Terapii-minune

     Muzeul din Oak Ridge (Tennessee) are o colecţie impresionantă de substanţe şi de aparate vândute drept leacuri-minune. Pasta de dinţi Doramad, produsă în Germania în timpul Războiului, conţinea toriu radioactiv. Afişele publicitare înfăţişează particulele radioactive ca pe nişte roboţi menajeri care curăţă bacteriile. Ceva sau cineva trebuia să se cureţe după folosinţă, asta este evident.
     Mai bizară este pâinea cu radiu, produsă în Cehoslovacia, prin 1920. Cu nimic mai prejos este produsul unei companii din Denver, care a adus pe piaţă, prin 1925, săruri de baie cu radiu. Instrucţiunile spun că trebuie să stai în cada fierbinte circa trei sferturi de oră. Câţiva ani mai târziu, o companie din San Francisco breveta Revigorette, o cremă de faţă cu... uraniu.
     Premiul I cu felicitările juriului îl merită, însă, produsul unei alte companii din Denver, lansat şi acesta prin 1930. Vita Radium este o cutie cu... supozitoare cu radiu. Broşura firmei susţine că acestea trebuie folosite de "bărbaţi slabi şi descurajaţi", pentru ca aceştia să "clocotească de vitalitate şi bună-dispoziţie". Pastilele, ne asigură firma, sunt "perfect inofensive" şi îţi permit să "trăieşti şi să iubeşti în cel mai deplin sens al cuvântului".
     Ce poţi să faci altceva decât să spui: "Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!". Dar cel puţin aceştia au scuza ignoranţei comune a vremurilor. Radioactivitatea a fost descoperită în 1896, de către Henri Becquerel. Pericolul expunerii la radiaţii nu a fost însă înţeles pe deplin decât mult mai târziu. Între timp, au proliferat soluţii precum cele de mai sus.
     Însă, medicii închipuiţi ai zilelor noastre nu au nicio scuză. Îi vedem peste tot pe micile ecrane, promovându-şi terapiile-minune.
     Evident, politicienii rămân campionii absoluţi ai acrobaţiilor în aerul rarefiat de deasupra logicii. Am fost curios, spre exemplu, să văd ce soluţii oferă socialiştii la criza economică. O criză masivă, mondială, care a adus economii performante şi ţări bine guvernate, precum Irlanda sau Estonia, în pragul falimentului.
     Şi ce credeţi că am găsit? Preşedinta organizaţiei de femei a socialiştilor, spre exemplu, are o soluţie: "locurile de muncă verzi". Cum anume vor fi create aceste locuri frumos colorate nu rezultă din materialul doamnei. Rezultă însă că scăderea "amprentei de carbon" va duce la o "nouă revoluţie indus-trială". Dacă înţelegeţi ceva de aici, vă rog să mă lămuriţi şi pe mine.
     Am trecut apoi la citirea "programului de guvernare". Politica agricolă a socialiştilor vizează, spre exemplu, "renunţarea la importuri". Am crezut că nu am citit bine! Cum s-ar putea face asta în condiţiile în care, totuşi, există câteva acorduri comerciale pe care România nu e liberă să le nesocotească după plac? Şi fără să crească, instantaneu şi considerabil, preţul de la raft al multor produse alimentare?
     Până la urmă, ce propune aşa-numita Opoziţie ca reacţie la criză încape într-o o listă scurtă: mărirea salariilor la stat, garantarea posturilor în administraţia publică, mărirea pensiilor şi subvenţii pentru cine întreabă. Chiar şi doftoriile cu radiu par o soluţie mai umană pentru eutanasierea economiei naţionale.
     Acum doi ani, pe vremea aceasta, politicienii aveau idei mai abstracte. Vă mai amintiţi cum şeful de atunci al naţional-liberalilor declara că soluţia la problemele ţării este trecerea la republica parlamentară?
     A trecut ceva timp de când n-am mai auzit nimic despre această idee. Sigur, un spirit raţional ar putea observa că alegerea directă sau indirectă a Preşedintelui nu face, practic, nicio diferenţă şi nu evită crizele de sis-tem. Iată cazul Republicii Moldova, unde Parlamentul nu are nici acum, după doi ani, o majoritate cu care să aleagă un Preşedinte. Mă îndoiesc însă că o analiză rece, profesională, i-a lămurit pe suporterii parlamentarismului fără limite. Probabil că sunt ocupaţi cu altceva.
     Cum ar fi rezolvarea problemei parcărilor. Un deputat din sectorul 5 al Capitalei a postat pe blogul său o iniţiativă în acest sens. Ca locuitor al acestui sector, m-am bucurat. A durat doar până când am citit despre ce era vorba. Ideea intră la aceeaşi categorie ca precedentele. Omul doreşte ca primarii să fie "obligaţi prin lege" să dea spaţii "asociaţiilor de locatari" pentru a-şi face singure parcări. Suspectez că n-a mai trecut de mult prin "sectorul" pe care spune că îl reprezintă. Unde s-ar găsi aceste spaţii ne-ocupate? Pe bloc? În subteran? Şi de ce asociaţiile de locatari ar amenaja parcări pentru numeroasele maşini care vin şi parchează dimineaţa în zone aglomerate, cu birouri, precum acelea din Centru, Cotroceni sau Eroilor?
     Diferenţa dintre arta politicii şi ceea ce fac aceşti oameni este precum aceea dintre medicină şi şarlatania calificată. Prin anii "20 apăruseră aparate cu raze X în magazinele de încălţăminte americane. Te uitai la oasele piciorului să vezi dacă ai probleme anatomice cu încălţămintea. Evident, primeai şi o doză considerabilă de radiaţii. Bonus la cumpărături. 

     Notă: Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.