Finantare europeana 2017Finantare europeana 2017

speakerigalerie fotovideopartenerievenimente bursa

Conferinţa BURSA "Fondurile Europene" - ediţia a IX-a -

Grupul de Presă BURSA a organizat a IX-a ediţie a Conferinţei Fondurile Europene, în data de 31 octombrie 2017, începând cu orele 9.30 la Restaurantul Elisabeta, din Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 45.

Finantare europeana 2017

speakeri

SENATORUL PSD EUGEN TEODOROVICI
"Comisia Europeană s-a şocat când a văzut proiectele noastre pe planul Juncker"

Ţara noastră s-a făcut de râs cu propunerile pregătite, iniţial, pentru Planul Juncker, a explicat lipsa absorbţiei pe acest program, domnul Eugen Teodorovici, preşedinte al Comisiei de Buget Finanţe din Senatul României, membru al Comisiei pentru Afaceri Europene şi fost ministru al Fondurilor Europene.

MIHAELA TOADER, MDRAPFE
"Avem semnate contracte de finanţare pe fonduri europene de circa şase miliarde de euro"

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a reuşit semnarea a aproape 1.400 de contracte de finanţare, pentru proiecte cu fonduri europene, care reprezintă circa şase miliarde de euro, de la începutul anului 2017 şi până în prezent, a precizat, ieri, Mihaela Toader, Secretar de Stat în cadrul Ministerului.

FLORIN JIANU, CNIPMMR
"Un singur IMM din zece apelează la fonduri europene"

Şapte din zece IMM-uri, de la noi din ţară, se autofinanţează, două merg la bănci, pentru a obţine finanţare, şi unul apelează la fonduri europene, a afirmat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.

LUIZA RADU, DIRECŢIA GENERALĂ POR
"Apeluri în valoare de 5,06 miliarde de euro, pe Programul Operaţional Regional"

Valoarea alocată Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, prin care România poate accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), este 8,2 miliarde de euro, până în prezent fiind lansate apeluri în valoare de 5,06 miliarde de euro, a precizat, ieri, Luiza Radu, Şef Serviciu în Direcţia Generală POR.

CARMEN ARHIP, BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
"Băncile propun ajustarea cadrului legislativ pentru fondurile europene"

Întregul sistem bancar cooperează cu autorităţile guvernamentale, încă din perioada de preaderare, şi propune diverse măsuri sau ajustări ale cadrului legislativ care să le permită beneficiarilor de fonduri europene să poată să-şi implementeze proiectele, şi cu credite bancare, dacă este cazul, şi care să faciliteze accesul spre sistemul bancar, a declarat, ieri, Carmen Arhip, director Fonduri Europene, BRD Groupe Societe Generale.

ANDREI STĂNCUŢ, CONSULTANT
"România, asemenea altor state membre, are un grad de absorbţie foarte scăzut"

În acest moment, pe partea de atragere şi absorbţie a fondurilor europene există problema cofinanţării IMM-urilor, al microîntreprinderilor, al afacerilor de tip start-up, chiar şi al ONG-urilor, a spus, ieri, domnul Andrei Stăncuţ, director general Eurosmart Consult&Managing SRL.

CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM
"Angajaţii din domeniul fondurilor europene trebuie plătiţi în funcţie de facturile decontate"

Mediul de afaceri continuă să fie interesat de atragerea fondurilor europene, în opinia lui Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), care ne-a precizat: "Prezenţa unei audienţe atât de largi la conferinţa BURSA arată că există în continuare interes în societate şi în mediul de afaceri pentru fondurile europene, în ciuda tuturor întârzierilor şi dificultăţilor cu care se confruntă autorităţile de management în procesul de lansare a proiectelor şi apelurilor şi în contextul lipsei de evaluatori, mii de proiecte fiind în faza de evaluare".

MIRELA IOVU, CEC BANK
"Implicarea noastră într-un stadiu cât mai incipient al proiectelor ar creşte eficienţa lor"

Implicarea băncilor într-un stadiu cât mai incipient al proiectelor derulate din fonduri europene ar conduce la creşterea eficienţei respectivelor proiecte, a afirmat Mirela Iovu, vicepreşedinte CEC Bank.

STERE FARMACHE, FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE
"Drumul la bancă este mult mai bătătorit decât cel către piaţa de capital"

Drumul la bancă, pentru finanţarea proiectelor, este mult mai bătătorit decât cel către piaţa de capital, a spus Stere Farmache, preşedintele Directoratului la Fondul Român de Contragarantare.

video

Partea a I-a
Partea a II-a
Partea a III-a

Organizator

Ziarul BURSA

Parteneri

media

Alte Evenimente

Antreprenoriat fara gen 2019

Antreprenoriat fără gen

Grupul de presă BURSA, în parteneriat cu Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a organizat Conferinţa “Antreprenoriat fără gen”, în data de 14 martie 2019, începând cu ora 09:30, la Palatul Bragadiru, din Calea Rahovei 147-153, Bucureşti.

“Antreprenoriat fără gen” este forma superioară de emancipare a “Antreprenoriatului feminin”, unde femeile întreprinzătoare nu solicită încurajare, toleranţă sau vreo favoare din partea autorităţilor ori a mediului de afaceri, ci se impun prin calităţile proprii bunurilor pe care le produc şi ale serviciilor pe care le prestează întreprinderile iniţiate de ele.

detalii eveniment

Cybersecurity Romania 2019

CYBERSECURITY ROMANIA
- BUCHAREST TALKS -

Grupul de presă BURSA şi Swiss WebAcademy organizează, în data de 4 iunie 2019, prima ediţie a Conferinţei internaţionale de dialog public-privat cu tema “Cybersecurity Romania – Bucharest Talks“, începând cu ora 08:30 la Aula Magna din cadrul Academiei de Studii Economice, Piaţa Romană nr. 6, Sector 1, Bucureşti.

În cadrul evenimentului vor fi dezbătute două tematici de mare importanţă:
Noi ameninţări şi atacuri financiare
Intră în serviciu reţeaua 5G! = Pericol exponenţial!

detalii eveniment

Performanţă energetică - trenduri europene, produse şi tehnologii, legislaţie şi reglementări

Masa rotundă ROMEPS
“Performanţă energetică - trenduri europene, produse şi tehnologii, legislaţie şi reglementări”

Grupul de presă BURSA a organizat Masa rotundă ROMEPS cu tema “Performanţă energetică - trenduri europene, produse şi tehnologii, legislaţie şi reglementări“, în data de 28 februarie 2019, începând cu ora 09.30, la Restaurantul Elisabeta, Sala Oglinzilor, din Bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Codul insolventei 2019

Codul insolvenţei
- a VI-a ediţie -

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei “CODUL INSOLVENŢEI”, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, în data de 21 februarie 2019, începând cu ora 09:30, la CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?

Masa rotundă BURSA
“Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?”

Grupul de presă BURSA a organizat Masa Rotundă cu tema “Energie pentru viitor sau taxe pentru azi?”, în data de 14 februarie 2018, de la ora 10:00, la Hotel Marshal Garden, Sala Panoramic 2, din str. Dorobanţilor nr. 50B, Bucureşti

Ordonanţa de Urgenţă 114 adoptată la finalul anului trecut a produs nemulţumiri şi în piaţa de energie, întrucât instituie o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din acest sector şi plafonează preţul gazelor şi electricităţii la 68 de lei/MWh, în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022.

Opiniile sunt diferite în piaţa de profil, în cadrul dezbaterii actori din domeniu şi reprezentanţi ai autorităţilor evidenţiind atât efectele negative ale ordonanţei, cât şi aspectele sale pozitive.

detalii eveniment

Craciun 2017

Atelierul lui Moş Crăciun
- ediţia cu numărul 18 -

Viscolul şi zăpada de la finalul săptămânii trecute nu i-a împiedicat pe micuţii din zona Popa Tatu să vină şi să-l îmbrăţişeze pe Moş Crăciun, care a venit, ca în fiecare an, cu tolba plină de dulciuri şi jucării pentru peste 150 de copii vecini cu ziarul 'BURSA'.
Pentru a 18-a oară, Moşul i-a ţinut încântat pe micuţi pe genunchii lui, le-a ascultat cu drag poeziile, a cântat şi a râs cu ei, iar aceştia, cu emoţii în glasurile zglobii şi cu obrajii îmbujoraţi, au învăluit atmosfera în vraja copilăriei.

detalii eveniment

Gala Bursa 2018

Gala BURSA 2018 a avut loc la Palatul Parlamentului în data de 20 noiembrie 2018, începând cu ora 19:00. Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaţilor.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Fondurile Europene 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a X-a ediţie a Conferinţei "FONDURILE EUROPENE", în data de 1 noiembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Masa rotundă BURSA România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare - 2018

Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă şi Grupul de Presă BURSA, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică şi Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă, a organizat Masa rotundă dedicată dezvoltării relaţiilor financiar-economice româno-ruse cu tema: "România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare". Evenimentul a avut loc în data de 18 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la Academia de Studii Economice, Aula Magna.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA AGRI-BUSINESS PE PROFIT 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a conferinţei "AGRI-BUSINESS PE PROFIT", în data de 9 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Amfiteatrul Alexandru Ioan Cuza, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Strategia de dezvoltare a României 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, a IV-a ediţie a conferinţei "Strategia de dezvoltare a României", în data de 25 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Energia în Priză 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei "ENERGIA ÎN PRIZĂ", în data de 6 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Sector 1, Bucureşti.

detalii eveniment

Gala Bursa Construcţiilor 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în data de 28 iunie 2018, Gala BURSA Construcţiilor 2018. Evenimentul a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Antreprenoriatul Feminin 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună" în data de 15 mai 2018, începând cu ora 09.30, la Camera de Comerţ si Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat Conferinţa "Viitorul pieţei de capital româneşti" - ediţia a VII-a, pe 27 martie 2018, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a Conferinţei "CODUL INSOLVENŢEI", în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), în data de 27 februarie 2018, începând cu orele 09:30, la Restaurantul Elisabeta, din Bulevardul Regina Elisabeta 45, Bucureşti.

detalii eveniment

VEZI TOATE EVENIMENTELE BURSA