Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 17.12.2014
Exporturile de grâu ale UE, aproape de un nou record
     Uniunea Europeană se apropie de un nou record în ceea ce privește exporturile de grâu, pentru al doilea sezon consecutiv, în contextul în care cursul de schimb favorabil și problemele economice din Rusia oferă statelor din UE șansa să-și exporte cea mai mare recoltă de grâu din istorie, transmite Reuters.

     Volumul licențelor de export pentru grâu moale eliberate până în prezent pentru sezonul iulie 2014-iunie 2015 l-a depășit deja pe cel din sezonul 2013-2014. Prognozele Comisiei Europene privind exporturile pentru întregul an relevă faptul că acestea vor depăși ușor recordul de 30 milioane tone consemnat în ultimul sezon.

     Până acum, în cazul Poloniei au fost eliberate licențe de export pentru 700.000 t de grâu, față de 230.500 t anul trecut.

     În UE, recolta bună de grâu din acest an a permis unor țări, printre care România și Marea Britanie, să se bucure de exporturi semnificative, iar blocul comunitar a putut să contracareze declinul calității grâului din Franța, mai notează Reuters.

     Totuși, pentru a doua jumătate din sezonul actual, încă există două semne de întrebare: în ce măsură Rusia va decide să frâneze exporturile de grâu și cât de mult va putea Franța (principalul producător din UE) să continue vânzarea grâului de calitate mixtă. În eventualitatea în care Rusia va impune noi restricții la export, grâul din Uniunea Europeană se va confrunta cu o concurență directă mai mică pe piețele din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. În privința grâului francez, prognozele de export au fost îmbunătățite, ca urmare a unor succese pe piața din Egipt și pe cele de furaje din Asia și SUA. 
V.B.
 

 

.