Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 06.09.2018
Eurolife ERB Asigurări intră pe sectorul asigurărilor de sănătate
     Compania Eurolife ERB Asigurări România intră în sectorul asigurărilor de sănătate, lansând Health Protect, asigurarea de sănătate dedicată companiilor care vor să le ofere angajaților beneficii extra-salariale pe termen lung.

     Potrivit unui comunicat de presă transmis redacției, produsul completea-ză portofoliul Eurolife, propunându-le angajatorilor din țara noastră o asigurare completă și complexă pentru un pachet optim atașat ofertei salariale. În baza acestuia, asigurații au acces la consultații, sfaturi medicale de specialitate, proceduri de diagnosticare, intervenții chirurgicale sau spitalizare în limita a 100 000 RON/an de asigurare, având astfel confortul protecției financiare asigurate de poliță.

     Anita Nițulescu, CEO Eurolife, a precizat: "La nivelul unei companii, starea de bine a angajaților este unul dintre barometrele stării de bine ale afacerii în sine. Este valabil atât în cazul corporațiilor, cât mai ales în business-urile antreprenoriale, care de cele mai multe ori fac performanță cu o echipă restrânsă. Pentru a le înlesni companiilor și angajaților deopotrivă să trateze fiecare provocare în cea mai bună formă, am creat asigurarea de sănătate Health Protect. Eurolife răspunde astfel unei nevoi existente și în continuă creștere, propunând o soluție completă pentru asigurarea stării de bine a angajaților".

     Domnia sa a adăugat: "Pe termen mediu și lung, segmentul asigurărilor de sănătate are un potențial extraordinar, pe fondul unei nevoi a pieței încă neacoperite. Depinde doar de alinierea tuturor părților implicate și crearea unui cadru legislativ, care să îi încurajeze pe angajatori să opteze pentru acestea ca beneficii de bază în cadrul ofertei salariale".

     Compania transmite că noul produs de sănătate va fi distribuit prin intermediul brokerilor de asigurări cu care Eurolife ERB Asigurări a încheiat parteneriate și va fi disponibil companiilor cu peste 5 angajați. Persoanele care beneficiază de acoperirea poliței pot accesa serviciile medicale de spitalizare (disponibile în cadrul pachetului de bază al asigurării), în limita a 100 000 RON/an de asigurare, la care se pot adăuga opțional servicii de diagnosticare și prevenție, disponibile în cadrul pachetului Ambulatoriu.

     Asigurarea Eurolife Health Protect este dezvoltată în parteneriat cu MedNet și Sanador. 
.
 

 

.