena, ruptă dintr-un film mut al lui Chaplin, este cea a bătăliei generalizate cu frișcă din bucătăria sanatoriului unde, la un moment dat, intră pe neașteptate super-intendentul! Pentru o secundă, toată lumea înghea¬ță cu "proiectilul" în mînă! La noi, bătălia e mai degrabă cu pietroaie și balegi uscate, decît cu frișcă, dar nu asta contează, ci agitația generală în care fiecare este ocupat pînă peste cap să dea cu ce apucă în oricine se află prin preajmă! Cînd, hodoronc-tronc, intră pe ușă Juncker cu vestea cea bună! În filmele lui Chaplin, după secunda de pauză, în care toți îngheață, primul care o încasează este chiar noul venit, ca să nu mai facă notă discordantă cu peisajul, după care toată lumea își vede de treabă, pînă termină de aruncat cu toate farfuriile de frișcă disponibile! În film, soluția are haz, dar dacă pe aceasta o adoptăm și noi în filmul vieții reale, e tragic, căci iar ratăm o șansă istorică și ar fi păcat; după calculele mele una apare în orizontul nostru tot cam la vreo sută-două de ani! Ca să nu pățim rușinea, primul lucru ar fi să înțelegem ce se întîmplă și de unde ne-a căzut pleașca! Poveștile cu progresele democrației și cu europenismul dîmbovițean, devenit peste noapte mai europenist decît cel de pe Sena ori de pe Spree și Havel sunt, desigur, doar vorbe de clacă!
     Nu este chiar greu de ghicit, în centrul poveștii stă Brexitul și noua balanță dintre riscuri și oportunități pe care o determină.
     Vedeți dumneavoastră, Europa Uniunii Europene este un lanț care are nu doar o verigă slabă, ci mai multe.
     Cea britanică a plesnit. Vestea proastă este că s-ar putea rupe, repede, și altele. Incapacitatea instituțiilor europene de a găsi și promova soluții pentru probleme de construcție instituțională care trenează de decenii a devenit tot mai greu de acceptat, chiar și pentru europeniștii bine antrenați. Riftul dintre politicile europene și politicile naționale se adîncește în domenii cheie de la economie la apărare și securitate, nu doar la periferie, să zicem Ungaria, Polonia și Cehia, ci și în centrul sistemului, în Franța, Germania, Olanda și Italia. Ieșirea din marele marasm al crizei economice globale, în care Europa este cufundată binișor pînă peste cap, lipsa totală de mijloace pentru abordarea unui posibil nou val al crizei sistemului economic mondial, fie că este vorba despre relațiile comerciale, despre bătălia pentru dislocarea dolarului din centrul sistemului monetar-bancar mondial, ori despre replierile strategice pe poziții protecționiste, promovate de Administrația Trump, nici una dintre marile teme nu a primit vreun răspuns credibil de la Bruxelles, ceea ce în traducerea și interpretarea unora însemnă întoarcerea la soluțiile de tip "scapă cine poate" și "fiecare pentru el"!!! În sfîrșit, politica europeană în materie de emigrație, dictată exclusiv de interesele imediate ale mandatului Merkel se dovedește greu, dacă nu imposibil, de susținut, nu doar pe termen lung, ci și imediat. Vastitatea problemelor de securitate și integrare ridică spectrul unor creșteri spectaculoase ale cheltuielilor publice, pe care nici unul dintre statele europene, nici măcar cele mai bogate nu le pot susține. Ce să mai spunem despre săracii periferiei!!
     Toate acestea și încă altele au adunat tensiuni de limită în structura de rezistență a edificiului european, simultan, în plan politic, economic, juridic și de securitate. În lipsa soluțiilor, actualii lideri de la Bruxelles sunt obligați să cultive speranța că tensiunile prezente se vor rezolva, cumva, de la sine, dacă ne apucăm să construim viitorul perioadei post-brexit. De aici, cele două consecințe. Prima, ca să strîngă rîndurile și să reducă influența nemulțumiților, pentru că nucleul istoric al UE nu mai este nici pe departe suficient, din slăbiciuni ale periferiei, România și Bulgaria au fost promovate, peste noapte, la rang de întăriri strategice ale nucleului central!!! A doua, consolidarea decisivă a puterii de la Bruxelles, iar de data aceasta nu mai este vorba doar despre puterea exercitată indirect, pe cale legislativă și prin politicile europene, ci de cea politică! Elitele de la Bruxelles somează elitele naționale să facă pasul înapoi și să treacă greutatea deciziilor mari în ograda Uniunii Europene. Mutarea este înfățișată ca o pre-condiție pentru ca Bruxelles-ul să devină capabil să influențeze decisiv cursul marilor probleme și crize, care nu mai pot fi tratate prin instrumentele politicii naționale, nici măcar de țări ca Franța și Germania. Dacă acest lucru se va întîmpla și el va căpăta o formă codificată în tratatele uniunii, atunci, la Sibiu, în România, se va scrie una dintre paginile de istorie comparabile ca greutate a consecințelor cu cele de la Roma și Maastricht. Dacă, prin aceste soluții, Europa va reuși să se depărteze de capcana "Pădurii fără rost" pentru a se apropia de paradigma "Codrilor de aramă" și a "Pădurii de argint", din mitologia românească, atunci, chiar că putem spune că am avut norocul să ne întîlnim cu Istoria, în acest al XXI-lea secol al unor vremi ce se mai raportează la Christos, doar calendaristic. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  dar si tineret fara batranete
    (mesaj trimis de Penelope în data de 15.09.2017, ora 08:41)  
 Romania va deveni centru spiritual al lumii!..gradina paradisului!
 Doar indienii sunt la fel de spirituali precum romanii..dar si ei au trait candva pe acest teritoriu ..mi-a povestit un clarvazator indian venit in Romania sa vindece prin puterea plantelor si a spiritului dar am si cercetat singura....Rama a plecat din padurile eiuropene spre Asia.... Partea aceatsa spirituala, de vindecare ar trebui scoasa in evidenta...daca ne lasa indistria farmaceutica...Am putea aduce medici din China si din India sa ne invete practicile lor..Am putea crea sanatorii precum cel de la Breaza sau de la Herghelia. Degeaba avem tara frumoasa daca risca sa ramana nepopulata! trebuie sa atragem, ca un magnet, turismul medical!...Romania cea frumoasa, trebuie sa se trezeasca si sa arate lumii cat de frumoasa si spirituala este si poate deveni! Fara suflet viu frumusetea se ofileste! Romania va deveni taramul tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte spirituala!
 Preventia este mama intelepciunii!..ea ne mentine tineri si frumosi dar si la punga grosi!


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 15.09.2017, ora 11:04)
 
 Penelope draga, trezeste-te din batutul de campi si calcatul pe nori. Dl. Codita are spirit si cred ca sfirsitul articolului te depaseste... ca sa ma exprim elegant.


 
  1.2.   explica tu finalul!  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de Penelope , in data de 16.09.2017, ora 01:07)
 
 Nu ai inteles comentariul meu. El nu se refera la domnul Codita ci la Romania si la potentialul sau .Nu mi-as permite sa spun ceva deplasat fata de maestrul meu spiritual. ..asa maestru, asa discipol!
 Daca nu punem suflet ..Romania se va ofili..oricat de frumoasa este...
 Cu totii avem spirit!..tot ce e viu...chiar mineralele si plantele...dar nu toate au suflet.
 Cand vei termina cura de regenerare cu suplimente alimentare de la nuskin, vei fi si tu frumoasa precum Romania...dar fara suflet te vei ofili si ramane simplu spirit.
 Finalul articolului este deschis interpretarilor...poate ne explici tu noua astora depasiti de final!...


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2017, ora 11:27)  
 „Imitarea este sinucidere“, era de părere Emerson. Cei care nu-și recunosc propria valoare imită; pentru cei care-și cunosc puterea, imitarea este un compromis care nu poate fi acceptat."


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 16.09.2017, ora 01:15)
 
 Poate ne traduci ce au vrut sa spui!


 
3.   Eminescu si V Conta
    (mesaj trimis de Penelope în data de 16.09.2017, ora 02:02)  
 Paradigma codrilor de arama si a Padurii de argint ne face sa gandim la asemnator..este vorba despre rezonanta vibratiilor sentimentale sau ideale din sufletul fiecaruia, in consonanta cu matricea ondulatorie a plaiurilor carpatine. Vezi Conta si Eminescu, rezonanata intre doua suflete care vibrau in consonanta cu acelasi orizont al inconstientului...
 Ca sa iubesti natura trebuie sa fii iubitul ei...spunea Conta iar Eminescu intareste cele spuse de acesta, ca trebuie sa fii prietenul ei.
 Sufletul romanesc subliniaza Noica, incearca sa intre in rezonanta cu duhul sfant, cu Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este si inceputul intelepciunii. Dragostea face sufletele sa vorbeasca cu ingerii.


 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Companii-Afaceri, 16:35
     Omul de afaceri Zaharia Groza, care a aterizat forțat, ieri, cu un avion de mici dimensiuni pe un câmp din apropierea comunei Vințu de Jos din județul Alba a decedat, astăzi, la o clinică de specialitate din Târgu Mureș unde fusese transportat, potrivit unei surse din presă.  detalii
Miscellanea, 16:09
     Regele Mihai se află în continuare sub supravegherea permanentă medicilor și urmează tratamentul obișnuit din ultimele luni, anunță Casa Regală, precizând că principesa Maria îi va fi alături, în Elveția, în preajma zilei de naștere.  detalii
Miscellanea, 15:36
     Un număr de 30 de persoane au fost evacuate duminică, dintr-un bloc din Craiova, după ce într-un apartament a izbucnit un incendiu, la fața locului deplasându-se pompierii cu trei autospeciale, iar până la ora transmiterii acestei știri nu erau informații despre persoane rănite, potrivit unei surse din presă.  detalii
Internaţional, 14:46
     Amplasarea sistemului american antirachetă THAAD în Coreea de Sud, care a stârnit proteste în țară și critici din partea Coreii de Nord și a Chinei, a fost finalizată, potrivit DPA.  detalii
Internaţional, 13:29
     Toyota Motor Corp va suspenda luni dimineață operațiunile la toate fabricile sale de asamblare din Japonia, inclusiv cele ale subsidiarelor sale, ca măsură de precauție din cauza apropierii taifunului Lan, a anunțat, duminică, un purtător de cuvânt al grupului auto nipon, citat de Reuters.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.10.2017
BVB
     Ședința din penultima zi de tranzacționare a săptămânii a înregistrat o lichiditate de 32,82 milioane de lei, mai mare decât cea înregistrată miercuri, de 31 milioane de lei, dar sub media zilnică...  detalii
20.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza escaladării tensiunilor politice din Spania.  detalii
19.10.2017
BVB
     * Acțiunile "Aerostar" - avans de aproape 15%, după semnarea memorandumului cu "Raytheon International Defence System" privind înzestrarea armatei cu sisteme Patriot
       Piața Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 31 milioane de lei (6,75 milioane euro), sub media zilnică a acestui an (48,13 milioane...  detalii
19.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  detalii
18.10.2017
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     * Acțiunile "Impact Developer & Contractor" înregistrează un salt de 3,04%
       După evoluția mixtă de luni a indicilor Bursei de Valori București (BVB), ședința de tranzacționare de ieri a fost marcată de creșterea generală a pieței, în contextul unui rulaj de aproape 24...  detalii
18.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, în special cele din sectorul auto, din cauza slăbirii cererii din domeniu.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 octombrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0552
2,3507
3,1140
3,9646
0,1788
0,6176
0,2207
4,5975
5,1203
1,4922
3,4365
0,2242
0,4883
1,0831
0,0676
0,4769
1,0615
3,8945
0,2846
1,2299
0,5882
0,0599
0,3443
0,2062
2,7187
0,0386
0,1467
1,0603
0,6125
0,1174
160,3963
5,4940
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.10.2017
AFTER FINDING THAT THE STRATEGY OF RAIFFEISEN BANK WAS DISHONEST
     * Daniel Zamfir: "It has been proven that Raiffeisen has cheated people. There is nothing left to debate"
     * Bogdan Pandelică: "The order for the cessation of the unfair practice of Raiffeisen Bank has been issued, I will sign it in a few days"
       All the banks that have granted CHF loans will be audited by the National Consumer Protection Authority (ANPC), its chairman Bogdan Pandelică, announced yesterday in the Economic Commission of the Senate.  details
18.10.2017
OVIDIU DEMETRESCU, ARBA:
     * The management of the company accepted two applications that were sent in late, for the elections of October 26th, claiming they were submitted "within reasonable delays"
     * "I think that we are embarrassing ourselves, by the mere fact that we were able to interpret the law in such a way", said Ovidiu Demetrescu
     * "Demetrescu: "ASF and BVB should react, in the case of Electrica, if they had a management with a free spirit"
       The directors of "Electrica" (EL) violated the law when accepting the applications backed by the government for the elections of the new management, recorded eight minutes after the deadline from the convening notice, claiming they were submitted "within a reasonable delay", says Ovidiu Demetrescu, the president of the Romanian Association for Good Management (Asociația Română de Bună Administrare - ARBA).  details
16.10.2017
EXCLUSIVE
     * "The US and Saudi Arabia - the main sponsors of terrorism in the world"
     * (Interview with His Excellency, Mr. Hamid Moayyer, ambassador of the Republic of Iran in Romania)
       Donald Trump, the United States president, must decide by October 15th whether or not he will certify if Iran has followed the terms of the nuclear agreement signed in 2015 by Iran and six major western powers.  details
12.10.2017
EARTHLY LAWS, IGNORED ON THE BSE PLANET
     The Bucharest Stock Exchange (BVB), the operator of the Romanian capital market, still stands by the nonsensical claim made by its former CEO Ludwik Sobolewski, that his contract expired on August 21st, but not his mandate.  details
12.10.2017
AT THE INVESTIGATIVE COMMISSION OF THE ACTIVITY OF THE ANRE
     * Sources: PSD has four names for the head of the ANRE
     * Rumored names: Florentin Pandele, mayor of Voluntari, Iulian Iancu, president of the Industries Commission, former prime-minister Sorin Grindeanu and deputy Eugen Nicolicea
       Niculae Havrileț, the president of the National Authority for Regulation in the Energy Sector (ANRE), together with other members of the Regulatory Committee of the ANRE, will arrive before the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE.  details
11.10.2017
RADU CRĂCIUN, APAPR, ABOUT THE INVESTMENT OF PRIVATE PENSION FUNDS IN DIGI, A COMPANY WHICH HAS CRIMINAL ISSUES:
     Mandatory private pension funds which have invested in Digi Communications, the parent company of RCS&RDS, which was indicted on money laundering and offering bribes, have taken this operating risk into account, by offering a lower price in the IPO, Radu Crăciun, member on the Board of Directors of the Romanian Association of Privately Managed Pensions (APAPR).  details
09.10.2017
     President of BURSA Press Group, Florian Goldstein (MAKE), participated, as speaker, on September 26th, at a debate regarding the future of the European Union, in Brussels, at the invitation of Group of the European People's Party.
     The subject of the debate can be synthesized in four questions:
     1. Would it be recommendable for the EU Non-Eurozone States to adopt Euro currency?(...)
     -------------
     Question nr.1 answers given by my fellow citizens are divided, and this summer polemic between the Euro MP Theodor Stolojan and Daniel Daianu (member of the Romanian National Bank Board of Directors) in the financial newspaper BURSA has shaped up the idea we could adopt Euro anytime (given the condition of maintaining the macroeconomic balances), an idea opposed to the one claiming Euro adoption should wait till the convergence criteria would be fulfilled.  details
09.10.2017
UNICREDIT WARNS THAT THE ROMANIAN GOVERNMENT IS REPEATING MANY OF THE MISTAKES THAT HAVE LED TO THE RECESSION OF 2009-2010
     * Vasilescu: "There are many crystal ball readers, even in the banking system"
     * UniCredit estimates that the leu will continue to weaken against the Euro to 4.6-4.7, in the first quarter of 2018, and that the policy rate will increase to 2.5%
       UniCredit Bank analysts are issuing a warning that the Romanian government is repeating many of the mistakes that have led to the recession of 2009-2010. The quoted experts are mentioning both the fiscal policy that is risky for the economy, as well as the fact that the leu will significantly weaken in 2018, and the deficit may increase to 3.7%. Among other things, the UniCredit report issued on Friday predicts an EUR/RON exchange rate of 4.7 and a policy rate of 2.5%, for the beginning of next year.  details
05.10.2017
AFTER BEING FORCED TO MOVE THE BRD NĂSTASE ȚIRIAC TROPHY TOURNAMENT TO BUDAPEST
     * Ilie Năstase: "If I was Țiriac, I would sue Mugur Isărescu"
       PNL senator Daniel Zamfir, president of the Budget Commission in the Senate, a vocal critic of the banking system, of the NBR and of its governor is adamant about bringing up the activity of the NBR from all angles.  details
03.10.2017
     * The BSE may be taken off the watchlist
     * FTSE only noted improvements when it comes to stock lending, while the liquidity requirement has not yet been met
     * Poland, upgraded to the emerging market status
     * Mongolia and Nigeria, removed from the watchlists
       The Bucharest Stock Exchange (BSE) remains a frontier market, for at least a year, after, on Friday night, FTSE Russell did not give promote it.  details
02.10.2017
     * Iulian Iancu: "We shouldn't stand out by being silent in Brussels and be forced to give natural gas to the neighboring countries, by taking it away from our industrial consumers"
     * Emil Calotă: "If we do not take action, the natural gas stored by the Romanian producers will remain unused, because there will be far cheaper imported gas available"
       The National Authority for the Regulation of the Energy Market (ANRE) has asked for the reconsideration of gas storage policies in Romania to be made a priority, Emil Calotă, the vice-president of the ANRE recently said, in the debates in the Industry Commission of the Romania Parliament about the Draft Law concerning the approval of the Government Emergency Ordinance no.64/2016 for the amendment and completion of the Law of Electricity and of natural gas no. 123/ 2012.  details
29.09.2017
LUCIAN ANGHEL:
     We can't expect Romania to be upgraded to the emerging market status right now, BSE president Lucian Anghel said yesterday, as FTSE Russell will publish today its annual classification report.  details
28.09.2017
     Central European Media (CME), the owner of Pro TV, is currently in negotiations to sell the four TV stations it still holds in Central and Eastern Europe, according to Echo 24, which quotes several concerned sources.  details
27.09.2017
     The Romanian Commercial Bank (BCR) is saying for the first time, that the sale of the Cemacon was made at a price of 1 Euro, and the lender stressed that this was done to save the company.  details
26.09.2017
THE CONFERENCE "THE FUTURE OF THE ROMANIAN CAPITAL MARKET" - THE 6TH EDITION/MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Cappon, Prodan and Sobolewski yesterday had their interviews for the position of CEO of the BSE
     Ludwik Sobolewski is no longer the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BVB), Mircea Ursache, the vice-president of the Financial Oversight Authority (ASF) said yesterday. He added that the ASF has conducted an analysis concerning corporate governance at the BSE.  details
.