Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 12.09.2018
Educația, între plata cu ora și toaleta din curte
click aici
     Până să se ajungă la problemele fundamentale ale educației, sistemul se confruntă și la începutul acestui nou an școlar cu vechile probleme, legate de infrastructură și plata angajaților.

     Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a semnat ordinul pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și unitățile conexe. Formulele de calcul s-au păstrat ca în anii trecuți, astfel încât veniturile profesorilor încadrați în regim de plată cu ora cresc în același ritm cu salariile, res­pectiv cu 25% mai mult față de începtul anului școlar precedent.

     Potrivit Ministerului Educației, ca noutate, au fost incluse două categorii de personal care își vor desfășura activitatea în baza unui contract civil de furnizare servicii pentru activități independente ocazionale, astfel, vor fi remunerate în regim de plată cu ora următoarele activități: "activitățile des­fășurate de cadrele didactice metodis­te din unitățile de învățământ preuniversitar care participă la inspecțiile curente, inspecțiile de specialitate și speciale pentru acordarea gradelor didactice II și I sau la inspecția curentă și specială pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor, în cazul în care aceste inspecții nu se pot asigura de către inspectorul școlar din inspectoratul școlar; activitatea desfășurată de membrii comisiilor de examen în vederea acordării gradelor didactice II și I pentru maiștri-instructori, antrenori, educatori-puericultori, educatoare și învățători din unitățile de învățământ preuniversitar-centre de perfecționare." Ministrul Valentin Popa a vorbit și de viitoarele creșteri salariale și sporuri: "Pentru profesori sunt schimbări financiare semnificative față de 11 septembrie anul trecut când începea anteriorul an școlar, salariile au crescut în medie cu 25% și vor urma și alte creșteri salariale pentru că la 1 decembrie va apărea și un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10%. În anul 2019 se va acorda și un sfert din ecartul între salariile prezente și cele aferente anului 2022. Practic, în anul 2022, va exista o creștere în medie în sistemul preuniversitar de aproximativ 90% comparativ cu salariile din 2016. E o creștere semnificativă și e un pas important către valorizarea resursei umane. Sper ca toate aceste lucruri să conducă și la o creștere a calității actului educațional".

     Pe de altă parte, ministrul Valentin Popa, i-a invitat pe primari să acceseze fonduri pentru rezolvarea problemelor la școli care țin de lipsa autorizațiilor ISU de securitate la incendiu și a subliniat că, până în 2020, trebuie să dispară toaletele din curtea unităților de învățământ: "Educația este o prioritate națională și, sigur, toți primarii sunt invitați să aplice proiecte în acest sens. Sunt mulți bani necesari pentru a remedia toate aceste aspecte și nu e singurul aspect de remediat. Și toaletele în curte trebuie să dispară până în anul 2020, așa cum a decis doamna prim-ministru". Trebuie spus că USR a depus săptămâna aceasta, la Senat, un proiect de lege prin care îi obligă pe primari să realizeze până în 2024 expertize tehnice pentru rezistența la cutremur a unităților de învățământ ridicate înainte de 1978. USR susține că în țara noastră nu există o situație oficială a școlilor cu risc seismic. 
O.D.
 

 

.