Gala BURSA 2018

FEDERAŢIA MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ:"Vom continua acţiunile în stradă; avem în vedere şi un miting şi marş de protest"

D.I
Miscellanea #Transporturi /

"Vom continua acţiunile în stradă; avem în vedere şi un miting şi marş de protest"

Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR) va continua, de săptămâna viitoare, acţiunile în stradă şi are în vedere chiar organizarea, împreună cu alte organizaţii sindicale, a unui miting şi a unui marş de protest, a afirmat joi Iulică Măntescu, preşedintele federaţiei, la finalul acţiunii de pichetare a Ministerului Transporturilor.

Iulică Măntecu a declarat: "Noi vom continua să ne desfăşurăm acţiunile din stradă, începând cu săptămâna viitoare, de joi, vom avea pichetarea Ministerului, pe 19 aprilie la fel, urmând ca pe 23, aşa cum am convenit cu colegii din celelalte organizaţii sindicale, să mergem să executăm şi un miting cu marş la Palatul Victoria, la Guvernul României, unde să depunem un memoriu. Eventual să sper să ne primească premierul la discuţii şi să dezamorsăm acest conflict".

Acesta a subliniat că protestatarii au depus un memoriu la registratura ministerului, memoriu care a fost depus şi la numirea lui Lucian Şova în funcţia de ministru al Transporturilor, dar la care nu a fost primit niciun răspuns.

Referitor la acţiunile întreprinse în acest sens, Măntescu a precizat: "Ne-am făcut datoria. Am depus la registratură memoriu. L-am mai depus şi când a fost înscăunat ca ministru. Nu am primit nciun răspuns la niciunul dintre punctele din memoriul respectiv. Aştept ca domnul ministru să respecte instituţia numită "Dialog Social" şi să răspundă la memoriile pe care noi le depunem. Trebuie să înţeleagă faptul că, aşa cum noi respectăm meseria de lucrător feroviar, indiferent cu cât suntem plătiţi, ne facem datoria, trebuie şi dânsul să îşi facă datoria ca ministru".

Pe de altă parte, liderul de sindicat a afirmat: "Vom menţine presiune asupra conducerii Ministerului să îşi facă datoria, să înţeleagă că în momentul în care ai acceptat să vii ministru, trebuie să îţi asumi anumite responsabilităţi, nu să faci declaraţii care, din punctul meu de vedere, au fost iresponsabile, pentru că afectează activitatea CFR Marfă şi a CFR în general".

La finele lunii trecut, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat că CFR Marfă a acumulat o datorie netolerat de mare la CFR Infrastructură, de peste 100 de milioane de euro, iar dacă CFR Infrastructură ar folosi toţi banii pe care îi are de primit de la această companie am avea sute de kilometri de pe care restricţiile ar fi ridicate.

Lucian Şova menţiona la acea vreme: "Mă preocupă foarte serios faptul că CFR Marfă a acumulat o datorie prea mare, mult prea mare, netolerat de mare la CFR Infrastructură. Eu cred că, dacă ar fi fost vorba de un agent privat, acest lucru nu ar fi ajuns în această situaţie. Sunt preocupat de faptul că o astfel de datorie, de fapt, poate fi tratată şi ca o distorsiune în piaţă, ca un element de concurenţă neloială în raport cu alţi operatori. CFR Infrastructură, dacă şi-ar folosi toţi banii pe care îi are de primit de la CFR Marfă, am avea sute de kilometri pe care restricţiile ar fi ridicate şi nu glumesc când spun că a avea o infrastructură feroviară fără restricţii deja poate fi tratat ca un lucru mai bun decât ceea ce este astăzi".

Ministrul a făcut referire şi la situaţia CFR Marfă, supusă unei investigaţii de către Comisia Europeană: "Cu privire la gestiunea situaţiei de la Bruxelles - prin intermediul Consiliului Concurenţei care este responsabil de acest subiect, suntem reprezentaţi - există o evaluare în curs cu privire la faptul că cei de la Bruxelles vor decide dacă acea conversie a datoriilor în acţiuni a fost sau nu ajutor de stat. În măsura în care se va aprecia şi se va hotărî de fapt de DG Competition că a fost ajutor de stat, se vor întreprinde nişte măsuri care vor conduce la recuperarea măsurilor pe procedurile standard româneşti, lucru pe care îl tratez cu atenţie. Nu îl exclud ca posibilitate şi de aceea - şi nu numai de aceea - am cerut celor de la CFR Infrastructură şi CFR Marfă să întreprindă toate demersurile legale cu putinţă în vederea lichidării datoriei pe care CFR Marfă o are către CFR Infrastructură, datorie care grevează de fapt capacitatea ca CFR Infrastructură să îşi repare, să îşi întreţină infrastructura care nu este folosită doar de CFR Marfă. Deci, ne pregătim şi pentru ce ar putea fi mai rău de la Bruxelles, dar avem de rezolvat azi lucruri importante cu privire la ceea ce se întâmplă la nivelul CFR Marfă în raport cu CFR Infrastructură".

Câteva zeci de persoane, membri ai Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, au pichetat joi Ministerul Transporturilor, de la ora 10:00, fiind nemulţumite de situaţia în care se află CFR SA şi de salarizarea personalului feroviar.

Sindicaliştii au sunat din vuvuzele şi au agitat pancarte pe care scria: "Tăiaţi incompetenţa, nu salariile" , "Opriţi distrugerea căii ferate", "Jos mâna de pe CFR Marfă" , "Unde sunt investiţiile în calea ferată?".

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. La acest lung articol lipseste un amanunt esential -cat e salariul unui mecanic de locomotiva .In absenta acestei informatii articolul e pur si simplu partinitor .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită