Gala BURSA 2018

Falimentul Europei

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

Scandalul Parlamat sau "Enron-ul Europei", cum a fost numit în America, este în plină desfăşurare. În mod surprinzător, interesul marii prese pentru derularea afacerii rămîne relativ scăzut. Nu doar în România, unde tema aproape că nu există, dar nici în Franţa, Germania sau Marea Britanie, ziarele nu s-au arătat prea interesate de subiect. Doar presa americană şi cea italiană continuă să-l urmărească îndeaproape. Prietenii ştiu de ce!

Una dintre cele mai mari corporaţii europene, a opta firmă ca mărime din Italia, Parmalat operează în peste 30 de ţări, cu peste 36.000 de angajaţi şi a raportat la data ultimului bilanţ, 2002, vînzări de circa 7,5 miliarde de euro. Firma deţine o poziţie importantă şi pe piaţa americană, fiind al treilea mare producător de dulciuri făinoase. Acţiunile sale, cotate la toate marile burse ale lumii, erau considerate puncte tari ale portofoliului de investiţii de instituţii financiare de talia lui Deutsche Bank care, puţin înainte de izbucnirea scandalului, deţinea 5,1% din acţiunile firmei. De la produse lactate, sucuri şi dulciuri făinoase, activităţile concernului s-au extins în diferite alte domenii. Nu toate la fel de performante, se pare. Concernul era proprietarul de drept al echipei de fotbal din Parma, localitatea de origine a fondatorului Parmalat, Calisto Tanzi. Mănoasa afacere a fotbalului european, unde milioanele de euro se învîrt cu lopata chiar şi în ţări sărace ca România, pare să fi depăşit liga celor de la Parma. Nici alte afaceri colaterale, girate de membri ai familiei Tanzi, n-au fost mai generoase în rezultate financiare. În prima fază a anchetei judiciare, care se află în curs, el a admis că a transferat ilegal fonduri ale Parmalat către alte firme, la nivelul a peste jumătate de miliard de euro. În realitate, gaura financiară de la Parmalat este mult mai mare, iar mecanismul din spatele ei pare să fi fost menit a susţine la bursă acţiunile concernului, la un nivel pe care activitatea economică propriu-zisă nu-l mai justifica de mult. Aici, asemănările cu Enron devin izbitoare. Între cele peste 200 de firme, sucursale şi auxiliare financiare ale concernului, au fost plimbate fonduri, datorii şi servicii pe trasee dintre cele mai întortocheate, pînă cînd s-a băgat de seamă că cel puţin o parte din aceste fonduri, de fapt, nu mai există. Mai precis, subsidiara Bonlat, cu sediul unde altundeva decît în insulele Caymann, a raportat că deţine lichidităţi de aproape cinci miliarde dolari într-un cont al lui Bank of America, pe care ulterior nu l-a putut activa! Banii fuseseră plimbaţi prin contul respectiv pe baza unor acte care s-au dovedit a fi fost falsificate.

Versiunea europeană a Enron merge cu similitudinile şi mai departe, prin suspiciunea, nedovedită încă, ce planează asupra sucursalei italiene a firmei Grant Thornton care a făcut auditul firmei pînă în 1999 şi la sugestia căreia încrengăturile de firme auxiliare au fost multiplicate, creîndu-se şi Bonlat.

Pe scurt şi cu totul preliminar, gaura de la Parmalat ar putea fi de peste 16 miliarde de euro.

Gestiunea crizei în faza iniţială a fost exemplară, susţinută de intervenţia justiţiei. Firma s-a declarat în stare de insolvabilitate, dar a cerut protecţia autorităţilor judiciare împotriva creditorilor, pentru a putea continua activitatea şi a onora plăţile curente către furnizori, în majoritate fermieri şi producători agricoli italieni. Urmare a acestor prime măsuri, autorităţile au numit o nouă echipă de management, condusă de Enrico Bondi, cu misiunea de a gestiona operaţiunile concernului pînă la clarificarea situaţiei sale juridice şi financiare, precum şi a responsabilităţilor ce revin conducerii ei în producerea fraudei. Tanzi însuşi, la 65 de ani, are de înfruntat lungile demersuri ale curţii civile din Parma, din băncile prea puţin comode ale ares-tului preventiv, deopotrivă cu experţii financiari şi contabili ai firmei, sau ai societăţilor care au auditat-o de-a lungul timpului. În total, sînt deja reţinuţi opt înalţi responsabili. Între timp, diferite sucursale ale Parmalat au recurs şi ele la procedura de insolvabilitate, pentru a putea să-şi continue temporar activitatea, cele mai importante fiind Parmalat Finanziaria, Eurolat şi Lactis. Pe piaţa americană, au început demersuri pentru a vinde pur şi simplu toată afacerea Archway înainte ca valoarea ei de piaţă să fie deteriorată grav de amploarea scandalului de la sediul firmei-mamă.

Dincolo de consecinţele imediate ale afacerii, care vor fi resimţite ca un seism economic, nu doar în Italia, afacerea Parmalat nu poate evita conotaţiile politice.

Scandalul nu putea să vină la un moment mai rău pentru Europa, în general, şi pentru Italia, în particular. După afacerea Enron, Uniunea Europeană s-a fălit mîndră cu măsurile întărite de control asupra corporaţiilor şi în general cu un mediu de afaceri sănătos şi stabil, impermeabil la "aventuri de tip american". S-a dovedit că nu este! Vocile celor care susţin că superbirocraţia de la Bruxelles a pierdut de mult contactul cu realităţile şi că ar fi timpul să i se taie din prerogative şi privilegii, ale celor care, cu bun sau mai puţin bun temei, susţin că proiectul unei Europe federale conţine mai multe pericole decît avantaje, ale celor care spun că este o greşeală slăbirea puterii de control a mecanismelor naţionale, juridice, parlamentare şi chiar guvernamentale asupra destinului unei Europe unite, că Europa viitorului nu trebuie mortificată în structurile birocraţiei bruxeleze, ci lăsată să-şi dezvolte potenţialul în primul rînd în structurile naţionale, profitînd de beneficiile pieţei libere şi de celelalate mecanis-me economico-financiare ale UE, toate vocile care sînt reticente cu privire la finalitatea federalistă a proiectului "Constituţiei Europene" au tocmai acum şi mai multă apă la moară. Tocmai cînd eşecul politic al primei runde a negocierilor interguvernamentale s-a consumat, sub ochii neputincioşi ai preşedinţiei italiene. Nici pentru viitorul politic al lui Romano Prodi, vestea nu vine la momentul potrivit şi în general pentru spaţiul politic italian. Tema corupţiei, pe fondul bătăliei "fără prizonieri" ce se anunţă între Prodi şi Berlusconi, ar putea număra între victime, nu doar pe unul sau altul dintre personajele de prim plan, ci, încă o dată, întreaga clasă politică italiană, cu un efect greu de anticipat asupra construcţiei şi stabilităţii europene.

Europa la ora marilor falimente, este probabil cel mai prost început de an ce s-ar fi putut imagina!

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită