Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 26.04.2018
FILE DE ISTORIE
SIDEX între 1965 și 2001
     În anul 1965 a început construcția Combinatului Siderurgic Galați, cel care, în baza legii nr.15/1990 și a H.G. nr.29/1991, a devenit SIDEX SA.

     SIDEX este un combinat complet integrat, având o capacitate proiectată de 10 milioane tone de oțel pe an, reprezentând pe atunci 70% din producția națională de oțel și 95% din cea de laminate plate. Obiectul principal de activitate al companiei este producerea și comercializarea produselor laminate - la cald și la rece - din oțel, a țevilor cu diametre mari, sudate longitudinal, a utilajelor și pieselor de schimb pentru metalurgie și a produselor secundare rezultate din fluxul tehnologic, produse cocso-chimice, oxigen, azot, argon. În anul 2000, când a fost lansată privatizarea, SIDEX domina piața internă, iar exportul reprezenta jumătate din cifra sa de afaceri. SIDEX realiza 5% din produsul intern brut al României, dar influența direct și indirect 25% din PIB.

     În ciuda acestor circumstanțe, în anii '90 SIDEX și-a redus permanent producția, în paralel cu deteriorarea situației sale financiare. Cauzele sunt numeroase, dar la loc de frunte se situează politicile guvernamentale iresponsabile, care au ignorat nevoia stringentă de restructurare tehnologică și de personal a siderurgiei românești. Deși fiecare guvern a adoptat câte o astfel de strategie, nici una nu a fost implementată. Mai grav, hiperinflația a accentuat procesul de decapitalizare a întreprinderilor și a generat condiții optime pentru căpușarea lor. Ca și celelalte combinate din domeniu, SIDEX a rămas la discreția adminis­tratorilor săi, a reprezentanților FPS în AGA și CA și a căpușelor. Fiind cea mai mare companie românească, a fost și cea mai furată. Firmele prin care SIDEX se aproviziona și cele prin care își desfăcea produsele erau de toate dimensiunile, aveau conexiuni în toate partidele, iar cele mai importante dintre ele aveau spatele asigurat de ofițeri superiori din serviciile secrete.

     Un partener privilegiat a fost compania BALLI STEEL, despre care se spune că a fost adusă în România de generalul Victor Atanasie Stăncules­cu. SIDEX INTERNATIONAL Ltd, cu sediul la Londra, avându-i ca asociați pe SIDEX (40%) și BALLI (60%), a ajuns să aibă o pondere majoritară în relațiile comerciale ale combinatului, ceea ce a deranjat pe ceilalți "beneficiari" în așa măsură încât au reacționat. Schimbarea lui Sorin Dimitriu din fruntea Fondului Proprietății de Stat, el însuși considerat ca fiind un apropiat al generalului, s-a produs la presiunea cercurilor de interese legate de SIDEX și deranjate de privilegierea companiei BALLI.

     Cifrele care apar în documentele privatizării se referă la anul 1999 și arată îngrozitor. SIDEX avea un capital social de 290 milioane de dolari, 27.000 de salariați și o producție de 3,234 milioane tone de oțel. Bilanțul contabil arăta o pierdere de 41 milioane dolari, un grad de îndatorare de 328%, datoriile totale fiind de 886 milioane dolari (fără penalități în va­loare de peste 600 milioane!), din care 581 milioane dolari față de bugetele statului, lichiditatea generală era de 0,86%, cea parțială de 0,42% și își acoperea din surse proprii doar 2% din nevoile de capital circulant. SIDEX avea un acces limitat la surse de finanțare externe, în condițiile în care sistemul bancar românesc era incapabil să acopere necesarul său de finanțare, care depășea cu mult 20% din capitalul oricărei bănci românești. Situația sa era agravată de existența unui volum important de plăți restante față de furnizorii majori: ROMGAZ, ELECTRICA, SNCFR, PETROM, porturi etc. Combinatului îi lipseau și 75 milioane dolari pentru investiții de ecologizare.

     Practic, SIDEX se afla în stare de faliment. Atâta doar că nimeni nu îndrăznea să-l declare. Intrarea în incapacitate de plată a combinatului ar fi antrenat prăbușirea BCR, ceea ce - în acel moment - ar fi provocat crahul economiei naționale.

     De această nenorocită stare de fapt au profitat "cercurile de interese" care înlănțuiau SIDEX-ul. Companiile-căpușă finanțau aprovizionarea combinatului cu minereu de fier și cu cărbune, practicând adausuri medii de 2%, la fel ca și la vânzarea produselor finite, cu care erau plătite de către SIDEX în barter. Numai că, mai ales în ultimii ani, marja SIDEX-ului fusese foarte rar de 2%, așa că lucra în pierdere "calculată", spre deosebire de firmele partenere, care aveau profitul asigurat, indiferent de situația mamutului. Uriașul ajunsese să fie înlănțuit și dependent de pitici, la fel ca și Guliver, în celebra poveste. Pentru această situație există responsabili politici, care nu au fost niciodată judecați pentru subminarea economiei naționale!

     SIDEX-ul nu putea fi salvat decât printr-o capitalizare masivă, iar în anii aceia guvernul, care a reușit performanța să achite vârfurile de plată la serviciul datoriei externe și să evite prăbușirea economiei naționale, nu avea banii necesari. Singura soluție era privatizarea, dar și aceasta a fost cu peripeții.

      Privatizarea SIDEX

     SIDEX a fost adus în stare de faliment de lăcomia celor care l-au furat, prin căpușare. Oameni foarte influenți, legați de structurile succesoare fostei Securități comuniste, deloc dispuși să accepte pierderea "punguței cu doi bani" care i-a îmbogățit, s-au opus prin toate mijloacele privatizării.

     Au început prin a motiva funcțio­nari superiori din FPS, ca să caroteze privatizarea, prin ofertarea spre privatizare a unui pachet minoritar de acțiuni. Aceștia au angajat o bancă de investiții (FLEMINGS) pentru elaborarea strategiei de vânzare a 35% din acțiuni. Scoțienii au făcut analizele, și-au luat banii, dar era evident că nimeni nu va accepta să fie acționar minoritar, la paritate cu guvernul, într-o companie bolnavă, dintr-o țară în care economicul era atât de mult și de păgubitor influențat de politic. Respectivii, în frunte cu directorul general executiv, au fost destituiți, dar privatizarea a fost întârziată cu un an.

     Apoi, FPS a încercat să instaleze în fruntea SIDEX o echipă de manageri americani, care să întrerupă căpușarea și să pregătească compania pentru privatizare. Negocierile cu USX, subsidiară a lui US Steel, au ajuns până la convenirea salariilor (foarte mari!), FPS a cerut convocarea AGA pentru schimbarea administratorilor, dar - în ultima clipă - americanii ne-au anunțat că renunță. Neoficial, s-a aflat că au fost descurajați de oficiali români...

     În aceste circumstanțe, dată fiind situația combinatului și dificultatea probabilă în găsirea unui investitor adecvat, SIDEX a fost inclus în programul PSAL, încheiat de guvernul României cu Banca Mondială. Banca s-a angajat să finanțeze echipele de consultanți internaționali care urmau să facă efectiv privatizările pentru câteva zeci de întreprinderi. Selectarea consultanților s-a făcut după procedurile transparente ale Băncii Mondiale, de către o comisie formată din nouă experți români, câte trei de la FPS, ministerul finanțelor și BNR. Consultantul desemnat pentru privatizarea SIDEX a fost un consorțiu format din banca americană de investiții FIELDSTONE, specializată în tranzacții cu companii siderurgice, și celebra DELOITTE & TOUCHE. Numai că reprezentantul Băncii Mondiale a refuzat să confirme rezultatul, intervenind în favoarea băncii FLEMINGS, la care fusese angajat înainte de a ajunge la Banca Mondială. Blocajul s-a prelungit atât de mult încât guvernul a acceptat ca privatizarea SIDEX să se facă de către FPS, în afara programului PSAL, dar cu consultantul desemnat după criteriile Băncii Mondiale.

     Evaluarea făcută de experții americani a arătat că SIDEX nu poate fi vândut fără o restructurare financiară prealabilă, prin care să se anuleze penalitățile cauzate de neplata datoriilor față de bugetele statului, iar acestea din urmă să fie capitalizate, prin transformare în acțiuni. Valoarea estimată de ei, în cazul restructurării recomandate, se ridica la 211 milioane dolari. FPS și-a însușit punctul de vedere al consultanților și a obținut aprobarea prin hotărâre de guvern a strategiei de privatizare a SIDEX, implicând convertirea în acțiuni a datoriilor față de bugetele statului și anularea penalităților. Era în luna noiembrie a anului 2000, în plină campanie electorală, iar sindicatele, manipulate politic de opoziția pesedistă, au blocat ținerea AGA, astfel încât, pentru a face ireversibilă privatizarea SIDEX, FPS a lansat anunțul publicitar cu oferta de privatizare pe structura nemodificată a acționariatului.

     Au urmat alegerile și schimbarea decidenților. Scandalurile provocate de sindicate au încetat ca prin minune, datoriile au fost convertite în acțiuni, iar privatizarea s-a putut finaliza.

     Depuseseră scrisori de intenție: MARCEGAGLIA SPA, din Italia, EREGLI DEMIR CELIK FABRIKALARI TAS, din Turcia, TATA INTERNATIONAL Ltd, din India și ISPAT în consorțiu cu BALLI STEEL, din Anglia. Dintre toți, ofertă concretă a depus doar ISPAT (devenit LNM Holdings), care a și cumpărat acțiunile deținute de către statul român la SIDEX. LNM Holdings a plătit 70,2 milioane dolari pentru 91,6% din acțiunile SIDEX și s-a angajat să investească cel puțin 351 milioane dolari în următorii 10 ani, din care cel puțin 275 milioane pentru programul de investiții tehnologice și 76 milioane pentru programele de mediu.

     În raport cu estimările consultanților, termenii tranzacției au fost nejustificat de dezavantajoși pentru statul român. Pe lângă faptul că plata prețului (simbolic!) acțiunilor s-a făcut în rate, guvernul Năstase a capitalizat sub formă de acțiuni nu doar creanțele bugetului de stat, ci și creanțele băncilor, ale furnizorilor de energie și transporturi (ROMGAZ, ELECTRICA, SNCFR, PETROM), precum și creanțele AVAB. Transformarea datoriilor în acțiuni s-a făcut la valoarea de 25.000 de lei/acțiune, iar LNM a plătit numai 10 cenți/acțiune. Prețul acceptat a fost de doar o treime din cel evaluat de experții americani.

     În realitate, guvernul Năstase a luat cu o mână 70 de milioane, iar cu cealaltă a dat aproape 1,8 miliarde dolari! Pe lângă anularea penalităților de 600 milioane dolari și vinderea pe nimic a datoriilor de 886 milioane dolari, guvernul a acceptat și alte înlesniri: scutirea de taxe vamale a importului de echipamente pentru investițiile asumate și preluarea de către guvern a costurilor restructurării de personal - 200 de milioane dolari pentru ajutorul de șomaj pe doi ani și alte 20 de milioane dolari pentru indemnizații de completare a ajutorului de șomaj. În plus, guvernul a acordat celui de-al doilea (pe atunci) producător de oțel din lume un credit fiscal enorm față de starea precară a finanțelor naționale: 800 milioane dolari, reprezentând TVA și 200 milioane dolari, reprezentând impozitul pe profit, amânate la plată pentru 5 ani. Tranzacția a contribuit semnificativ la suspiciunile de corupție de care a "beneficiat" guvernul Năstase.

     Când indienii au preluat combinatul, au dat un răgaz de 10 minute direcției comerciale pentru a părăsi birourile. În acest fel au început "curățenia" la SIDEX. A urmat recapitalizarea, plata datoriilor restante față de furnizori și relansarea profitabilă a activității. Parcă pentru a demonstra dimensiunile jafului de până atunci, combinatul a trecut pe profit înainte ca să se facă vreo investiție tehnologică; s-au schimbat doar regulile și motivațiile.

     SIDEX a ajuns să producă mai mult oțel, cu mai puțini salariați (au rămas 60% față de momentul privatizării), nu are datorii restante și plătește sume importante la bugetele statului și la cele locale. Desigur, creșterea pieței mondiale a oțelului a avut o contribuție importantă la relansarea SIDEX.

      SIDEX post-privatizare

     Din păcate, binele nu a ținut mult.

     Concernul LNM Holdings a continuat să se mărească, prin achiziționarea unor companii metalurgice mai performante, între care giganții ARCELOR și ILVA, dar la SIDEX au reînceput restructurările. Uzina cocso-chimică și majoritatea furnalelor au fost demolate, cu consecința diminuării semnificative a producției (cam la un sfert din capacitatea proiectată) și a readucerii combinatului pe pierderi.

     Indienii nu ar fi putut face nimic fără acordul decidenților politici români. În ciuda evidenței faptului că situația SIDEX se va degrada, mai multe acte adiționale la contractul de privatizare au fost acceptate de oficialii români.

     Deținut de un jucător global, care este și cel mai important producător de oțel din lume, din fala industriei românești, SIDEX a ajuns o umbră; o piesă, într-un puzzle care se joacă altundeva, nu în România. Acum, când Comisia Europea­nă condiționează noile achiziții de renunțarea la câteva dintre combinatele pe care le are, ISPAT se pregătește să renunțe la SIDEX și, foarte probabil, cumpărătorul va veni dinspre est...

     Link: 
sidex, otel, combinat siderurgic, galati
 

 

.