16 iunie 2016
 
Boicotarea următorului Campionat Mondial, găzduit de Rusia în 2018, a devenit o temă de discuție tot mai prezentă în lumea fotbalului. Cadrul pentru o astfel de decizie este creat în aceste zile în Franța, unde sărbătoarea fotbalului european este stricată tot mai mult de vitejia unor grupuri de fani și de lipsa de hotărâre a forțelor de ordine. Din câte se pare, la actualul Campionat European, Rusia riscă niște miliarde bune de euro, investite în infrastructura pentru găzduirea Campionatului Mondial din 2018. Violența de neînțeles a fanilor echipei Rusiei, manifestată în special înainte de meciul cu Anglia, (trebuie să spunem că nu doar rușii au creat dezordine în Franța, dar doar spre ei se îndreaptă degetul acuzator), i-a determinat pe mulți oameni de fotbal să se întrebe dacă la viitoarea Cupă Mondială, echipele vor mai fi însoțite de vreun suporter, având în vedere riscurile la care s-ar supune. În plus a mai apărut și decizia UEFA, Rusia a primit o amendă de 150.000 euro și o sancțiune de descalificare cu suspendare a echipei până la finalul Euro 2016. Practic la cel mai mic derapaj al suporterilor, care pot fi provocați, Rusia își poate face bagajele. Automat apare și întrebarea: o țară suspendată de la o competiție majoră mai poate organiza un turneu final de Campionat Mondial? Practic în discuție este introdusă o altă problemă, mutarea mondialului din Rusia într-o altă țară. Ambele variante sunt la fel de toxice pentru sport în particular și pentru geopolitica mondială în general.
 
Atmosfera seamănă destul de mult cu aceea din urmă cu 35 de ani, din timpul "Războiului rece", când blocurile vestic și estic (cu excepția țării noastre) boicotau, pe rând, Jocurile Olimpice de la Moscova (1980) și Los Angeles (1984). Liderii mondiali și-au trimis săgeți, fotbalul fiind doar pretextul reglării unor conturi mai vechi. În mai 2015, după ce a au început investigațiile procurorilor americani la sediul FIFA, președintele rus Vladimir Putin a fost primul politician care s-a implicat în acest scandal, încercând să-l apere pe Blatter cu câteva zile înaintea alegerilor pentru șefia FIFA: "Este vorba de o încălcare grosolană a regulilor de funcționare a organismelor internaționale. SUA impune propria justiție altora, într-un caz în care niciunul dintre funcționarii FIFA nu e american și în care nicio faptă nu s-a produs în SUA". La scurt timp, Barack Obama a făcut câteva declarații interesante în cadrul unei conferințe de presă desfășurate după summitul G7: "În discuțiile avute aici, în Europa, lumea crede că este foarte important pentru FIFA să opereze cu integritate, transparență și responsabilitate". Miza părea să fie cu totul alta decât apărarea lui Blatter, ieșit între timp complet din fotbal. Atribuirea organizării Campionatului Mondial din 2018 Rusiei a stârnit nenumărate controverse, existând inclusiv acuzații de corupție, punându-se în discuție chiar retragerea dreptului de organizare atât pentru Rusia cât și pentru Qatar, gazda Mondialului din 2022. În 2014, pe fondul conflictului din Ucraina, mai mulți politicieni din SUA, în frunte cu fostul candidat la președinție John McCain, i-au cerut șefului FIFA să retragă dreptul Rusiei de a organiza Campionatul Mondial din 2018, atunci vorbindu-se și de un eventual boicot.
 
Rusia a obținut în 2010 organizarea Campionatului Mondial de fotbal, care se va desfășura între 14 iunie și 15 iulie 2018, în unsprezece orașe din partea occidentală a țării. Bugetul inițial alocat de către Moscova pentru această competiție a fost de 14,5 miliarde de dolari, dar președintele rus a dat asigurări că nu va fi o problemă dacă se va dovedi că până la urmă totalul costurilor va ajunge la 30 de miliarde de dolari. Finalul lunii mai a anului 2017 reprezintă data limită pentru încheierea lucrărilor la construirea și reamenajarea tuturor stadioanelor care vor găzdui meciuri la mondialul rus. 
 
  DAN NICOLAIE