Dezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţiiDezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţii

Elliott Associates a vândut 1% din acţiunile Fondului Proprietatea

F. A.
Piaţa de Capital /

Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (simbol FP), a vândut 1% din acţiunile FP, în cadrul ofertei de cumpărare derulată de Fondul Proprietatea, pachet pentru care încasează 139 milioane lei (31,2 milioane euro), potrivit unei notificări transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Elliott Associates a vândut acţiunile prin intermediul Manchester Securities Corp şi Beresford Energy Corp, potrivit unor raportări transmise, astăzi, Bursei de casa cehă de brokeraj Wood&Company, unul dintre intermediarii ofertei.

Manchester Securities Corp a vândut 124,7 milioane de acţiuni, pentru 124,7 milioane lei (28 milioane euro), iar Beresford Energy Corp a vândut 14,3 milioane de acţiuni, pentru care încasează 14,3 milioane lei (3,2 milioane euro).

În urma tranzacţiilor, participaţia Elliott Associates ar urma să scadă la puţin peste 17% din acţiunile Fondului Proprietatea. Anterior, fondul de hedging deţinea acţiuni reprezentând peste 18% din capitalul social al Fondului Proprietatea.

La ora redactării acestei ştiri, acţiunile FP erau cotate la 0,8 lei/unitate, pe BVB.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility ForumConferinţa CCIB 'Excelena în afaceri. Modelul EFQM – soluţie pentru creşterea competitivităţii'
Cabinet de avocatTMPS