Electrica Furnizare
CONFERINȚA "Fondurile Europene" - Ediția a IX-a
BURSA 08.09.2017

CORNEL CODIȚĂ
 
CORNEL CODIȚĂ      E adevărat, încă nu le făcusem pe toate! Toate prostiile, neroziile, idioțeniile, nefăcutele. Nu călcasem încă în toate gropile pe care ne ostenim din greu să ni le săpăm în cale, ori pe care ni le sapă alți, binevoitori, că, Slavă Domnului, nu ne lipsesc! Iaca, dacă n-am făcut-o pînă acum, în sfîrșit, ne-om procopsi, acuși! O să avem ce n-aveam, dar am mai avut: "Garda Civică"! Cum, care Gardă Civică? Vă rog foarte mult, puneți mîna pe Cartea cărților, cea pe a cărei copertă stă scris Caragiale, spațiul ghematric în care a fost pus, o dată pentru totdeauna, tot ceea ce a fost, este și va fi important, adevărat și de neclintit în societatea românească.
     Păi, dumnealui, Jupîn Dumitrache, cine este el ca persoană socială? Ce-l definește pe el, în afară de nemărginitul său ambiț de familist? O să spuneți: e negustor. Na-ți-o frîntă că ți-am dres-o! E plină lumea! Ei, păi vedeți, așa mai vii de-acasă! E căpitan în Garda Civică!!! Va să zică, comandant de companie. Are mondir și centiron și face rondul de noapte, toate posturile negreșit, pînă la două după miezul nopții, mai abitir ca burghezii ăia din tabloul lui Rembrandt. Iar, omul lui de încredere și de prăvălie, Chiriac, de! nu e el sergent în Garda Civică? Ba e, că dacă nu-l alegeau pe el să fie sergent, credeți dumneavoastră că mai primea Jupîn Titircă Inimă Rea să fie căpitan? Știi cum a regulat compania? E prima domnule, poci ca să zic... Face să-i dea și-o dicorație! Să-i dea, de ce să nu-i dea? Și el e d-ai noștri, băiat din popor... Firește, dicorățiile nu sunt făcute tot din sudoarea poporului? Rezon! Iar mai apoi, prietenia statornică a lui Dumitrache cu ipistatul, cu Nae Ipingescu, de unde își trage ea seva? Sigur, amîndoi sunt... "din popor". Sigur, amîndoi sunt subjugați "intelectual" de subtilitățile politicii, așa cum le pot ei desluși din foaia "Vocea Patriotului Naționale"! Dar, mai este ceva care-i leagă trainic: amîndoi sunt oamenii puterii. Unul poliția, altul garda civică. Ei fac legea, cînd vine vorba despre "spațiul lor vital", cînd "elementele decăzute", bunăoară, se țin după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule! Mai întîi îl "umflă" bine Jupînul, iar dacă nu-i ajunge, n-are decît să meargă cu lăcrimație la secție, la ipistat, că-i mai împlinește el, cît îi mai lipsește!!!! Capisci?
     În cea de a doua ipostază: Garda Națională, ca "spațiu privilegiat al eroismului civic". Dumnealui, Mache Razachescu, ce-i mai zice și Crăcănel, e tot un cetățean onorabil. Cu ceva dare de mînă, dacă-și permite să întrețină amante, vreo opt... e adevărat, nu toate odată, ci una după alta. Am putea presupune că e tot "negustor", așa cum face și Pampon cînd îl întreabă pe Iordache: "Mă, rog, cine e negustorul ăsta?" Omul are și el o slăbiciune, ține mult la amor! Dar, n-are noroc: damele îl traduc... nu de multe ori dar, cam des, așa... de cinci șase ori fiecare! Și, de fiecare dată e distrus, plînge, nu se poate stăpîni, are naturelul simțitor! Ei, ce face omul într-o asemenea situație? Se înrolează, domnule! Se face martir ... al independenței... și se înrolează de bună voie!!! Volintir? Ei, nu chiar... în Garda Națională, ca să-și mai uite focul! După care, o mai iartă acum, dar dacă s-o mai întîmpla încă o dată... recurge la măsura extremă, hotărît... se însoară!!!
     Bine, o să spune careva, și... ce au toate astea de a face cu noi, astăzi. Nu suntem la anul 1877, ci 2017! Stimate domnule prezident, chemați pe onorabilul la cestiune! Păi, dacă o luăm a doua oară de la 48, ne-am procopsit! Mă rog, dați-mi voie! Știți care este opinia mea în privința Gărzii? Opinia mea este aceasta "Într-o chestiune politică... și care, de la care atîrnă viitorul, prezentul și trecutul țării...să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte... încît vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?... da... pentru ce?... Dacă Europa...să fie cu ochii ațintiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel, care lovesc soțietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... și... idei subversive... și mă-nțelegi, mai în sfîrșit, pentru care în orice ocaziuni solemne a dat probe de tact....vreau să zic într-o privință, poporul, națiunea, România.....țara, în sfîrșit...cu bun simț, pentru ca Europa cu un moment mai înainte să vie și să recunoască, de la care putem zice depandă....precum, dați-mi voie, precum la 21, dați-mi voie, la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea și la 84 și 94 și ețetera, întrucît ne privește....pentru ca să dăm exemplu chiar surorilor noastre de ginte latine, însă!"
     N-ați înțeles? Ei, vă deslușesc, eu, pe dată! Garda Națională? Un moft! Da, nu așa...un moft oarecare, ci unul cu chichirez. Vedeți dumneavoastră, exact ca pe vremea lui Caragiale lumea societății românește de astăzi a fost împărțită radical și implacabil în două "continente" care nu comunică decît printr-un istm îngust și fragil: lumea "prăfuită" a "provinciei", a periferiei, și lumea plină de glanț unde se află puterea de la "centru". Visul absolut al celor "condamnați" de istorie și de vitregia nedreptăților sale să evolueze pe scena periferiei este să fie la ei acasă, în județ, egalii întru privilegii ai celor de la centru. Au ei armata lor?... avem și noi armata noastră. Au ei poliția lor?... avem și noi poliția noastră. Au ei politicienii lor?... avem și noi politicienii noștri. Au ei averile lor și cîte-o Coană Joițica? ... avem și noi averile noastre și măcar cîte o Mița Bastorn ori o Didina Mazu. Așa cum bine zice Cațavencu în profeticele sale cuvinte: "noi suntem pentru descentralizare. Noi... eu... nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureștenilor, capitaliștilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face și noi ce fac dînșii în al lor... "
     Ei, bine, în PSD-ul de astăzi, victoria politică a "provincialiștilor" asupra "capitaliștilor" este totală, iar ceea ce fac Dragnea și larga sa armată de strînsură, recrutată din "provincie", nu este decît să folosească instrumentele puterii de la centru, pe care au pus mîna, pentru a spori privilegiile protipendadei de la perferie. O periferie care a surpat cu totul centrul, pentru a scăpa definitiv de concurența și "opresiunea" sa. Iar PSD-ul este, ne place sau nu, imaginea României și a societății sale, un conglomerat tot mai puțin coerent de "provincii" pe care evoluează alde Crăcănel, Farfuridi, Cațavencu, Jupîn Dumitrache, Iordache, Tipătescu ...și....ețetera! 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  regionalizarea Romaniei
    (mesaj trimis de SR în data de 08.09.2017, ora 01:14)  
 Provincia va fi la putere..Comisarul European pentru Politica Regionala..vrea sa ne regionalizeze fara referendum!///alegem noi un model..ce conteaza! ...regionalizare sa fie!


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 08.09.2017, ora 01:18)  
 Capisco- ci vediamo!...la Garda Nationala


 
  2.1.   grazie!  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.09.2017, ora 18:19)
 
 Gelozia este motorul conflictelor de orice natura!
 Daca gelozie nu e , nimic nu!..spun personajele lui Caragiale.
 Eu spun daca traducere nu e, lingvisti nu e...


 
3.  regionalizarea tarii prin politica regionala
    (mesaj trimis de Silvia în data de 08.09.2017, ora 11:08)  
  Viitorul cadru financiar și viitoarea politică de coeziune reprezintă teme care vor trebui să primească o atenție deosebită din partea Președinției române a Consiliului UE, în prima jumătate a anului 2019.
 Ar trebui sa avem dezbateri si studii despre implicatiile regionalizarii tarii..inainte de a se convoca un referendum pentru asta.


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de mitica , in data de 08.09.2017, ora 14:49)
 
 ac.material arata ca Codita a cetit pe Caragiale.ce zic io,il stie pe dinafara[pe de rost].ar fi bine sa treaca la Kung fu.


 
  3.2.   cheia este patratul magic  (răspuns la opinia nr. 3.1 )
    (mesaj trimis de Penelope , in data de 09.09.2017, ora 00:40)
 
 Asteptam dezvaluirea misterului patratului magic din o scrisoare pierduta....totul se invarte in jurul femeii, ea este regina, ea detine puterea.


 
  3.3.   frumoasa legatura!  (răspuns la opinia nr. 3.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.09.2017, ora 18:51)
 
 Raison!


 
4.  curat murdar!
    (mesaj trimis de Ana în data de 09.09.2017, ora 00:44)  
 Centru ocupat de provincie pregateste regionalizarea Romaniei...


 
  4.1.   Fals  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de Cristi C , in data de 11.09.2017, ora 07:59)
 
 Ma opus regionalizarii. Cine sa mai imi plateasca pensie. Adica directiile regionale. Intr-un fel ca acuma doar ca de iunde bani ca s-au terminat. Nu va ganditi la asta si rau faceti doamna Ana.


 
  4.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de Ana , in data de 11.09.2017, ora 23:44)
 
 Regiunea va trebui sa bata moneda...altfel nu are putere! Asa iti plateste pensia...ti-o poate si tripla!


 
  4.3.   Furt de identitate 4.1  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 12.09.2017, ora 10:27)
 
 Mesajul 4.1 nu aparține cititorului Cristi C.


 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 21:13
     Principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  detalii
Politică, 20:36
     Comitetul de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat (CCMAP), desfășurată sub coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) s-a reunit pentru a treia oară pentru informarea partenerilor sociali implicați în coordonarea strategică a fondurilor europene structurale și de investiții alocate României, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Politică, 20:15
     Prim-ministrul Mihai Tudose a trecut astăzi în revistă, cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții (BEI), în cadrul unei întrevederi la Palatul Victoria, domeniile prioritare din perspectiva expertizei și a finanțărilor pe care instituția financiară a Uniunii Europene le poate acorda în continuare României, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Bănci-Asigurări, 20:01
     IFC, membră a Grupului Banca Mondială, a acordat un împrumut în valoare de 150 milioane de lei (aproximativ 38,5 milioane USD) companiei UniCredit Leasing Corporation, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Internaţional, 19:37
     Ryanair, Google și eDreams au confirmat astăzi că au ajuns la un aranjament pentru încheierea procedurilor legale dintre cele trei părți, aflate în curs de desfășurare din 2015, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.10.2017
BVB
     * Acțiunile "Aerostar" - avans de aproape 15%, după semnarea memorandumului cu "Raytheon International Defence System" privind înzestrarea armatei cu sisteme Patriot
       Piața Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 31 milioane de lei (6,75 milioane euro), sub media zilnică a acestui an (48,13 milioane...  detalii
19.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  detalii
18.10.2017
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     * Acțiunile "Impact Developer & Contractor" înregistrează un salt de 3,04%
       După evoluția mixtă de luni a indicilor Bursei de Valori București (BVB), ședința de tranzacționare de ieri a fost marcată de creșterea generală a pieței, în contextul unui rulaj de aproape 24...  detalii
18.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, în special cele din sectorul auto, din cauza slăbirii cererii din domeniu.  detalii
17.10.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea" conduc topul lichidității
       Săptămâna de tranzacționare a debutat cu un rulaj de 32,54 milioane de lei, superior celui înregistrat vineri, de circa 23 milioane de lei, în contextul în care cinci dintre indicii Bursei de...  detalii
16.10.2017
BVB / ÎN ULTIMA ȘEDINȚĂ A SĂPTĂMÂNII,
     * Dragoș Mesaroș, "Goldring": "După demisiile miniștrilor, de joi seară, probabil că investitorii au prins curaj, intrând la cumpărare"
       Ultima ședință de tranzacționare a săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, toți indicii Bursei de Valori București (BVB) marcând creșteri.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 octombrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0529
2,3438
3,1159
3,9799
0,1783
0,6158
0,2211
4,5841
5,1388
1,4872
3,4624
0,2244
0,4904
1,0831
0,0680
0,4778
1,0591
3,9032
0,2893
1,2360
0,5892
0,0599
0,3449
0,2076
2,7804
0,0385
0,1468
1,0627
0,6106
0,1178
160,6797
5,4996
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.10.2017
AFTER FINDING THAT THE STRATEGY OF RAIFFEISEN BANK WAS DISHONEST
     * Daniel Zamfir: "It has been proven that Raiffeisen has cheated people. There is nothing left to debate"
     * Bogdan Pandelică: "The order for the cessation of the unfair practice of Raiffeisen Bank has been issued, I will sign it in a few days"
       All the banks that have granted CHF loans will be audited by the National Consumer Protection Authority (ANPC), its chairman Bogdan Pandelică, announced yesterday in the Economic Commission of the Senate.  details
18.10.2017
OVIDIU DEMETRESCU, ARBA:
     * The management of the company accepted two applications that were sent in late, for the elections of October 26th, claiming they were submitted "within reasonable delays"
     * "I think that we are embarrassing ourselves, by the mere fact that we were able to interpret the law in such a way", said Ovidiu Demetrescu
     * "Demetrescu: "ASF and BVB should react, in the case of Electrica, if they had a management with a free spirit"
       The directors of "Electrica" (EL) violated the law when accepting the applications backed by the government for the elections of the new management, recorded eight minutes after the deadline from the convening notice, claiming they were submitted "within a reasonable delay", says Ovidiu Demetrescu, the president of the Romanian Association for Good Management (Asociația Română de Bună Administrare - ARBA).  details
16.10.2017
EXCLUSIVE
     * "The US and Saudi Arabia - the main sponsors of terrorism in the world"
     * (Interview with His Excellency, Mr. Hamid Moayyer, ambassador of the Republic of Iran in Romania)
       Donald Trump, the United States president, must decide by October 15th whether or not he will certify if Iran has followed the terms of the nuclear agreement signed in 2015 by Iran and six major western powers.  details
12.10.2017
EARTHLY LAWS, IGNORED ON THE BSE PLANET
     The Bucharest Stock Exchange (BVB), the operator of the Romanian capital market, still stands by the nonsensical claim made by its former CEO Ludwik Sobolewski, that his contract expired on August 21st, but not his mandate.  details
12.10.2017
AT THE INVESTIGATIVE COMMISSION OF THE ACTIVITY OF THE ANRE
     * Sources: PSD has four names for the head of the ANRE
     * Rumored names: Florentin Pandele, mayor of Voluntari, Iulian Iancu, president of the Industries Commission, former prime-minister Sorin Grindeanu and deputy Eugen Nicolicea
       Niculae Havrileț, the president of the National Authority for Regulation in the Energy Sector (ANRE), together with other members of the Regulatory Committee of the ANRE, will arrive before the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE.  details
11.10.2017
RADU CRĂCIUN, APAPR, ABOUT THE INVESTMENT OF PRIVATE PENSION FUNDS IN DIGI, A COMPANY WHICH HAS CRIMINAL ISSUES:
     Mandatory private pension funds which have invested in Digi Communications, the parent company of RCS&RDS, which was indicted on money laundering and offering bribes, have taken this operating risk into account, by offering a lower price in the IPO, Radu Crăciun, member on the Board of Directors of the Romanian Association of Privately Managed Pensions (APAPR).  details
09.10.2017
     President of BURSA Press Group, Florian Goldstein (MAKE), participated, as speaker, on September 26th, at a debate regarding the future of the European Union, in Brussels, at the invitation of Group of the European People's Party.
     The subject of the debate can be synthesized in four questions:
     1. Would it be recommendable for the EU Non-Eurozone States to adopt Euro currency?(...)
     -------------
     Question nr.1 answers given by my fellow citizens are divided, and this summer polemic between the Euro MP Theodor Stolojan and Daniel Daianu (member of the Romanian National Bank Board of Directors) in the financial newspaper BURSA has shaped up the idea we could adopt Euro anytime (given the condition of maintaining the macroeconomic balances), an idea opposed to the one claiming Euro adoption should wait till the convergence criteria would be fulfilled.  details
09.10.2017
UNICREDIT WARNS THAT THE ROMANIAN GOVERNMENT IS REPEATING MANY OF THE MISTAKES THAT HAVE LED TO THE RECESSION OF 2009-2010
     * Vasilescu: "There are many crystal ball readers, even in the banking system"
     * UniCredit estimates that the leu will continue to weaken against the Euro to 4.6-4.7, in the first quarter of 2018, and that the policy rate will increase to 2.5%
       UniCredit Bank analysts are issuing a warning that the Romanian government is repeating many of the mistakes that have led to the recession of 2009-2010. The quoted experts are mentioning both the fiscal policy that is risky for the economy, as well as the fact that the leu will significantly weaken in 2018, and the deficit may increase to 3.7%. Among other things, the UniCredit report issued on Friday predicts an EUR/RON exchange rate of 4.7 and a policy rate of 2.5%, for the beginning of next year.  details
05.10.2017
AFTER BEING FORCED TO MOVE THE BRD NĂSTASE ȚIRIAC TROPHY TOURNAMENT TO BUDAPEST
     * Ilie Năstase: "If I was Țiriac, I would sue Mugur Isărescu"
       PNL senator Daniel Zamfir, president of the Budget Commission in the Senate, a vocal critic of the banking system, of the NBR and of its governor is adamant about bringing up the activity of the NBR from all angles.  details
03.10.2017
     * The BSE may be taken off the watchlist
     * FTSE only noted improvements when it comes to stock lending, while the liquidity requirement has not yet been met
     * Poland, upgraded to the emerging market status
     * Mongolia and Nigeria, removed from the watchlists
       The Bucharest Stock Exchange (BSE) remains a frontier market, for at least a year, after, on Friday night, FTSE Russell did not give promote it.  details
02.10.2017
     * Iulian Iancu: "We shouldn't stand out by being silent in Brussels and be forced to give natural gas to the neighboring countries, by taking it away from our industrial consumers"
     * Emil Calotă: "If we do not take action, the natural gas stored by the Romanian producers will remain unused, because there will be far cheaper imported gas available"
       The National Authority for the Regulation of the Energy Market (ANRE) has asked for the reconsideration of gas storage policies in Romania to be made a priority, Emil Calotă, the vice-president of the ANRE recently said, in the debates in the Industry Commission of the Romania Parliament about the Draft Law concerning the approval of the Government Emergency Ordinance no.64/2016 for the amendment and completion of the Law of Electricity and of natural gas no. 123/ 2012.  details
29.09.2017
LUCIAN ANGHEL:
     We can't expect Romania to be upgraded to the emerging market status right now, BSE president Lucian Anghel said yesterday, as FTSE Russell will publish today its annual classification report.  details
28.09.2017
     Central European Media (CME), the owner of Pro TV, is currently in negotiations to sell the four TV stations it still holds in Central and Eastern Europe, according to Echo 24, which quotes several concerned sources.  details
27.09.2017
     The Romanian Commercial Bank (BCR) is saying for the first time, that the sale of the Cemacon was made at a price of 1 Euro, and the lender stressed that this was done to save the company.  details
26.09.2017
THE CONFERENCE "THE FUTURE OF THE ROMANIAN CAPITAL MARKET" - THE 6TH EDITION/MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Cappon, Prodan and Sobolewski yesterday had their interviews for the position of CEO of the BSE
     Ludwik Sobolewski is no longer the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BVB), Mircea Ursache, the vice-president of the Financial Oversight Authority (ASF) said yesterday. He added that the ASF has conducted an analysis concerning corporate governance at the BSE.  details
.