Eu nu sunt cizmar

     Ziaristul ideal are constiinta, iar adevarul reprezinta vocatia sa profesionala. Ziaristul este un profesionist al adevarului - poate fi el un betiv si un curvar, dar, cind scrie un articol, este convins ca totul este adevarat. Dreptul lui la libertatea de expresie este dublu - si constitutional si profesional. Cit timp isi argumenteaza valid opiniile si isi intemeiaza informatiile cu dovezi, nimeni nu are voie sa il cenzureze, nici sefii lui directi, nici redactorul sef, nici directorul, nici patronatul. Daca ierarhia asta nu ii agreaza articolul, n - are decit sa inghita in sec! Nu sint cizmar.

       *  Articol publicat în data de 4 octombrie 2004
     Vreau sa ghiciti ce profesie are cel care a tinut urmatorul discurs:
     "Ca linia politica o fac redactorii de la Evenimentul zilei este, dupa parerea mea, o reminiscenta comunista. In nici o fabrica liniile tehnologice si politica de productie a fabricii nu o hotarasc muncitorii, din cite stiu eu! Daca renuntam la modelul comunist, o hotaraste patronatul impreuna cu marketingul si cine mai e pe acolo.
     Deci daca acceptam asta la fabrici, de ce nu acceptam asta la un ziar?\"
     In mod normal, veti spune ca un astfel de discurs apartine unui cizmar. Intr-adevar, unui CIZMAR ii convine sa nu deosebeasca intre o cizmarie si o editura. Bagi capital, platesti forta de munca si stabilesti ce sa faca ea - o cizma sau un ziar. Nici o diferenta. Cizmarul, egal cu ziaristul - convenabil pentru cizmar.
     Sa faci o scoala profesionala este egal cu a urma ani lungi de instruire universitara. Sa bati blachiurile in tinte este egal cu cercetarea de teren, intervievarea, cercetarea arhivelor, anchetarea. Sa pui flecuri este egal cu a dezvalui coruptia mai marilor vremii. Mie, unuia, aceasta conceptie egalitarista imi suna foarte cunoscut. Imi suna a doaga. Imi suna a comunism. Si nu a comunism oarecare, ci a comunism vulgar, din cel propovaduit prin sectiile de tinichigerie de la \"Steagul rosu\". In mod uimitor, insa, autorul discursului ii acuza de comunism pe ceilalti, pe cei care nu i - ar impartasi opinia!
     Sa recunoastem ca o astfel de intorsatura intelectuala nu - i este proprie unui cizmar. Si atunci?! Sa fie, totusi, un ziarist cel care sustine egalitatea cu cizmarii?
     Surpriza: da, este un ziarist! El se numeste Cristian Tudor Popescu si si - a impartasit aceste opinii deunazi, la un talk - show televizat.
     Desigur, fluctuatia fortei de munca, reconversiile profesionale reclamate de aceasta lunga tranzitie, au permis ca si printre ziaristi sa patrunda persoane cu diverse calificari, asa ca n-ar trebui sa ne miram daca la vreun ziar am gasi ca scrie editoriale un cizmar. Asta n-ar trebui sa ne ingrijoreze, se intimpla. Iar opiniile intimplatoare nu merita discutia.
     Nu, problema este ca ziaristul Cristian Tudor Popescu - cel care declara ca a gindi capitalist inseamna a nu deosebi intre o fabrica si un ziar - este, in acelasi timp, presedintele uneia dintre cele mai vizibile asociatii de breasla a ziaristilor, Clubul Roman de Presa.
     Este o organizatie care se vrea reprezentativa pentru profesia ziaristilor si se inscrie in Statut vocatia apararii libertatii presei. De aceea, opinia emisa din aceasta pozitie merita ceva atentie.
     Sa clarificam mai intii, ce competente are redactorul sef al unui ziar. El este cel care concepe ziarul sau cel care accepta conceptul ziarului, considerind ca este compatibil cu propria viziune. Libertatea de expresie, in cazul lui, consta in a - si armoniza conceptul ziarului cu propriile convingeri (desigur, in cazul ca le are) si in a nascoci cai de actiune ca sa - l realizeze. Intr - un regim democratic, sarcina secundara a redactorului sef (repet: desigur, atunci cind are convingeri) este sa se tina la curent cu succesul de public al ziarului, tradus in performante financiare - exemplare vindute si venituri din publicitate. Dar, subliniez, aceasta este o sarcina secundara, cea principala sta in a asigura conditii specifice jurnalismului pentru realizarea ziarului in acord cu propriile convingeri.
     Intr - o schema clasica de functionare, redactorul sef poarta relatii de serviciu cu directorul ziarului. Ideal este ca directorul ziarului sa fie el insusi o persoana competenta in jurnalistica, iar nu un manager oarecare, nu cineva care sa conduca egal, din virful pixului, atit un hotel, cit si o editura.
     El poarta responsabilitatea performantelor financiare ale editurii, in conditiile libertatii de exprimare a ziarului, de aceea trebuie sa poata vorbi aceeasi limba cu redactorul sef.
     Directorul ziarului articuleaza redactorul sef la patronat, fara a - i pune in legatura profesionala. Intr - o societate democratica, patronatul nu are nici o treaba cu redactorul sef, ci cu directorul ziarului.
     In sfirsit, ziaristii care culeg stirile, le proceseaza, adopta atitudini si emit opinii, poarta relatii profesionale cu sefii lor directi, structurati relativ piramidal, avind in virf pe redactorul sef. Ei scriu pe rubrici, pe pagini sau de - a valma, dupa cum a stabilit conducerea ziarului, pe conceptul redactorului sef. Insa, intr - o societate democratica, puterea redactorului sef si a conducerii ziarului se limiteaza la atit - sa traseze sarcini ziaristilor, sa le controleze temeiurile pe care scriu articole, sa le cenzureze limba si gramatica ca sa asigure nivelul cultural al textului. Dar, atit!
     Acuratetea informatiei, derivarile, atitudinea si opiniile din text cad in responsabilitatea ziaristului. Ziaristul nu este un cizmar caruia sa - i comanzi un model de pantof, pe un anumit calapod. Ziaristul ideal are constiinta, iar adevarul reprezinta vocatia sa profesionala. Ziaristul este un profesionist al adevarului - poate fi el un betiv si un curvar, dar, cind scrie un articol, este convins ca totul este adevarat. Dreptul lui la libertatea de expresie este dublu - si constitutional si profesional. Cit timp isi argumenteaza valid opiniile si isi intemeiaza informatiile cu dovezi, nimeni nu are voie sa il cenzureze, nici sefii lui directi, nici redactorul sef, nici directorul, nici patronatul. Daca ierarhia asta nu ii agreaza articolul, n - are decit sa inghita in sec!
     Poti sa fii tu patronul patronilor, poti sa pierzi bani cu ghiotura, nu te joci de - a adevarul, in presa!
     Cel putin, asa ar trebui sa fie intr - o societate democratica, cu o Constitutie democratica respectata. Problema nu tine de capitalism sau de comunism, ci de democratie si nu discut aici daca democratia ar putea fi sustinuta de comunism.
     Desigur, sefilor din presa de astazi le vine greu sa conceapa o astfel de utopie - sint din generatia mea, nici tineri, nici batrini cu totul si au apucat sa lucreze multisor sub comanda lui Ceausescu. Majoritatea au lucrat la \"Scinteia\", la \"Scinteia Tineretului\" si la \"Romania libera\".
     Si - au fost sefi unii - altora, sau si - au fost colegi. Cu totii stiu sa scrie la ordin. Cit au fost ziaristi - simpli palmasi - au scris la ordin. S - au obisnuit sa gindeasca ceva si sa scrie altceva. Constiinta le - a fost terfelita, convingerile le - au devenit un balast inutil. Ei stiu din propria experienta de tinerete ca a fi ziarist inseamna sa te supui comenzii. Realmente, ei cred ca Revolutia le - a conferit oarece libertate numai directorilor si, eventual, redactorilor sefi. De aceea, nu au mai putut deosebi intre un ziarist si un cizmar. Mai multi ani de scoala - ce, aia - i diferenta?!
     In opinia mea, cazul ziarului \"Evenimentul zilei\" este simplu de judecat. Acolo, cincizeci si ceva de ziaristi au semnat un protest impotriva imixtiunilor patronatului in politica editoriala.
     \"Evenimentul zilei\" a criticat mereu puterea politica. Nu este o sarcina usoara nici macar intr - un mediu mai normal, daramite in societatea noastra minata de coruptie si manipulare. Ziarele critice romanesti, la ora asta, nu sint multe - le numeri pe degetele unei miini (si nu le folosesti pe toate). Nucleul de ziaristi de acolo trebuie sa fi facut fata multor incercari. Dar munca lor a propulsat ziarul in pozitia numarul unu, ca influenta politica.
     Repet, aceasta pozitie (la care au ajuns cu greu, fiind ocupata de \"Adevarul\" pina la disparitia lui Dumitru Tinu si trebuind sa parcurga o transformare din ziar bulevardier, de divertisment, la ziar politic), aceasta pozitie a fost dobindita prin munca ziaristilor. Este o realizare nemateriala, dar nu mai putin vizibila. Si asta nu se cumpara si nu se vinde.
     Oricine poate sa inteleaga ca, daca patronatul vrea sa le distruga munca, atunci ziaristii au tot dreptul sa protesteze. Este dreptul lor la libertate de expresie, in toate sensurile - si ca subiect si ca manifestare. Si parafrazindu - l pe Cristian Tudor Popescu - in definitiv, chiar si cizmarii au dreptul la protest impotriva patronatului, ziaristii de ce n - ar avea?!
     O precizare: sint ziarist, dar si proprietarul majoritar al ziarului \"BURSA\" si am functionat ca redactor sef al ziarului mai mult de un deceniu. Mi s - a intimplat sa elimin articole apologetice. Dar, niciodata nu mi - am permis sa cenzurez un ziarist, desi imi era si subordonat ierarhic, si angajat. Mi se pare ca tine de politetea elementara. Am un respect deosebit pentru ziaristi, chiar si pentru cei in formare. Ma cred privilegiat ca sint ziarist. Si sper sa nu ma confunde nimeni cu un cizmar. Altfel, poate miine ma cheama vreun ministru sa-i lustruiesc pantofii. Si cine stie, sa-i si pup bombeele...
     
     ŞOVăiala CTP