Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 24.08.2018
Exerciții și poziții
     Exercițiile sunt de înțelegere. Ale mele. Mă străduiesc, să pricep ce, cum și de ce se întîmplă, ceea ce se întîmplă, prin lumea pestriță a politicii din România. De ce țin morțiș să pricep? N-aș putea dormi liniștit și dacă înțeleg mai puțin, mai rar, mai din doi în doi, ori chiar deloc? Ba, da! Toate mi se trag, însă, de la prietenul meu Nicolae, care a stabilit cu de la sine putere că, dintre noi doi, eu sunt cel care trebuie să furnizeze explicațiile în acest domeniu al realității din care, fără să vrem, suntem împroșcați întruna cu noroi, amîndoi, iar ca noi alte vreo 10-12 milioane de "oameni obișnuiți" ai țării ăsteia. Tocmai cînd îmi e și mie lumea mai dragă, mă împunge cu un ton pe jumătate inchizitorial, pe jumătate doar intrigat și pe alte trei sferturi indignat: ce se întîmplă domnule în România, asta? Încotro duc, ăștia, țara? Ce vor să facă cu noi?... și alte asemenea formule care îmi cad în cap mai grele decît o bară de oțel de doi țoli pe doi metri. (q pe Ć). Drept pentru care sunt obligat să caut întruna prin cărți, doar-doar voi da peste vreo unealtă nouă de gîndire cu care, scormonind în muntele de gunoi al politicii noastre, să pot ajunge, în sfîrșit, să scot la iveală pepita mult sperată. Bulgărele de aur al unei explicații raționale, cît ar fi ea de "parțială", de "primitivă" și de neșlefuită!!! De data aceasta am căutat mai întîi prin memorie și... am dat peste Diderot. Nepotul lui Rameau. Textul stă și astăzi acolo, bine înfipt, nu pentru că l-am studiat cu mare sîrg la cursul de filosofie, ci pentru că m-am întîlnit cu el la teatru. Atunci, nu acum! Pentru generația mea, teatrul vremii a fost prima și cea mai importantă poartă de ieșire, de evadare "din cutie" (out of the box) sau, dacă vreți, una dintre puținele breșe din zid (The Wall) prin care puteam vedea "afară"!!! Mîna și mintea lui Esring, atinse de geniu, s-au jucat cu un text filosofic, prin excelență antiteatral, pentru a crea o reprezentație, la propriu, de pe altă lume. Pentru prima dată vedeam o scenă fără nici un fel de decor, pe care era fixată "o instalație". Un soi de poliedru metalic, vopsit în negru, în care unele dintre suprafețe erau goale, iar altele oglinzi batante. Doi ACTORI, nu cu majusculă, ci cu majuscule, DINICĂ și MORARU, costumați doar în niște salopete bine mulate pe ei, negre. Fundalul scenei este și el negru, doar lumina și reflexele ei în oglinzi sunt albe. Textul lui Diderot nu este nici "adaptat", nici "modernizat", nici "deconstruit", nici "zeflemizat" nici... nimic. Este textul lui, acela, filosofic, scris sub forma unui ad hoc dialog platonician asupra căruia Esring a intervenit cu uneltele scenaristului, cu grija și finețea unui chirurg neurolog și cu respectul față de actul de cultură, pe care doar un om de cultură, autentic, îl are în mod natural față de materia asupra căreia lucrează. L-a făcut să curgă, să se prăbușească în spume peste spectatori, ca o Niagară, timp de aproape două ore, țîșnind din trupurile și sufletele celor doi actori, care nu stau locului, nici măcar o secundă pe tot parcursul spectacolului!!! Sunt mereu în diferite poziții!!! Unul față de celălalt, fiecare separat, ori amîndoi împreună față de spectatori, ori față de celelalte personaje ale textului, evocate, niciodată reprezentate. Ideea aceasta, Esring a luat-o direct de la Diderot, din text, de acolo de unde am luat-o și eu, acum. Rameau (nepotul!) observă la un moment dat, în discuția sa cu Diderot, că oamenii săraci, tocmai pentru că sunt săraci, nu merg pe stradă pur și simplu, natural, ci se mută dintr-o poziție într-alta. Generalizează imediat propoziția și ajunge repede la ideea că toți oamenii, cu excepția "Suveranului", fac același lucru. Iau poziții!!! Se exprimă, unii în raport cu alții prin aceste poziții! Diderot face imediat generalizarea deplină, observînd că nici măcar Regele nu este scutit de acest exercițiu, cînd vrea să obțină, chiar și de la un supus al său, (mă rog, o supusă!), anumite favoruri!!!!

     Concluzia metodologică e clară ca lumina zilei: dacă vrei să înțelegi ceea ce se întîmplă pe scena vieții, în cazul nostru a vieții politice din România, atunci trebuie să deslușești și să înțelegi tîlcul pozițiilor în care se tot așează actorii, unii față de ceilalți și, respectiv, fiecare dintre ei, ori cu toții, față de spectatori!!!

     "Ma foi, ce que vous appelez la pantomime des gueux, est le grand branle du monde." "Pe legea mea, ceea ce tu numești pantomima pușlamalelor, este marele dans al lumii." 
Cornel Codiță
 

 

.