Egipt: Armata a anunţat dizolvarea Parlamentului şi suspendarea Constituţiei

F. A.
Internaţional / 13 februarie 2011

Armata egipteană, aflată acum la conducerea ţării după retragerea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, a anunţat azi dizolvarea Parlamentului, precum şi suspendarea Constituţiei, care urmează să fie modificată, transmite AFP.

Consiliul suprem al forţelor armate a anunţat azi, într-o declaraţie difuzată de televiziunea publică, "dizolvarea Adunării Poporului şi a Consiliului Shura", cele două camere ale legislativului egiptean. A fost anunţată, de asemenea, suspendarea Constituţiei ţării şi crearea unei comisii ce se va ocupa de amendarea acesteia, precum şi de organizarea unui referendum cu privire la modificările aduse.

Autorităţile militare au mai precizat că perioada de tranziţie politică va dura 6 luni. "Consiliul suprem al forţelor armate va gestiona afacerile ţării pentru o perioadă provizorie de şase luni, sau până după alegerile parlamentare şi prezidenţiale", se arată în declaraţia citită la televiziunea de stat din Egipt.

Armata va emite un avertisment împotriva oricui creează "haos şi dezordine"

Noii lideri militari ai Egiptului vor emite, azi, un avertisment care vizează pe oricine creează "haos şi dezordine" în ţară, a declarat o sursă militară citată de Reuters.

Consiliul suprem al forţelor armate vor interzice astfel întâlnirile sindicale, respectiv grevele, şi le va cere egiptenilor să se întoarcă la muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb