Dezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţiiDezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţii

Familia Benetton şi-a majorat participaţia deţinută la Generali

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Edizione, holdingul familiei Benetton, şi-a majorat la 4% participaţia deţinută la Assicurazioni Generali SpA, a anunţat ieri Gabriele Galateri, preşedintele celei de-a treia companii de asigurări din Europa, transmite Reuters.

În martie, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul declaraseră pentru Reuters că Edizione vrea ca în timp să-şi majoreze la 5% participaţia deţinută la Generali, în funcţie de condiţiile de pe piaţă, conform Agerpres.

Alţi acţionari importanţi ai Generali sunt grupul bancar Mediobanca (cu 12,9%) şi antreprenorii italieni Francesco Gaetano Caltagirone şi Leonardo Del Vecchio, cu 5% şi, respectiv, 4,9%.

Recent, Generali a anunţat că şi-a depăşit toate ţintele de profit pentru ultimii trei ani şi va adopta o strategie de creştere mai agresivă. Anul trecut, grupul italian şi-a stabilit ca obiectiv majorarea câştigurilor anuale cu 6% - 8% în perioada 2018 - 2021, un ritm mult mai rapid decât în cazul altor companii importante de asigurări din Europa.

Directorul general Philippe Donnet a afirmat că Generali şi-a depăşit toate ţintele pentru perioada 2015 - 2018, inclusiv generarea fluxului de numerar, dividendele şi rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE), care s-a situat în medie la 13,4%. Dividendele pentru 2018 au fost majorate cu 6%, la 0,9 euro per titlu.

Profiturile diviziei de gestionare de active au crescut cu un sfert după ce compania italiană şi-a continuat planurile de extindere pe acest segment. Philippe Donnet vrea să extindă această divizie pe plan internaţional şi a achiziţionat o serie de afaceri mai mici cu expertiză în zonele de nişă.

"Întregul grup s-a angajat să implementeze noul plan «Generali 2021» prin care vom spori valoarea pentru acţionarii noştri prin majorarea investiţiilor, în vederea unei creşteri profitabile, a inovării şi a transformării digitale a afacerii noastre", a declarat Donnet.

Noul plan prevede alocarea a patru miliarde de euro în următorii trei ani pentru achiziţii şi creştere, în special la divizia de gestionare de active şi la afacerile profitabile din America Latină şi Asia.

Generali are 78.000 de angajaţi care deservesc 72 de milioane de clienţi în peste 60 de ţări. Generali PPF Holding, un joint-venture între Assicurazioni Generali (51%) şi PPF Group (49%), este prezent şi pe piaţa din România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility ForumConferinţa CCIB 'Excelena în afaceri. Modelul EFQM – soluţie pentru creşterea competitivităţii'
Cabinet de avocatTMPS