Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 20.06.2018
EVALUAREA NAȚIONALĂ
Rezultate previzibile, 73,5% dintre elevi au obținut medii peste 5
click aici
     Învățământul autohton are parte de un nou moment al adevărului, după publicarea rezultatelor examenului de Evaluare Națională înainte de contestații. Examenul a fost susținut de peste 142.000 de elevi, dar nu toți au motive reale de mândrie.

     Ministerul Educației a centralizat rezultatele, astfel: 73,5 % dintre elevii care au susținut probele au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 5, un număr de 319 candidați primind media 10: "Situația statistică generală relevă că din cei 142.847 de candidați prezenți, un număr de 104.972 de candidați a obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) - 73,5%. Dintre aceștia, 319 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 94,8%: 142.847 de candidați prezenți dintr-un total de 150.603 elevi înscriși".

     Potrivit ministerului, la proba de Limba și literatura română au obținut note peste 5 (cinci) 118.969 de candidați (83%), în timp ce 2.089 de candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică 87.577 de candidați (61,3%) au primit note peste 5 (cinci), iar 1.903 candidați au obținut nota 10 (zece). Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.

     Evaluarea Națională se desfășoară, anual, într-o singură sesiune. Elevii de clasa a VIII-a au susținut în perioada 5 - 7 martie simularea examenului de Evaluare Națională și mai puțin de 50% dintre ei au obținut media generală peste 5. La Matematică, doar 33,1 % dintre elevi au reușit să obțină o notă peste 5, iar la Limba și literatura română 63,1% au luat note mai mari sau egale cu 5. La proba de Limba și literatura maternă, 82,6% dintre elevi au obținut note peste 5. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 au fost în Capitală și în județul Cluj.

     În 2017, rata de promovabilitate la Evaluarea Națională a fost de 77%, după contestații. La Limba și literatura română, 121.315 candidați (86,1%) au primit note peste 5, iar la Matematică, 92.886 de candidați au avut note peste 5. 
O.D.
 

 

.