Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 11.08.2017
EXCESUL DE OFERTĂ SE MENȚINE
Producția de țiței a OPEC a crescut în iulie
     Producția comună a membrilor Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a revenit pe creștere luna trecută, în pofida strategiei oficiale privind reducerea acesteia pentru a diminua excesul de ofertă pe piață, care primește mai mult petrol decât consumă, conform datelor publicate ieri de organizație și citate de agenția EFE.

     Cele 14 țări membre ale OPEC au produs, în iulie, 32,86 milioane barili pe zi, cu 173.000 barili, sau 0,5 %, mai mult față de luna anterioară, conform raportului prezentat la Viena, informează Agerpres.

     Producția comună a membrilor OPEC se apropie astfel de cele 33 milioane barili, nivelul din decembrie 2016, când cartelul și alte mari țări producătoare au decis să retragă de pe piață 1,8 miliarde barili, un acord ce a fost reînnoit în mai.

     Libia și Nigeria, care au rămas în afara pactului din cauza problemelor de producție cu care se confruntă, sunt membrii OPEC unde a crescut cel mai mult producția, în afară de Arabia Saudită.

     Irak, Angola și Venezuela au avut o scădere a producției în iulie.

     Conform OPEC, dezechilibrul între cerere și ofertă s-a redus pe parcursul lui 2017 și în trimestrul al doilea a ajuns la 390.000 de barili supraofertă.

     Volumul de petrol înmagazinat în țările cele mai dezvoltate și cu cel mai mare consum continuă să fie foarte ridicat și în iulie se cifra la 3,033 miliarde barili.

     Pentru 2018, OPEC estimează o creștere a cererii mondiale de petrol de 1,32%, până la 97,77 milioane barili pe zi. Acest consum foarte mare va fi acompaniat de o creștere similară a producției. 
.
 

 

.