Conferinta BURSA Codul insolventei 2019Conferinta BURSA Codul insolventei 2019

EXCLUSIV:Dragoş Tănase, RMGC: Vrem să începem construcţia minei în 2012

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Companii /

Dragoş Tănase, RMGC: Vrem să începem construcţia minei în 2012

Dragoş Tănase, directorul general al companiei Roşia Montană Gold Corporation, ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre stadiul proiectului minier din Munţii Apuseni, precum şi despre relaţia contractuală a canadienilor de la Gabriel Resources cu compania de stat Minvest Deva. Oficialul susţine că Gabriel Resources nu urmăreşte să elimine statul român din afacerea exploatării celui mai mare zăcământ aurifer din Europa şi că ponderea Minvest în afacere nu poate să scadă sub nivelul actual. Rezerva de aur de la Roşia Montană este de 314 tone (10,1 milioane uncii), iar cea de argint de 1480 tone (47,6 milioane uncii), randamentul fiind de circa 80%.

Interviu cu Dragoş Tănase, director general Roşia Montană Gold Corporation (RMGC)  

Reporter: Când estimaţi că o să începeţi efectiv proiectul minier la Roşia Montană?

Dragoş Tănase: Noi credem că o să mai dureze cam un an şi jumătate până vom reuşi să obţinem avizele necesare pentru începerea construcţiei proiectului.

Reporter: În ce constau lucrările de construcţii şi câţi bani vor fi inves-tiţi în cadrul acestora?

Dragoş Tănase: Începerea lucrărilor de construcţie înseamnă, practic, începerea proiectului minier. Proiectul minier, simplificat vorbind, constă în patru cariere, o uzină de procesare, un iaz de decantare cu barajul aferent şi lucrările de infrastructură asociată, aici fiind vorba de drumuri de acces la uzină, linii electrice etc. Iniţial vom lucra cu două cariere din cele patru. Per total, pentru lucrările de construcţie a minei vom investi un miliard de dolari.

Reporter: Cât estimaţi că vor dura lucrările de construcţie a minei şi când credeţi că veţi începe exploatarea zăcământului aurifer?

Dragoş Tănase: Construcţia minei va dura aproximativ doi ani, doi ani şi jumătate, iar în intervalul 2014-2015 sperăm să putem începe exploatarea zăcământului. Momentul începerii depinde de obţinerea avizelor şi acordurilor necesare.

Reporter: Recent aţi obţinut certificatul de urbanism. Ce alte acte şi aprobări vă mai sunt necesare ca să începeţi construcţia minei?

Dragoş Tănase: Acordul de mediu este un lucru pe care ni-l dorim şi în momentul de faţă ne aflăm în procedură să-l obţinem. După obţinerea acordului de mediu, ne mai sunt necesare o serie de alte avize şi alte autorizaţii, să cumpărăm toate terenurile necesare investiţiei şi, în final, să cerem autorizaţia de construcţie a minei.

Reporter: RMGC deţine o licenţă pentru exploatarea zăcământului aurifer. Aceasta a fost obţinută de către RMGC de la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (ANRM) sau a fost adusă de către Minvest?

Dragoş Tănase: La baza înfiinţării RMGC a stat un joint-venture între Minvest şi Gabriel Resources. Iniţial, în cadrul asocierii, societatea a avut o licenţă de explorare, iar ulterior aceasta, odată cu descoperirea zăcămintelor, s-a transformat într-una de exploatare.

Reporter: RMGC a fost înfiinţată în 1997. Aşteptaţi să începeţi proiectul minier de foarte multă vreme. Nu v-aţi gândit să daţi statul în judecată pentru accelerarea procedurilor?

Dragoş Tănase: Avem deja un proces în acest sens, dar din câte ştiu a fost suspendat. Evident că ne-am dori ca autorităţile să se mişte mai repede pentru că, în momentul de faţă, în ţara noastră există un proces de avizare foarte lent. Cadrul de reglementare este destul de complex, confuz câteodată, şi noi considerăm că nu este normal ceea ce se în-tâmplă. În opinia mea, România trebuie să se hotărască dacă vrea sau nu investitori şi cred că ar trebui să simplifice cadrul de reglementare. Noi am început o evaluare de mediu în 2006 şi am ajuns în 2011 cu ea...

Reporter: Spuneţi că în 2012 aţi dori să începeţi lucrările. Dar utilaje aveţi? Unde sunt acestea?

Dragoş Tănase: Noi am primit în 2009 echipamentele cu timp lung de fabricaţie de care avem nevoie şi momentan le ţinem în nişte depozite în Turcia şi în Germania. Pentru noi a fost mai convenabil să le ţinem acolo decât să le aducem în ţară. Dar să ştiţi, tocmai asta este tragedia! Stăm cu echipamente de zeci de milioane de dolari în depozite prin Europa în loc să le punem pe deal la Roşia Montană să producă bani. Privind starea tehnică a acestora, avem ingineri care le monitorizează permanent.

Reporter: Până în prezent, RMGC nu a produs nimic, ba din contră, a cheltuit foarte mulţi bani. Luaţi în calcul să renunţaţi la proiect în situţia în care nici anul viitor nu veţi obţine documentele necesare începerii construcţiei mineri?

Dragoş Tănase: Nu. Nu s-a pus problema să renunţăm. Este adevărat, suntem o societate comercială care vrea să facă profit, dar momentan nu s-a discutat despre o asemenea decizie. Noi vrem să facem minerit, nu speculă pe bursă sau afaceri imobiliare. Repet, deocamdată nu avem niciun motiv să renunţăm la proiect.

Reporter: De ce v-aş crede că acestă situaţie nu vă avantajează şi că toată afacerea se rezumă la unele speculaţii pe bursă?

Dragoş Tănase: Simplu, pentru că bursa din Canada are următorul specific: fiind o bursă specializată în operaţiuni minere, unde sunt listate companii miniere, cadrul de reglementare este foarte avansat, foar-te dezvoltat, iar regulile sunt foarte stricte. Toate aceste restricţii sunt tocmai pentru a oferi garanţii acţionarilor companiilor miniere că des-făşori un proiect minier. De altfel, trebuie respectate nişte condiţii de auditare inclusiv a zăcămintelor.

Reporter: Luaţi în calcul să vă lis-taţi şi la o bursă autohtonă?

Dragoş Tănase: Nu avem încă o strategie în momentul de faţă în acest sens, dar nu excludem nici această posibilitate. Este adevărat că avem o investiţie mare de făcut, dar înclin să cred că la momentul actual este puţin probabil să găsim sumele de care avem nevoie pe bursele din România. Totuşi, vreau să vă spun că am fost contactat de mai mulţi oameni de afaceri care vor să inves-tească în acest proiect, dar care nu au vrut să cumpere acţiuni la bursa din Canada, ci ar prefera să o facă de pe o bursă autohtonă. Deci, nu excludem, pe viitor, o listare secundară, în România.

Reporter: Nu vă e teamă că până veţi începe exploatarea zăcământului aurifer, Comisia Europeană va interzice mineritul cu cianuri? Parlamentul European a adoptat, deja, o rezoluţie în acest sens.

Dragoş Tănase: Nu ne este teamă de această situaţie. Noi ştim de acea rezoluţie, ea are un rol de recomandare, dar Comisia Europeană s-a pronunţat deja. Comisia doreşte să menţină Directiva din 2006, trans-pusă şi în legislaţia naţională, care nu interezice mineritul cu cianuri, dar care conţine o serie de reguli stricte, după ce s-a produs accidentul din 2000 de la Baia Mare. Noi lucrăm după legislaţia existentă şi nu avem motive de îngrijorare în acest sens.

Reporter: Deşi există acea Directivă din 2006, aţi văzut ce s-a întâmplat recent în Ungaria, dezastrul ecologic de la Kolontar...

Dragoş Tănase: Bun, acolo este o situaţie diferită. A fost vorba despre un iaz de decantare şi de o uzină care a fost construită acum zeci de ani, deci cu mult înainte de apariţia Directivei. Nu cred că putem să comparăm proiectul de la Roşia Montană, care este unul dintre cele mai avansate din lume, cu ce s-a întâmplat la Kolontar. Interesant este însă altceva: Ungaria a redeschis uzina la doar o săptămână de la procedurea acelui accident, susţinând că ei nu-şi permit să piardă 1200 de locuri de muncă.

Reporter: Omul de afaceri român Nicolae Costache a finanţat un proiect care îşi propune să revoluţioneze mineritul mondial, înlocuind cianura cu o metodă ecologică. Invenţia domniei sale, înregistrată la Oficiul European pentru Patente de la Geneva, a intrat în faza pilot. Sunteţi interesaţi de asemenea iniţiative?

Dragoş Tănase: La noi vin periodic oameni cu soluţii alternative la mineritul pe baza de cianură. Noi îi ascultăm, încercăm să vedem despre ce este vorba, dar experienţa ne arată că, din păcate, există o mare distanţă între o soluţie pur teoretică şi punerea sa în practică. În mineritul mondial s-au investit miliarde de dolari în soluţii alternative, dar s-a ajuns la concluzia că tot utilizarea cianurii este cea mai sigură metodă. Noi nu respingem aceste soluţii alternative, dar, mai întâi, vrem să vedem dacă va putea cineva să dovedească fiabilitatea acelei invenţii pe zăcământul de la Roşia Montană. Vă daţi seamna, noi am fi primii interesaţi de o metodă fără cianură.

Reporter: Cianura de unde o veţi cumpăra?

Dragoş Tănase: În Europa sunt trei state producătoare de cianură - Germania, Cehia şi Cipru. Vom alege una dintre acestea pentru că, din păcate, în România nu se mai produce cianură.

Reporter: Cum decurge relaţia de parteneriat cu Minvest?

Dragoş Tănase: Este o relaţie formală, normală.

Reporter: În cât timp veţi reuşi să scoateţi statul definitiv din afacere?

Dragoş Tănase: Scopul nostru nu este să scoatem Minvest din afacere!

Reporter: Păi sunt voci care sus-ţin că asta aţi fi încercat, inclusiv prin ultima majorare de capital social, ca statul să aibă o pondere nesemnificativă în RMGC. Este adevărat?

Dragoş Tănase: Nu. Noi avem o clauză să nu diluăm participaţia Minvest! Deci participaţia statului nu poate să scadă!

Reporter: Vă întreb pentru că la ultima majorare de capital, participaţia Minvest de 19% risca să devină una nesemnificativă. Până la urmă Gabriel Resources a împrumutat Minvest? Minvest va plăti prin dividende? Sunt alţi acţionari care au ieşit din afacere?

Dragoş Tănase: Majorarea de capital a fost efectuată, iar Gabriel Resources a împrumutat Minvest. Cei de Oficiul Comerţului nu s-au opus - cum s-a vehiculat - ci ne-au cerut la acel moment o serie de informaţii suplimentare. Noi le-am oferit şi totul s-a rezolvat. Cât priveşte recuperarea banilor de la Minvest, ceea ce contează cel mai mult acum este reuşim să începem proiectul minier. De asemenea, au fost doi acţionari minoritari care au dorit să nu participe la majorarea de capital şi să se retragă. Astfel, au mai rămas trei acţionari, Gabriel Resources cu 80% din titluri, Minvest cu aproximativ 19% şi un alt acţionar minoritar, o firmă privată de construcţii din Deva (n.r. - Foricon).

Reporter: Societatea a avut mari probleme cu activul net, acesta ajungând ca valoare sub capitalul social. Cu alte cuvinte, afacerea RMGC ajunsese în pragul dizolvării judiciare. Cum s-a ajuns aici şi ce măsuri veţi lua pentru ca această situaţie să nu se mai repete?

Dragoş Tănase: S-a ajuns în acea situaţie din cauză că noi am făcut investiţii foarte mari, de circa 450 milioane de dolari, iar societatea a nu a produs nimic. Practic, acele investiţii au apărut în acte ca şi cheltuileli. Fără activitate de producţie, dar cu cheltuieli mari, s-a ajuns la acea dis-proporţie între datorii şi capital în bilanţul contabil. Problema s-a rezolvat prin ajustări, iar formula aleasă de noi a fost recapitalizarea. Noi inclusiv 2010 l-am încheiat pe pierdere şi această situaţie va mai dura până în 2014-2015, când vom începe activitatea de exploatare şi vom vinde aurul obţinut pe bursele internaţionale.

Reporter: Dacă veţi găsi uraniu la Roşia Montană, atunci veţi lua în calcul să vă asociaţi şi cu Compania Naţională a Uraniului pentru exploa-tare?

Dragoş Tănase: La Roşia Montană nu există uraniu! Când spun asta mă bazez pe cele 1200 de foraje efectuate de noi până la 300 metri adâncime şi pe rezultatele acestor cercetări care spun clar că acolo nu există uraniu. Datele noastre au fost auditate independent şi sunt la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Existenţa uraniului acolo este o pură speculaţie. Vreau să vă mai spun un lucru: dacă luaţi o gă-leată de pământ din spatele blocului în care locuiţi în Bucureşti, să ştiţi că acel pământ conţine mai mult uraniu decât cel de la Roşia Montantă. Media de uraniu de la Roşia Montană este sub media generală din scoarţa terestră!

Reporter: Pentru anul acesta, dis-puneţi de un buget dublu faţă de 2010, în valoare de 101 milioane dolari canadieni. Ce priorităţi de investiţii aveţi?

Dragoş Tănase: În 2011 ne concentrăm pe obţinerea avizelor necesare, vom investi foarte mulţi bani în patrimoniu şi în reabilitarea clădirilor din Roşia Montană. Avem în buget reabilitarea a 50 de case din centru istoric al Roşiei Montane, reabilitarea a două clădiri reprezentative, cu valoare simbo-lică - fosta primărie şi şcoala. De asemenea, vrem să continuăm lucrările de cercetare arheologică în diverse zone.

Reporter: Fiind vorba de investiţii, casele pe care le-aţi construit pentru populaţia relocată vă aparţin? Dar terenurile de sub ele?

Dragoş Tănase: Nu. Atât casele, cât şi terenurile sunt ale proprietarilor.

Reporter: Găsiţi forţă de muncă aptă în zonă pentru minerit?

Dragoş Tănase: Noi vom avea nevoie de vreo 2300 de angajaţi. În Roşia Montantă sunt 1300 de persoane apte de muncă, dintre care doar 300 au serviciu.

Reporter: După ce veţi începe exploatarea zăcământului, probabil veţi avea un consum uriaş de energie. Veţi solicita statului un tarif preferenţial?

Dragoş Tănase: Într-adevăr, vom avea un consum mare de energie, dar nu am ajuns la acest moment să ne punem această problemă. La momentul proiectării tehnice de detaliu o să discutăm şi acest aspect.

Reporter: Vă mulţumesc pentru interviu!

Directorul general susţine că nu s-a pus niciun moment problema eliminării statului din afacere şi că, prin contract, participaţia Minvest nu poate fi redusă sub nivelul actual.

După ce mai mulţi oameni de afaceri români s-au interesat de acţiunile societăţii Gabriel Resources, RMGC s-ar putea lista, pe viitor, la o bursă autohtonă.

Roşia Montană: Valoarea de piaţă a aurului şi argintului depăşeşte 11 miliarde USD

Conform business-planului proiectului minier, valoarea aurului şi argintului de la Roşia Montană depăşeşte 7,5 miliarde USD la un preţ mediu de 900 USD/ uncia.

Aplicând respectivul mecanism de calcul la preţul actual, valoarea de piaţă a aurului şi argintului depăşeşte 11 miliarde USD.

"Vom investi un miliard de dolari în construcţia minei".

"În 2014-2015 sperăm să putem începe exploatarea zăcământului".

"Ne aflăm în procedură să obţinem acordul de mediu".

"Nu excludem, pe viitor, o listare secundară în România".

"Deocamdată, nu avem niciun motiv să renunţăm la proiect".

"Scopul nostru nu este să scoatem Minvest din afacere!".

"La Roşia Montantă nu există uraniu!"

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Dl Dragos Tanase bate campii pentru a creste cota actiunilor Gold Corporation. Sunterm la zi cu informatiile privind gasca ce vrea sa vaneze ce este in subsolul Rosiei Montana. Nu aurul,care oarecum este diseminat in roca.Se pare ca in medie 10-12 grame metal pretios pe tona de roca. Este vorba de alte categorii de metale existente in zona respectiva despre care dl Tanase nu sufla un cuvant. Ne tinem gura si noi ,cei care urmarim afacerea Basescu, Berceanu, Videanu si ceialtii, viitori clienti ai unor spatii pazite de armata. Spatii prevazute cu gratii. Indiferent de cetatenia clientului! Urmarim cu interes si evolutia proiectului extragerii metalelor pretioase fara utilizarea cianurilor.In acest sens,ar fi util un interviu amplu cu autorii proiectului respectiv. Pentru o analiza mai detaliata a procedeului respectiv. Pentru cultura generala a celor ce citesc aceasta opinie, unul dintre membrii grupului nostru de observatori ai scenei politice romanesti este initiat in tehnologii specifice utilizarii vidului in diferite domenii industriale. Poate reusim ,cu ocazia acestui viitor interviu cu autorii alternativei de extragere a metalelor pretioase fara utilizarea cianurilor, sa intelegem cu toti despre ce este vorba. Mai in detaliu. Amintim gastii Basescu, Berceanu, Videanu si ceilalti, ca bogatiile subsolului sunt ale tuturor romanilor care traiesc si vor trai prin urmasii lor in Romania.!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. @B.G. Abureala poate pentru ca tu inca nu ai reusit sa te documentezi. Dintre persoanele avizate sa se exprime pe acest proiect este tocmai directorul general pentru ca are cunostinte in domeniu. Dar ce sa-i faci, romanul trebuie sa arunce cu piatra.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Nu are cunostinte in domeniu, pt ca nu are studiile necesare in minerit,Dragos Tanase !Asa ca trgeti concluzia !

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    ar fi un lucru foarte bun daca sar incepe mineritul la rosia montana ca am avea de lucru si am avea cu ce sa ne crestem copiii imi pare rau de cei care sunt contra dar va rog ganditiva si la noi d\lul Dragos Taase sa stiti ca eu intotdeauna va voi sustine si sa dea domnul sa incepem sa ne puteti angaja pe noi rosieni loredana

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Masa rotundă BURSA Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?
Deleanu
Cotnari
Erfi
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019