Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 24.09.2015
ELLIOT SE PREGĂTEȘTE DE AGA LA FONDUL PROPRIETATEA
Manchester Securities Corporation a achiziționat acțiuni FP de 191.000 de euro
     Manchester Securities Corporation a achiziționat, marți, 1,06 milioane de acțiuni Fondul Proprietatea (FP), în sumă de 848.058 lei (aproximativ 191.000 euro), potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București (BVB).

     Elliott Associates, cel mai mare acționar al Fondului Proprietatea (FP), care deține participații prin intermediul Manchester Securities Corp. și Beresford Energy Corp, pare că se pregătește, astfel, de Adunarea Generală din 29 octombrie. Atunci, acționarii FP au fost convocați să hotărască soarta administratorului Franklin Templeton, după ce, în noiembrie 2013, Elliott Associates i-a acordat un mandat de numai doi ani și i-a impus criterii de performanță.

     AGA FP va decide dacă prelungește cu încă doi ani mandatul lui Franklin Templeton sau dacă îl revocă și selectează un alt administrator.

     Conform deciziei din 2013, Elliott dorea ca discountul între prețul acțiunilor FP la bursă și activul net pe acțiune să fie de cel mult 15% în maxim două treimi din ședințele de tranzacționare în perioada 1 octombrie 2014 - 30 iunie 2015. Totodată, activul net ajustat la data de 30 iunie 2015 trebuia să fie mai mare decât la data de 30 septembrie 2013. 
.
 

 

.