Gala BURSA 2018

Emil Boc: Protestele paşnice, în condiţiile legii, sunt legitime

Ziarul BURSA #Politică /

Emil Boc: Protestele paşnice, în condiţiile legii, sunt legitime

Premierul consideră că violenţa stradală este inacceptabilă şi de netolerat 

Protestele paşnice în condiţiile legii sunt legitime, dar acţiunile violente stradale, care compromit siguranţa cetăţeanului şi ordinea publică nu au ce căuta în România şi într-o societate democratică, a declarat ieri premierul Emil Boc. Domnia sa a adăugat că obligaţia statului este ca cetăţeanul să fie în siguranţă, indiferent unde se află, pe stradă sau acasă.

Emil Boc a mai spus: "Violenţele stradale şi modul de manifestare a unora dintre concetăţenii noştri ne fac mult rău din perspectiva violenţelor. Mult rău pentru că pe termen mediu şi lung compromit această stabilitate economică a României pe care am câştigat-o, compromit şansa noastră de a avea o creştere economică ce să ne aducă mai repede pros-peritatea despre care am vorbit sau să se resimtă în buzunarele românilor. De asemenea, compromit situaţia României în plan internaţional pe termen mediu şi lung".

În ceea ce priveşte impactul negativ al violenţelor asupra dobânzilor cu care se împrumută statul român de pe pieţele internaţionale, Emil Boc a declarat: "Este clar că pe termen mediu şi lung orice acţiune de violenţă periclitează situaţia stabilităţii economice a ţării, cu consecinţe pentru buzunarele fiecăruia dintre noi, de data aceasta în plan negativ, pentru că, într-adevăr, există riscul creşterii primei de risc, a CDS-urilor, adică a costurilor cu care o ţară îşi finanţează împrumuturile şi deficitul şi implicit din acest punct de vedere un cost suplimentar pentru finanţarea cheltuielilor statului".

Un nou proiect de lege a sănătăţii

Premierul Emil Boc a mai spus că ministrul Sănătăţii a fost mandatat să formeze o echipă care să redacteze un nou proiect de lege a sănătăţii, o echipă din care să nu lipsească reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, ai medicilor, ai sindicatelor, ai patronatelor, Colegiului Medicilor, reprezentanţi ai societăţii civile, care, în urma analizei, să propună un nou proiect sau modificarea legislaţiei existente după concluziile pe care le vor avea ca atare.

Emil Boc a adăugat că Raed Arafat este binevenit să lucreze la noul proiect al legii sănătăţii sau să revină în minister, dacă doreşte: "Nu am niciun fel de problemă ca domnia sa (n.r. Raed Arafat) să facă parte din orice colectiv şi din orice echipă (...) În privinţa legii, încă o dată, repet ce am spus şi ieri: nici forma legii care a fost retrasă, nici noul proiect de lege nu au prevăzut şi nu vor prevedea privatizarea Serviciului de Urgenţă, nu prevăd desfiinţarea SMURD sau nu prevăd bani suplimentari, bani pe care să-i plătească cetăţeanul din buzunar pentru serviciile de urgenţă. Acest lucru nu a fost suficient înţeles, din nefericire, în dezbaterea publică anterioară".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită