Gala BURSA 2018

EXECUTIVUL ANUNŢĂ PRIORITĂŢILE DE GUVERNARE:Dezvoltarea economică, reforma administraţiei prin profesionalizarea şi transparentizarea ei şi rolul ţării în UE

A.C.
Politică #Administraţie /

Dezvoltarea economică, reforma administraţiei prin profesionalizarea şi transparentizarea ei şi rolul ţării în UE

Premierul Dacian Cioloş a declarat ieri, la Palatul Victoria, după o întâlnire informală cu membrii Cabinetului, că Guvernul său intenţionează să lucreze pe trei teme principale: dezvoltarea economică, reforma administraţiei, prin profesionalizarea şi transparentizarea ei, şi rolul ţării noastre în Uniunea Europeană. Pe aceste teme urmează să se constituie grupuri de lucru şi să se discute şi cu actorii vizaţi.

Cioloş a mai arătat că nu s-au stabilit deocamdată principalele proiecte la care Cabinetul intenţionează să lucreze anul viitor şi pentru care se va asigura finanţare prin proiectul de buget, însă până în această seară fiecare ministru urmează să îşi selecteze proiectele pe care vrea să le propună.

Premierul a precizat că şi-a propus ca proiectul de buget pentru 2016 să fie finalizat în linii mari până la începutul lunii decembrie.

Vicepremierul Costin Borc a declarat, la rândul său, că s-a discutat, în şedinţa informală de ieri, despre constituirea unui grup de lucru interministerial pentru dezvoltare economică şi care să aibă drept scop alcătuirea unui plan de acţiune rapidă, adăugând că, pe termen mediu, se urmăreşte creşterea convergenţei.

"Vrem ca pe termen relativ scurt să consolidăm încrederea în economia românească. Ne interesează sprijinirea capitalului românesc, consolidarea produselor româneşti", a mai afirmat vicepremierul.

Opinia Cititorului ( 6 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Restructurarea numarului de bugetari, maximum 7-800,000 persoane, dublarea salariilor acestora, minimum 500 euro net, relansarea investitiilor publice, educatie, sanatate, cercetare, dezvoltarea antreprenoriatului si capitalului autohton, BVB, piata emergenta, iata prioritatile REALE!!!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Ce buni suntem noi la sfaturi!!! Cred ca din sfaturile noastre ale Romanasilor putem exporta in toata Europa ( know-how a la Romania) Mai greu sunt implicarile si seriozitatile noastre... In 25 de ani toti cei aflati pe pozitii onorifice n-au facut alceva decat au furat au devenit mitocani si ipocriti...Daca acest guvern incearca in acest timp de guvernare sa "demareze" macar ce sia propus este excelent.... dar mie frica ca vin la guvernare iar "mafioti" si atunci ce am facut. Singura solutie ramane pentru noi sa fim extrem de atenti la alegeri. d...deci ATENTIE ALEGATORI.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    hurdu-burdu, practicat de inaintasul sau.

    "Guvernul său intenţionează să lucreze pe trei teme principale: dezvoltarea economică, reforma administraţiei, prin profesionalizarea şi transparentizarea ei, şi rolul ţării noastre în Uniunea Europeană." 

    Acestea sunt actiuni de durata. Intr-un an toate aceste probleme pot fi abordate doar filozofic. Dupa obtinerea unei sustineri adecvate in Parlament vor putea fi abordate ca actiune practica. Dar mai e pina atunci, si toate depind de modul in care Apuseanul va guverna in perioada urmatoare. Astept un buget bun, cu alocararea corecta, dramuita si cit mai eficienta a resurselor; imbunatatirea colectarilor la bugetul de stat (acum, cu toata fanfaronada pontista, suntem tot pe la 30-32 % din PIB!); asigurarea desfasurarii corecte a alegerilor, cu respectarea cerintelor democratiei, fara pixuri, galeti, ulei si vot al celor morti; stabilirea unor masuri de viitor cit mai adaptate necesitatilor tarii. Daca face lucrurile astea, va fi bine; daca va face si alte lucruri bune, acestea vor vor fi plusuri. 

    Remarc actiunile lui hotarirea lui de a elimina neconformitatile.  

    Deci, gindesc ca spre binele nu se va angaja in saritul calului, ci va cauta sa rezolve cit mai bine problemele curente. Cind va ajunge la o sustinere parlamentara potrivita, va putea sa abordeze rezolvarea problemelor mari ale scumpei noastre patrii. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Cat privesc temele ce urmeaza a fi abordate...ce filozofie sa mai intreprindem. Mai e cazul sa filozofam (sa gandim...) de ce este necesar de profesionalizarea aparatului administrativ din institutiile publice...trebuie inceput de sus in jos .Cea mai buna filozofie aplicabila este ...Ai facut treaba ..felicitari ..nu ai facut-o altul...Omul potrivit la locul potrivit. Aaaaa...ca nu vrea Dragnea dela PSD... prezentam situatia fata de public "transparent" si sa vedem ce o sa zica. Deci ca sa nu fac eu prea multa "filozofie"..trebuie inceput...mai ales la institutiile importante. Filozofia este una buna "Omul potrivit la locul potrivit.

      Sigur ca sunt deacord ca intr-un an de guvernare nu poti face totul ...dar trebuie inceput... iar viitorul guvern sa continue. Nu inteleg dece am eu nevoie de acordul parlamentarilor ???pentru a-ti imbunatati activitatea de guvernare.

      Cat privesc alegerile....cu ochi pe ei...ai prins pe unul cu galeti,ulei etc aplici legea....Nu stiu zau cati o sa-si riste libertatea. Si uite asa trebuie inceput....acum este momentul... Actualii parlamentari ( o mare parte dintre ei) se gandesc ce posturi vor mai putea ocupa in societatea civila... Eu am laga mine pe strada un senator care nu mai iese din casa... decat eventual noaptea cand nu circula multa lume. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      “Aaaaa...ca nu vrea Dragnea dela PSD... prezentam situatia fata de public "transparent" si sa vedem ce o sa zica.” Este o metoda utilizata rar, care consider si eu ca nu poate da gres.

      El si-a propus, noi vom vedea ce va face. Ca va filozofa sau va lucra este simplu de aflat. Ca exemplu: La 30.09.2015 numarul posturilor ocupate in sectorul bugetar a fost 1,169,156. Vom vedea care va fi acest numar la sfirsitul lui decembrie 2016 si vom trage concluzia asupra modului in care a facut reformei administratiei. Analizind cifrele oferite de INS mi-a atras atentia faptul ca la sfirsitul lui august 2015 numarul posturilor acupate a fost de 1,185,466. Deci in septembrie s-a facut o reducere de 16,310 psosturi, 16,812 find reduse in “unităţile de învăţământ superior de stat”. Cum s-a facut acest lucru este o mare ciudatenie a zilelor noastre.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      corect: fiind

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită