Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 04.07.2018
Facebook a mai produs o ...eroare
click aici
     Bântuiți de scandalul Cambridge Analytica, conducătorii celei mai mari rețele de socializare a lumii au parte de noi griji. Reprezentanții Facebook au recunoscut că o eroare, rezolvată între timp, a permis deblocarea, timp de câteva zile, a persoanelor considerate indezirabile și blocate de utilizatori, problemă care a afectat 800.000 de conturi în perioada 29 mai și 5 iunie.

     "Suntem conștienți că posibilitatea de a bloca pe cineva este importantă, așa că dorim să ne cerem scuze și să explicăm ceea ce s-a întâmplat'' a precizat pe blogul Facebook, Erin Egan, un oficial al rețelei de socializare. "Blocarea unei persoane pe Facebook o împiedică pe aceasta să vă poată vedea mesajele, să inițieze o conversație pe Messenger sau să vă trimită o cerere de prietenie'', se mai precizează pe blogul companiei, potrivit Agerpres. "Bug-ul'' a permis utilizatorilor blocați să transmită celui care i-a blocat mesaje pe aplicația de mesagerie Instant Messenger, a explicat reprezentantul rețelei de socializare, care i-a îndemnat pe cei 800.000 de utilizatori afectați să-și verifice lista de contacte blocate.

     Facebook încearcă în continuare să repare prejudiciul de imagine creat în urma scandalului Cambridge Analytica, care a atras după sine anchete judiciare și audieri parlamentare în Statele Unite și în alte țări. După acest scandal răsunător declanșat în luna martie, Facebook a promis "transparență'' și comunică în mod regulat cu utilizatorii, în special pentru a le aduce la cunoștință diverse disfuncționalități. În urma scandalului Cambridge Analytica, a ieșit la iveală faptul că Facebook a permis ca datele personale a circa 87 de milioane de utilizatori să ajungă, fără știrea acestora, la firma britanică specializată în comunicare strategică și care a lucrat în 2016 pentru campania prezidențială a lui Donald Trump. Patronul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost nevoit să-și ceară scuze și să se justifice îndelung în fața parlamentarilor americani și apoi a celor europeni, care au pus la zid compania cu 2,3 miliarde de utilizatori în lumea întreagă. 
O.D.
 

 

.