EDUCAŢIEManualul unic a expirat înainte de termen

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Cultură /

Manualul unic a expirat înainte de termen

Contestat, promovat, susţinut, înjurat, plin de erori, manualul unic este pe cale să iasă din scena educaţiei mai repede decât ar merita o iniţiativă care a consumat atât de multă energie şi bani.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că nu va mai exista manual unic iar în noua metodologie pentru elaborarea manualelor accentul cade pe calitate şi apoi pe preţ: "E deja pe site-ul Ministerului Educaţiei noua metodologie pentru elaborarea manualelor în acest an. Se renunţă la ideea de manual unic. (...) În metodologie accentul l-am pus pe calitatea manualului, pe criteriile care vizează calitatea şi care ţin de conţinutul ştiinţific corect, de adaptarea la programă, respectarea programei, adaptarea la vârsta copilului. Pe toate aceste criterii de calitate un manual poate aduna 100 de puncte, intră în a fi selectat dacă obţine cel puţin 95 de puncte. Nu va mai fi un manual unic şi vor fi editurile care vor veni cu manuale. Vor fi făcute evaluări separate pe calitate şi apoi ne uităm la preţ. Primul considerent este cel legat de calitate, pentru că până la urmă calitatea manualului contează foarte mult pe masa elevului şi a profesorului. Manualul rămâne una dintre cele mai importante resurse educaţionale". Andronescu a subliniat că MEN a planificat în această nouă metodologie pe manuale termenele în aşa fel încât să se asigure că vor fi la timp în şcoli: "Ceea ce ne pune sub semnul întrebării este doar potenţiala perioadă de contestaţii. Mizez pe faptul că anul acesta SEAP are un termen mai restrâns pentru soluţionarea contestaţiilor - 30 de zile - şi că vom încerca să aducem manualele la timp. Am mai făcut un lucru în această metodologie, care a lipsit anul trecut, şi anume, autorii de manuale pot să fie şi profesori din învăţământul universitar, pot să fie şi în parteneriat cu profesorii din învăţământul preuniversitar. (...) Vom încerca să folosim Editura Didactică pentru manualele cu care editurile nu vin la licitaţie - este vorba despre manualele pentru minorităţi, sunt puţine la număr".

În 2017, Guvernul a aprobat "Legea manualului şcolar", care prevedea exis­tenţa unui singur manual de bază pentru fiecare programă şcolară a elevilor din învăţământul preuniversitar, de stat sau particular. Manualele urmau să fi puse pe site-ul manuale.edu.ro în format PDF şi digital interactiv, iar la cererea profesorului, alături de elevi şi părinţi, ele se tipăreau de către Editura Didactică şi Pedagogică. În octombrie 2017, s-a adoptat Ordonanţa de urgenţă potrivit căreia Societatea Editura Didactică şi Pedagogică SA a devenit societate comercială pe acţiuni, de interes naţional, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educaţiei, prin reorganizarea Regiei Autonome Editura Didactică şi Pedagogică, având ca obiect de activitate editarea de manuale şcolare. Ulterior, după publicarea manualelor unice, pline de erori, numărul celor care au contestat utilitatea acestora a crescut foarte mult.

Efectivele de şcolari se reduc dramatic

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Marilen Pirtea, atrage atenţia asupra reducerii populaţiei de copii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 4 ani la aproape jumătate într-un sfert de secol şi pledează pentru "o relaţie partenerială permanentă între sistemul public de învăţământ şi liderii economiei reale, alături de cei din administraţie, pentru soluţii globale şi eficiente pentru reducerea vulnerabilităţii şcolare, devenită, azi, critică pentru noi, ca ţară". Conform lui Pirtea, numărul copiilor din categoria de vârstă amintită a scăzut de la 1,8 milioane în 1990, la 952.000 în 2016, ducând la o reducere treptată a efectivelor de preşcolari şi şcolari şi a numărului de unităţi de învăţământ: "Populaţia cu vârste cuprinse între 0-4 ani a scăzut de la 1.811,4 mii, în 1990, la 952 mii în anul 2016, ceea ce reprezintă o scădere cu peste 47%, un regres abrupt, care va impacta toate segmentele de vârste. Raportul publicat în noiembrie 2018 de Curtea de Conturi a României cu privire la "Auditul performanţei privind finanţarea învăţământului preuniversitar' confirmă că "Ţara în care populaţia de 0-4 ani s-a redus aproape la jumătate într-un sfert de secol are un viitor sumbru referitor la existenţa şi păstrarea identităţii naţionale". Parlamentarul a afirmat că efectele acestei scăderi dramatice se vor propaga eşalonat în toate grupele de vârstă, reducându-se treptat efectivele de elevi din grădiniţe şi şcoli, dar şi numărul grădiniţelor şi al şcolilor, ca atare: "Raportul Curţii de Conturi menţionează că, în paralel cu scăderea numărului copiilor din grădiniţe, s-a redus şi numărul grădiniţelor, de la 1697 (în anul şcolar 2009/2010) la 1.205 grădiniţe (în anul şcolar 2014/2015). La fel şi în cazul numărului şcolilor primare şi gimnaziale, diminuarea este semnificativă, de la 4.623 unităţi în anul şcolar 2009/2010, la 4.050 unităţi în anul şcolar 2014/2015, o evoluţie negativă indicativă pentru regresul accentuat în sistemul nostru de învăţământ".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo