Conferinta BURSA Codul insolventei 2019Conferinta BURSA Codul insolventei 2019

Fami(G)lia cea mare a lui Politi

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

"Da, familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare; familia este baza societăţii". Lămurirea o datorăm junelui arhivist, studinte în drept şi publicist Rică... Rică Venturiano. Un adevăr a cărui universalitate trebuie să-l fi izbit revelator şi pe Matteo Politi. Un şarlatan psihopat în căutarea marii familii dornică să îl strîngă, de pe drumuri, la pieptul ei generos. Prea solicitat profesional, nu a avut timp şi de familia cea mică... urma să se ocupe... mai tîrziu. La urma urmei, nu dai aşa, cu una cu două, peste Ziţa visurilor tale. De ce şarlatan? Pentru că şi-a atribuit fără nici o calificare sau cădere legală calitatea de medic, ba încă şi chirurg! Un şarlatan perseverent! De ce? Pentru că nu s-a mulţumit să-şi confecţioneze o carte de vizită pe care să scrie că e chirurg, deşi el abia are 8 clase; s-a făcut luntre şi punte şi a pus mîna pe o parafă, rezultat material al avizului oficial şi ştampilat al unei Direcţii de sănătate din România europeană a secolului XXI, care a constatat, cu actele în mînă, că şarlatanul era de fapt chirug calificat, deşi în mod vădit, nu era!!!! Un şarlatan extrem de periculos! De ce? Pentru că nu s-a mulţumit cu cartea de vizită şi parafa, ci a intrat în sala de operaţie, a pus bisturiul pe pacienţi şi a tăiat, după cum l-a tăiat capul!!!! Nu a murit nimeni, e adevărat, semn că româ­nii, în ciuda tuturor vicisitudinilor istorice, au rămas totuşi un popor rezistent la factorii de stress!!! De ce psihopat? Pentru că nici un om sănătos la cap şi cu discernămîntul întreg nu se apucă să taie în carne vie, conştient că habar nu are ce face şi poate trimite la moarte pe cel aflat sub scalpel. De ce ne interesează pe noi toate acestea? Dintr-un singur motiv. Acela care ne permite să arătăm cum a ajuns România "famiglia" cea mare nu doar a unui Politi oarecare, fără carte şi cu mintea în crăci, ci a sute şi mii de "politi" autohtoni, mulţi dintre ei cu diplome în regulă, e adevărat, dar care nu atestă vreo competenţă profesională superioară celei deţinută în fapt de arhetipul "Politi". Conferă "în schimb" drepturi ocupaţionale şi salariale, acces la funcţii şi demnităţi de stat. Toţi cu cuţitul în mînă, gata nu doar să taie, ci şi să spînzure după bunul plac, pe aceste înduioşător şi trist de frumoase meleaguri mioritice. Tărăşenia lui Politi este însă cu atît mai dătătoare de seamă asupra vremurilor în care trăim şi asupra oamenilor în mijlocul cărora ne ducem viaţa, pentru că şmecheria pe bază de şpagă de la autoritatea numită Direcţie de sănătate e doar primo tempo. Nu ar fi fost suficientă pentru ca nebunul să ajungă într-o sală de operaţie. Mai era necesar şi obligatoriu avizul Colegiului Medicilor. Pe care nu l-a obţinut niciodată!! Şi, atunci... cum a juns să opereze în vreo cinci spitale din România? Şi încă ce spitale... creme de la creme!!! Ce trebuie să ne închipuim? Alte şpăgi? Sau doar talentul patologic al şarlatanului psihopat, fascinaţia pe are o exercită asupra celor din jur şi puterea lui de convingere ieşite din comun? Dar incompetenţa profesională, pusă la lucru nu o dată, ci de zeci de ori. O fi operat de fiecare dată singur? Nici un medic calificat nu a fost lîngă el? Niciodată? Presa care relatează cazul vorbeşte despre reacţia asistentelor, a personalului mediu calificat. Ele au reacţionat... omul nu ştia nici procedurile de spălat pe mîini şi "montare" a mănuşilor chirurghicale! Cum cerea atunci instrumentele în timpul operaţiei şi cum indica procedurile pe care le efectua asupra pacientului??? Nici un doctor din preajmă nu a sesizat incompetenţa în acţiune? Ciudat, nu????!!!! Ori au fost la mijloc alte şi alte enterese...? În sfîrşit, povestea ar trebui să aducă aminte nu doar oficialităţilor complice şi coparticipante la actele de şarlatanie, respectiv atentat la sănătatea şi viaţa oamenilor, ci şi publicului larg, că şmenurile pe bază de diplome de medicină, livrate unor "deţinători autorizaţi de valută" au, la noi, o solidă tradiţie pre-decembristă, impetuos continuată şi dezvoltată în era post-decembristă, cînd au fost livrate nu doar licenţe, ci şi titluri de doctor în medicină unora care nu trecuseră nici de trei ori treptele instituţiilor de învăţămînt emitente. După cum, ar mai trebui reamintit şi faptul că Politi nu este chiar primul şi nici singurul dintre şarlatanii care au ajuns să practice medicina în România, inclusiv chirurgia, fără să aibă nici o acoperire în competenţe profesionale sau diplome cerute de legile care, de bine de rău, există şi pe la noi. Dacă lucrurile s-ar reduce la aria profesiei medicale, încă ar trebui să fim foarte îngrijoraţi şi să cerem măsuri drastice, administrative şi judiciare, împotriva celor vinovaţi. Problema este însă mult mai gravă şi mai grea de consecinţe, dacă vă uitaţi la cei care s-au cocoţat în vîrful instituţiilor responsabile de administraţia lucrurilor publice şi de guvernare. Aici, "politi" ar trebui instituit imediat ca un ordin de merit, obligatoriu în protocolul de stat! Prezentarea protocolară a personajelor noastre publice ar trebui să sune: Domnul Liviu Dragnea, "politi"; doamna Dăncilă Viorica, "politi", doamna Ecaterina Andronescu "politi"; domnul Vîlcov Darius "politi", domnul Teodorovici Eugen, "politi"... şi...etc. Mă rog, pentru unii ar trebui să fie creată şi clasa de distincţie absolută "Politi emeritus"!

Ce altă încheiere, dacă nu exclamaţia întemeietor ontologică şi concluzia de o spăimoasă monumentalitate filozofică a lui Trahanache: "A! Ce coruptă soţietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic.. .enteresul şi iar enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare; vezi tînăr, dar copt, serios băiat! Zice: Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o societate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!"

Opinia Cititorului ( 9 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Asa scoala, asa studenti si capi ai administratiei!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. falsificatori şi şarlatani ="Politi emeritus"!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Conchidem, alături de Murray N. Rothbard, că într-un sistem de piaţă liberă:

    „Bancherii unui sistem cu rezerve fracţionare nu trebuie trataţi ca nişte simpli antreprenori care au luat decizii nefericite în afaceri, ci ca falsificatori şi şarlatani care ar trebui striviţi cu toată puterea legii. Plata obligatorie către toate victimele şi perioade substanţiale după gratii ar trebui să servească drept descurajare şi, de asemenea, drept pedeapsă pentru această activitate penală.” (Murray N. Rothbard, „The Present State of Austrian Economics”, Journal des Economistes et des Etudes Humaines 6, nr. 1, martie 1995, p. 80–81; republicat în Rothbard, The Logic of Action I,Edward Elgar, Cheltenham, U.K.,1997, p. 165.)  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    exceptionale!

    Felicitari, maestre! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Am ras cu pofta!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Towards a Just Economic Order:

    Conceptual Foundations and Moral Prerequisites... 

    A statement of the Baha'i International Community to the 56th session of the Commission for Social Development 

    NEW YORK, 29 January 2018 

    “To eradicate poverty is to build the world anew - economically, but also morally, culturally, and socially.  

    A world without poverty, its communities and patterns of life, would bear little resemblance to the one around us today.  

    The Commission’s work of “eradicating poverty to achieve sustainable development for all”, therefore, is not simply a matter of expanding access to material resources, challenging as that can be.  

    Rather, it is an endeavor of structural and social transformation on scales never attempted before.  

    And the magnitude of that work calls for new ways of understanding individual human beings and society as a whole. 

    Conceptual models of what is normal, natural, and possible exert a powerful influence on personal behavior.  

    For example, individuals tend to make less generous choices the more they are exposed to the self-centered calculations inherent in classic economic theory.  

    Such models also inform the structures of society, privileging certain kinds of values over others and shaping ways of seeing, understanding, and approaching the world.  

    The models we employ, therefore, are of crucial importance.  

    Some help to release latent potential, confer greater clarity of thought, illuminate unexpected paths forward, and facilitate constructive action.  

    Others distort, constrain, and confuse. 

    Humanity has employed countless conceptual models throughout its history, their various elements contributing to progress in some instances and hindering it in others.  

    But regardless of what has come before, it is clear that the transformational change required today calls for new vantage points fr om which to explore challenges, assess realities, and imagine solutions.  

    We must therefore be prepared to assess - and if necessary, revise - the assumptions that have shaped the current international order and structures of society. 

    Consider, for example, the belief that humanity is inherently contentious and conflict is unavoidable.  

    That human behaviour is driven primarily by self-interest, and prosperity must therefore be based on the pursuit of personal advantage.  

    That the well-being of groups or nations can be meaningfully understood on their own, disconnected and in isolation fr om the well-being of humanity as a whole.  

    That the contemporary world is ch aracterized by a fundamental lack of human and material resources, rather than an abundance of them. 

    Notions such as these, implicit and unspoken in many cases, go largely unchallenged in contemporary discourse.  

    But their real-world consequences are significant indeed. Can the belief that human beings are inherently selfish be anything but destructive when applied in contexts such as the community, the family, or the school?  

    Can an understanding of economics grounded in a presumption of individuals or groups gaining advantage over others lead to anything but the grossly unequal conditions multiplying on every side?  

    Alternatively, what would global economic structures look like if collaboration were understood to be a more powerful driver of development than competition?  

    How would extremes of poverty and excesses of wealth be addressed if the good of the individual were truly understood to be inseparable fr om the good of the whole?  

    What policies would be enacted if governmental priorities were shaped primarily by the interests of the citizenry at large, rather than by the preferences of a sel ect few with privileged access to the halls of power? 

    Given the unprecedented pace of transition in the current age, the Bahá’í International Community calls on Member States and others at the Commission for Social Development to initiate a profound reevaluation of the assumptions on which development initiatives rest.  

    Efforts must be made to ensure that the policies being undertaken by the international community are consonant with the values it is espousing, that the propositions taken to be established fact are still valid in light of emerging global realities, that the axioms proclaimed in global fora are consistent with evidence encountered in the field.  

    Consider, for example, the disconnect between an age in which countless aspects of daily life are impacted by profound global interdependence, on the one hand, and on the other, pronouncements fr om the highest levels that well-being is best sought through the pursuit of narrow national interest.  

    Similarly contradictory is the supposition that unfettered competition could be compatible with the “collaborative partnership” and “spirit of strengthened global solidarity” envisioned in the 2030 Agenda for Sustainable Development and other United Nations initiatives.  

    These are issues of critical importance. Continued progress requires increasing clarity and depth of understanding about ourselves and the conditions around us.  

    Only to the degree that our mental map of the world is accurate can we hope to ch art a true course to a better future. 

    A systematic reassessment of this kind would involve actors of many types, within the United Nations and beyond.  

    Academics might investigate the foundations of current models and the benefits and risks of alternatives - for example, economic models in which prosperity is more broadly defined and no longer seen as a product of production and consumption alone.  

    Policy makers and arbiters of affairs at all levels might examine the presumptions underlying current policies and assess the possibility of unintended consequences - for example, whether assumptions of conflict in human nature might inadvertently perpetuate those very patterns of hostility.  

    Practitioners might evaluate whether operating procedures and approaches run contrary to organizational values, reinforcing perceptions of otherness and undermining a stated commitment to equal partnership with local communities. 

    What might the reframing of such a discourse look like in practice?  

    Consider the perceived lack of resources mentioned above.  

    Data clearly demonstrate that ours is a world of abundance, at least in the aggregate. Global per capita GDP, for example, stood at $16,143 in 2016 - a figure that would represent a vast increase in monetary resources for the majority of the world’s people. Similarly, more than enough food is produced to feed all of humanity today.  

    These are not new or novel observations. Yet countless discussions begin and end with a perceived lack of funds or supplies, rather than an exploration of why the vast resources available to the human race are utilized as they currently are. 

    Many organizations and individuals undoubtedly lack the resources they feel they need. Yet at the systemic level, the assumption that “there isn’t enough money” fundamentally misreads the relevant realities of the world.  

    Financial resources are becoming increasingly concentrated in certain segments of society, generating both unconscionable extremes of wealth and inexcusable depths of poverty.  

    Realities such as these are incompatible with the ideals of justice, equity, and dignity to which the global community has committed itself. In addition to moral considerations, these dynamics can be highly destabilizing and corrosive to the social fabric, and represent a clear and tangible danger to society.  

    Yet the worst of their effects can be ameliorated through adjustments at the level of policy and practice, and all actors - governments, companies, citizens - should acknowledge their responsibility in this regard.  

    The challenge, then, is not one of scarcity, but rather the choices and values that must inform the allocation of resources. 

    This example and others like it demonstrate the necessity of identifying the premises underlying approaches, and consciously exploring how they enhance or hinder efforts.  

    Equally important is the ability to articulate the principles that current procedures and systems should be translating into on-the-ground realities.  

    That the human race is one interdependent whole; that women and men are inherently equal; that force must be made the servant of justice; that truthfulness is the foundation of personal integrity and lasting social progress - if these are propositions that we believe in, our organizations and efforts must increasingly reflect and embody them at every level. 

    What is being called for is a review of the international community’s framework for collective thought and action.  

    Such an effort cannot be confined to a one-time initiative, if it is to be effective. Rather, deep reflection, woven into the ongoing functioning of the entire United Nations system will be needed.  

    Notable progress was made over the course of the Millennium Development Goals; the Sustainable Development Goals demand even wider vision and more creative thinking.  

    It is time, then, to reassess foundational beliefs about ourselves, the nature of our relationships, and the realities shaping the world we live in.

    Only in this way can the groundwork for true and sustainable progress be laid.” 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. To eradicate poverty is to build the world anew - economically, but also morally, culturally, and socially.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Intre Politi si Politica (romaneasca) este diferenta de doua litere: "ca", ca sa se infrateasca , sa-si dea mana.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Preşedintele care a murit când făcea sex cu amanta – „Epuizat, se ocupa de afaceri de stat” 

    Autor: Andrei Simion - 07.02.2019, 06:55 

     

    Înainte de Primul Război Mondial exista o vorbă care circula prin Europa Occidentală – „Vreau să mor ca Felix Faure”. Aceasta descria o moarte tragică, însă era un mod în care mulți ar prefera să piară. Politicianul s-a stins la vârsta de 58 de ani într-un mod care a făcut înconjurul lumii. 

    În 1899, preşedintele Franţei Felix Falure a decedat în biroul său. S-a afirmat oficial că a murit în urma unei apoplexii, dar curând s-a descoperit adevăratul motiv: decesul a survenit în momentul în care făcea sex cu amanta sa, în vârstă de 30 de ani. 

    Numele ei era Marguerite Steinheil.  

    Întâmplarea s-a petrecut pe 16 februarie, când președintele a chemat-o în biroul său de la Palatul Elysee pe amanta sa, soția unui pictor al vremii. Se spune că, pentru a face față unei partide extreme de amor, Félix Faure ar fi luat pilule de putut în doză dublă. 

    Nedumerire: Faure ar fi luat pilule de putut în doză dublă....... pilule de putut, sau de futut, în doză dublă?. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Masa rotundă BURSA Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?
Deleanu
Cotnari
Erfi
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019