FAN Courier îşi accelerează investiţiile

N.S.
Companii /

FAN Courier îşi accelerează investiţiile

FAN Courier îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa locală de curierat pentru al-12-lea an consecutiv, pe fondul dublării investiţiilor şi al creşterii pieţei, conform unui comunicat al Fan Courier remis Redacţiei noastre.

Compania estimează că va încheia exerciţiul financiar al acestui an cu o cifră de afaceri de 145 milioane de euro, în linie cu previziunile iniţiale, pe o piaţă care va depăşi anul acesta jumătate de miliard de euro.

În cei 20 de ani de activitate pe piaţa din România, FAN Courier a realizat investiţii de peste 135 milioane de euro şi a devenit un contributor la bugetul de stat cu peste 164 de milioane de euro, taxe cumulate începând din 2001 (nivelul taxelor a fost calculat pe baza cursului mediu anual de schimb leu/euro anunţat de BNR).

"2018 este anul cu cele mai mari investiţii din istoria companiei noastre: peste 27,5 de milioane de euro, cu peste 50% peste ceea ce anticipam la finalul anului trecut. Am finalizat cea mai mare investiţie într-un depozit - cel de-al doilea de la Ştefăneşti şi una dintre cele mai mari în tehnologie, banda de sortare din noul HUB", a declarat Adrian Mihai, unul dintre cei trei fondatori ai companiei.

Pentru 2019, FAN Courier îşi menţine previziunile de creştere, la acest moment estimările fiind de plus 15% peste afacerile din acest an, care se vor cifra la aproximativ 145 milioane de euro.

"Apreciem că piaţa de curierat îşi menţine tendinţele de creştere iar e-commerce-ul rămâne, şi pe mai departe, principalul motor al industriei noastre. Black Friday, cea mai mare campanie de discountare de la noi demonstrează constant apetitul românilor pentru cumpărăturile online. Şi anul acesta, campania a depăşit estimările iniţiale, dar credem că, în ceea ce priveşte rolul nostru în lanţul relaţional furnizor -client, anul acesta, ne-am respectat standardele de calitate pe care le-am promis", a declarat Felix Pătrăşcanu, fondator şi managing partner FAN Courier.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Fan Curier creeaza mai multe probleme cu livrarile decat livrari. Eu ma mir, cum mai exista in 2018 asa o firma, care face misto de clienti. De evitat!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită