Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 19.09.2011
Eurozboiul
     "Războiul în Europa" pare un pericol real, care ar trebui să fie luat în serios în cazul crizei datoriilor suverane, întrucât avertis­mentul parvine de la înălțimea a însuși Președintelui Consiliului Uniunii Europene, polonezul-britanic Jacek Rostowski (care este și ministrul Finanțelor poloneze).

     Rostowski și-a rostit declarația miercuri, în fața Parlamentului European, la Strasbourg (Franța), înainte de teleconferința de urgență cu privire la criza datoriilor Greciei, des­fășurată între președintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel și prim-ministrul grec George Papandreou, avertis­mentul făcând înconjurul planetei: "Război!"

     Jacek Rostowski a destăinuit Parlamentului European că un bătrân prieten, care este șeful unei importante bănci, i-a spus că foarte rar a putut fi evitat războiul, în decada succesivă unui șoc politic și economic.

     După care, "președintele Europei" (cum sunt tentați polonezii să-i spună) a declarat ceva înspăimântător:

     "Realmente, ma gândesc să le obțin copiilor mei o Carte Verde pentru Statele Unite".

     Ce?!

     Așa-s discursurile din Parlamentul European?!

     Povești la gura sobei?!

     Ce-i Strasbourg-ul - o adunătură de babe europene?

     O scenă mai tâmpită nu s-a petrecut nici măcar în Parlamentul nostru!

     Așa-zisul "președinte al Europei" își refugiază copiii-n America?!

     Haida, de!

      O CONFUZIE - PREȘEDINȚIA UE

     Mă simt dator să-i atrag atenția cititorului să nu confunde funcția europeană de Președinte al Consiliului Uniunii Europene, primită de Jacek Rostowski din luna iulie a anului acestuia, cu aceea de Președinte al Consiliului European care, începând din noiembrie 2009, este ocupată de belgianul Herman van Rompuy, și nici cu aceea de Președinte al Comisiei Europene, ocupată, din noiembrie 2004, de portughezul Jose Manuel Barroso, niciunul din cei trei nefiind "președintele Uniunii Europene", deoarece această funcție nu există.

     Precizarea pare necesară, pentru că, la aparițiile publice ale lui Rostowski, în Polonia, organizatorii afișează inscripția: "Presidence polonaise de l"UE", o aiureală echivalentă cu "președinția belgiană a UE", sau "președinția portugheză a UE", pentru că instituția "președinției UE" încă nu a fost inventată.

      SPAIMA - AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

     La întâlnirea informală a miniștrilor de finanțe din cele 27 de state membre UE, de la Wroclaw (Polonia), de sâmbătă, Rostowski a insistat să ne înfricoșeze:

     "Dacă Zona Euro se destramă, atunci e greu de imaginat că Uniunea Europeană nu s-ar destrăma și este greu de imaginat ca Europa să mai fie tot atât de în siguranță fără Uniunea Europeană, pe cât este acum".

     Agențiile de știri au difuzat declarația din nou, iar ziarele de pe toate continentele, au luat-o ca pe o aluzie la istoria sângeroasă a orașului unde se desfășura reuniunea (Wroclaw - în nemțește, Breslau - a aparținut, în ultimii 400 de ani, Boemiei, Austriei, Poloniei, Germaniei și chiar Franței, care și l-a adjudecat pentru scurtă vreme, în cursul unei campanii napoleoniene, la toate adăugându-i-se și comunismul postbelic).

     În weekend, presa străină și-a înspăimântat publicul, invocând spectrul războiului, ca alternativă la soluționarea economică a crizei datoriilor suverane din statele Zonei Euro.

     Înțelegem că este vorba despre spectrul celui de al treilea Război Mondial.

      ALTĂ CONFUZIE: RISC DE LA 0%, LA 98%

     Merită amintit că atunci când vorbim despre criza "datoriilor suverane", nu vorbim despre cine știe ce încurcătură vor fi făcut statele, vreo încurcătură care nu ne prea privește și că, prin urmare, să o descurce ele cum le-o tăia capul, că pe noi ne doare-n șpiț.

     Nu.

     Criza ne privește direct.

     Criza datoriilor suverane constă în faptul că statele nu mai au banii să-și plătească împrumuturile făcute prin emisiunile de obligațiuni de stat.

     Cumpărătorii acestor obligațiuni sunt, desigur, băncile, dar cea mai mare parte revine fondurilor de pensii și companiilor de asigurări, care, obligate fiind să investească în cele mai sigure instrumente, ca să nu-și pună pensionarii și asigurații în pericol, au achiziționat titluri de stat, considerate, până nu demult, instrumente cu "risc zero".

     S-a dovedit, însă, că finanțarea "crizei subprime" de către statele care au injectat lichidități să-și salveze băncile, a sleit visteriile, fără să mai relanseze economia reală, așa cum speraseră, astfel că guvernele nu și-au mai recăpătat banii.

     O investiție proastă.

     Pe model american.

     Așa se face că riscul de neplată al obligațiunilor de stat a crescut de la "zero", în unele cazuri (Grecia, de pildă), la 98%.

     Ideea că statele ar putea da faliment s-a născut anul acesta.

      ALTĂ SPAIMĂ - ANUL 1944

     Christine Lagarde, șeful FMI, a cerut în mod repetat recapitalizarea băncilor europene, înglodate în acordarea de împrumuturi neperformante (situație agravată de sprijinul european acordat Greciei, Irlandei, Portugaliei, Spaniei și Italiei), ceea ce i-a atras furia bancherilor europeni, pentru că, nemaivorbind de faptul că a concentrat atenția publicului asupra slăbiciunii băncilor, ei doresc, în realitate, să-și continue politica de subvenționare a statelor falimentare și urlă după finanțare.

     Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) și-a anunțat planul să împrumute dolari americani băncilor europene, de-a lungul unui total de cinci luni, prin operațiuni programate pentru octombrie, noiembrie și decembrie, cu sprijinul băncii centrale americane FED, Băncii Angliei, Băncii Japoniei și Băncii Naționale Elvețiene.

     Ca reacție, șeful FMI a insistat pentru o acțiune coordonată între guverne, ca să prevină contagiunea mondială a crizei:

     "Fără o soluție colectivă, încrederea de care întreaga lume are atâta nevoie, nu va reveni".

     Dar, acest tip de coordonare plănuit de BCE care pare să amâne, doar, deznodământul (readuce temporar încrederea în bănci a investitorilor, dar agravează dezastrul pe care, de fapt, nu îl rezolvă), induce confuzii în raport cu intenția Christinei Lagarde, care a revenit, vineri, precizând în mod cu totul neașteptat pentru optica tradițională a FMI, că austeritatea bugetară ar trebui îndulcită în țările unde creșterea economică se clatină (referindu-se, probabil la Germania și Marea Britanie).

     Admirând planul de creare a locurilor de muncă, prezentat recent de președintele american Barack Obama (un plan ineficient, după cum îl critică opozanții), șeful FMI sugerează, astfel, că guvernele trebuie să se concentreze pe creșterea economică, iar mutatul banilor dintr-un buzunar în altul ar trebui să treacă în planul secund al preocupărilor.

     Lagarde ne-a înspăimântat pe toți, spunând, săptămâna trecută, că ne aflăm într-o nouă fază a crizei, "o fază periculoasă", și că dacă ea nu va fi rezolvată, atunci nimeni în lume nu va fi cruțat:

     "Amintiți-vă că întregul este mai mult decât părțile sale", a spus ea, făcând apel la decidenții politici să reînvie spiritul anului 1944, decidenți cărora le atribuie agravarea crizei, prin tărăgănare și șovăială.

     Bine, bine, dar...1944?!

      ȘI ÎNCĂ O CONFUZIE - MISTICA DEZMEMBRĂRII UNIUNILOR MONETARE

     Britanicul-polonez Jacek Rostowski nu este singurul care vorbește despre război, în cazul dezmembrării Zonei Euro: cu o săptămână înaintea lui, prestigioasa bancă elvețiană UBS (Union des Banques de Suisse), aflată în prezent pe locul al treilea în topul mondial, a publicat un studiu "Global Economic Perspectives", în care avertiza asupra războiului, ca însoțind aproape de fiecare dată, disoluția unei uniuni monetare.

     Când două figuri de asemenea importanță europeană și mondială, se apucă să rostească explicit cuvântul "război", ți se face pielea de găină.

     Doar că...

     La o cercetare mai atentă, constatăm că, de fapt, Președintele Consiliului Uniunii Europene, Jacek Rostowski, a menționat ideea de "război" în fața Parlamentului European, preluând-o din... raportul UBS, pe care l-a citat.

     Deci nu este vorba despre două surse, ci despre una - UBS - care a fost reluată de Rostowski, în varianta proprie, dezvoltată.

     Omul pare incoerent: pe de o parte spune că-și trimite copiii în America, de frica războiului care urmează pe continentul european; pe de altă parte, el însuși se prezintă, în Polonia, drept "președintele Uniunii Europene"; în sfârșit, el prevede un război în următorii zece ani - ce vârstă trebuie să aibă copiii lui, de vreme ce el însuși are șaizeci de ani? Are de gând să-i protejeze până vor deveni bunici?

     La el în țară, declarațiile sale recente au fost criticate dur, de întregul spectru politic.

     Să cercetăm, însă, sursa ideii de război - studiul UBS din 6 septembrie 2011.

     În cele 21 de pagini ale sale, cuvântul "război" apare o singură dată, în următoarea frază:

     "Este totodată adevărat că destrămările de uniuni monetare, în istorie, au fost însoțite, mai întotdeauna, de dezordine civilă extremă sau de război civil".

     Afirmația este falsă.

     Pur și simplu.

     Fraza sugerează pervers o legătură mistică între destrămările de uniuni monetare și război.

     Nu, nu există niciun raport de cauzalitate.

     Examinând zecile de uniuni monetare care funcționează ori care s-au succedat în istorie, nu există niciun caz în care uniunea monetară, prin sine, ori destrămarea ei, să conducă la război.

     În toate cazurile, ele s-au destrămat din cauza războaielor și a conflictelor politice, înainte sau după declanșarea lor.

      A TREIA SPAIMĂ: EI CHIAR VOR RĂZBOI!

     "Prestigioasa" UBS se contrazice de la un an la altul.

     Studiul UBS similar, din 24 februarie 2011, se raportează sensibil opus la acest subiect (pagina 4):

     "Adesea, uniunile monetare nu se fragmentează teribil. În mod normal, dezmembrarea este concomitentă cu fragmentarea politică și adesea, aceasta are loc ca rezultat al războiului sau invaziei. Există, totuși, câteva exemple instructive de dezmembrare pașnică a uniunilor monetare".

     Mie, unuia, mi se pare complet diferită abordarea.

     Ce să i se fi întâmplat "prestigioasei" UBS, în ultimul an și jumătate, de și-a schimbat optica?

     Vineri, agențiile de evaluare financiară Standard & Poor"s (S&P), Moody"s și Fitch au pus sub supraveghere ratingurile UBS, în timp ce, în aceeași zi, poliția din Marea Britanie l-a pus sub acuzare pe traderul UBS Kweku Adoboli, arestat joi sub suspiciunea comiterii unei fraude, prin tranzacții neautorizate, care au produs o pierdere de circa două miliarde de dolari grupului elvețian.

     O fi vreo legătură mistică între studiul UBS și chestiile astea de vineri?

     O perspectivă cu mult mai rațională asupra subiectului o prezintă fostul nostru ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, în interviul pe care ni l-a acordat (vezi link-ul de mai jos), din care reproducem:

     "Ideea declanșării unui război, în momentul de față, este naturală, normală, aproape logică. Lumea a consumat mai mult decât a produs, iar cineva a acoperit pentru unii acest consum. Dacă va fi nevoie să-și ajusteze consumul cei care consumă mai mult decât produc, atunci va trebui găsită o cale. Tăierea salariilor și a pensiilor poate să funcționeze o dată, însă nu poate să fie făcută în mod constant, într-o democrație. Țara noastră a trecut printr-o perioadă de ajustare dramatică a consumului individual în anii "81-"89, însă a făcut-o în condiții non-democratice. În prezent nu mai există societăți atât de controlate. Iar dacă nu poți să controlezi în interitor, atunci o soluție ar fi introducerea în interior a unor restricții generate de niște acțiuni externe, cum ar fi un război major undeva. Când, unde, cum - sunt doar scenarii".

     Adică, atunci când "ei" declară că se tem de un război, de fapt și-l doresc...

      MITOCĂNIE ȘI RĂZBOI

     Ceea ce mă sperie mai tare decât declarațiile amenințătoare ale personalităților lumii este nivelul lor de mahalagii.

     Supărat pe cancelarul Germaniei Angela Merkel, de care depinde să fie acordat ajutorul bănesc ca să scoată din groapă Italia, premierul Silvio Berlusconi a numit-o drept "unfuckable lard-arse" (eu, unul, nu vreau să vă traduc ce înseamnă asta), o porcărie rostită, se pare, într-o convorbire telefonică înregistrată, purtată cu un ziarist, expresie reprodusă tale-quale în "The Independent", dar a devenit știre și în presa nemțească.

     Berlusconi este cunoscut pentru mitocănie, încă de când l-a facut "bronzat" pe Obama.

     Mă întreb dacă mitocănia asta nu-i creează dificultăți politice de nedepășit Angelei Merkel, în sprijinul pe care Germania este chemată să-l acorde statelor din Zona Euro.

     Într-un sondaj publicat vineri, pentru prima oară în istorie, o majoritate de 60% dintre cetățenii Germaniei declară că nu mai vede nici un beneficiu să mai fie parte a Zonei Euro.

     Nu cred că Angela Merkel are umorul Christinei Lagarde.

     Recent, presa europeană a publicat că eleganta doamnă Christine Lagarde este atașată de o caricatură de pe peretele cabinetului său, care o reprezintă biciuind bancheri, într-o ținută fetișistă de "dominatoare", în ciorapi și portjartier.

     Prezentând-o drept fostă campioană de dans acvatic și mare amatoare de flirturi, presa dă satisfacție bancherilor europeni care o urăsc, pentru că li se opune planurilor lor de finanțare.

     "Constatăm cu mare regret nu doar că există divizări în dezbaterea din Europa cu privire la strategie, dar și că există un conflict între guverne și Banca Centrală Europeană", a remarcat vineri ministrul american al finanțelor, Timothy Geithner, aflat în Polonia, la Wroclaw, la reuniunea miniștrilor de finanțe europeni. El a adăugat că guvernele și băncile centrale trebuie să elimine riscurile catastrofice de pe piețe și să evite discuțiile despre dezmembrarea euro.

     Geithner era invitat, acolo.

     Miniștrii europeni au reacționat, întrebându-se cum de le dă lecții un ministru a cărui țară - Statele Unite ale Americii - stă mult mai prost decât Uniunea Europeană.

     Se pare că mitocănia nu este un monopol românesc.

     Mitocănia accentuează adversitatea.

     Mitocănia generează ostilitate.

     În condiții de ostilitate, războiul devine mai verosimil.

     Cred că mitocănia face posibil războiul.

     Ce bine că ne-am cumpărat avioane americane F16!

     Nu contează că nu mai producem nici cât să plătim dobânda la împrumuturile făcute de stat.

     Precis că ai noștri au citit raportul elvețian despre război și au dat curs și îndemnului la solidaritate, ca să-i ajute pe sărmanii de la Lockheed Martin. 
MAKE
 

 

.