Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 10.09.2018
Este democrația condamnată?
     Ce legătură este între principiul dreptății, democrație și majoritate? Succesul electoral al mesajelor de extremă dreaptă face necesară o examinare a limitelor democrației și a complicatei relații ale acesteia cu regula majorității. Și acesta, cu atât mai mult cu cât regula majorității este utilizată pentru a justifica dreptul sacrosant al politicienilor care se revendică de la majoritate și națiune (altfel spus de la "adevăratul" popor) pentru a-și conduce țara fără a negocia (nu în sensul de parlamentare, ci de sămsărie) cu tot felul de minorități. Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, ca și Viktor Orban sau Mateusz Morawiecki, mai nou Matteo Salvini, ca să rămânem în Uniunea Europeană, amintesc permanent că această delegare îi îndreptățește să conducă fără sau chiar împotriva Europei. Fiind votați de majorități aceștia ar deveni automat democrați.

     Într-o logică asemănătoare și Hitler ar fi fost democrat. E teza susținută, între alții, de Leon Degrelle (lider al fascismului valon scăpat de condamnare datorită azilului acordat de Franco, cel despre care Hitler ar fi spus că dacă ar fi fost să aibă vreodată un fiu, ar fi vrut să fie precum el) în volumul postum apărut în 2002 Hitler democrat. "El (Hitler s.n.) a fost contestat și obstrucționat de către forțele sistemului: presă, birocrație, politicieni, guvern, culte, conservatori, monarhiști, bănci, finanțatori evrei și comuniști, francmasoni, social-democrați, liberali, reacționari și corpul ofițerilor de armată." Cât de contemporană pare această formă a "teorii" conspirației minorităților! Iar în privința alegerilor, Degrelle este cât se poate de clar: "Când au avut loc alegerile (la alegerile din noiembrie 1932, național-socialiștii lui Hitler au câștigat 33.09%, cu aproape 5% mai puțin decât la alegerile din iulie același an s.n.) Hitler a creat cel mai puternic partid popular pe care l-a cunoscut Europa vreodată. La 30 ianuarie 1933, el va ajunge cancelar al Reich-ului în cel mai legal mod. Iar în iunie 1933 (de fapt, în martie, după alegerile parlamentare anticipate, justificate prin incendierea Reichstag-ului, care au dat majoritatea național-socialiștilor și au permis votarea Legii de abilitare s.n.), Hitler a primit în cel mai democratic mod întreaga puterea executivă ." Același Degrelle spunea într-un interviu publicat, acum 37 de ani, în septembrie 1981, în revista belgiană Histoire Magazine că speră "că într-o zi un tânăr Bonaparte va ieși din rândurile Armatei Roșii pe care ar fi putut face în 1938 (de fapt, în 1937, câtă vreme a fost executat în acel an) Tuhacevski și se va rupe de mizeria ideologică stupidă care împovărează cea mai mare națiune albă care este încă hotărâtă să acționeze asupra istoriei. Acolo unde Napoleon și Hitler au eșuat, poate unul din fii adversarilor noștri din Caucaz va reuși să adune în jurul Rusiei, vindecată de virusul comunist, toate popoarele Europei și să conducă lumea într-un nou salt înainte". O imagine premonitorie a lui Vladimir Putin? Faptul că Hitler sau Putin au fost votați de o majoritate le dă puteri care se află dincolo de Dreptate și Adevăr?

     În aceste condiții stabilirea fundamentele morale ale democrației și ale regulii majorității, nu este doar o necesitate filosofică, ci un deziderat practic din care rezultă forma regimurilor politice actuale. Ar putea fi moral să se limiteze puterea oamenilor din motive de dreptate? Sau de adevăr? O primă dilemă privește existența unei viziuni unice privind definirea democrației. În acest caz, ar trebui ca democrația să includă alături de egalitate și o perspectivă asupra dreptății (ca dreptate procedurală, dar și ca justiție socială) sau, mai degrabă, să recunoască existența unei tensiuni între două valori distincte.

     Spre exemplu, dacă o majoritate violează în mod evident drepturile fundamentale ale unei minorități impunând politici discriminatorii mai este această decizie, doar aplicarea automată a regulii majorității, democratică? Fără existența unui standard de justiție bazat pe un set de drepturi fundamentale independente de procedura democratică și de principiul egalității democratice, va fi dificil, dacă nu imposibil, să se explice de ce o astfel de decizie nu este compatibilă cu democrația. O astfel de abordare are rolul de a avertiza asupra riscului reprezentat de deciziile partizane și deci nedrepte, ale unei majorității împotriva minorităților prezente sau a majorităților viitoare. Așa-zisa corectitudine intrinsecă a regulii majorității se opune în mod clar principiului valorii egale a cetățenilor, care presupune că o decizie colectivă nu poate fi considerată democratică dacă nu respectă egalitatea "celuilalt".

     O democrație redusă la aplicarea regulii majorității este condamnată să nu mai fie democrație, ci o tiranie ca oricare alta. Recursul la popor nu democratizează o decizie care nu respectă fundamentele morale ale democrației: egalitatea și dreptatea. Pe de altă parte, își și dovedește originile fasciste și național-socialiste. De aceea, un democrat onest este dator să facă toate eforturile pentru a reduce diferențele de opinie care conduc către tirania majorității, astfel încât impactul prejudecăților, intereselor sau pasiunilor să nu se transforme în instrumente instituționale care să conducă către o guvernare coruptă. 
Cristian Pîrvulescu
 

 

.