Gala BURSA 2018

FLORIN DOLEA, AMUNDI ASSET MANAGEMENT: "Investitorii se află la o răscruce de drumuri"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

"Investitorii se află la o răscruce de drumuri"

Investitorii se află la o răscruce de drumuri, fapt evidenţiat de evoluţiile din pieţele financiare din ultima perioadă, a precizat, ieri, Florin Dolea, CEO al Amundi Asset Management Romania, în cadrul unei conferinţe de presă.

Domnia sa a declarat: "Credem că suntem la o răscruce de drumuri. O arată evoluţiile pieţelor financiare din ultimul timp, care vin după o perioadă de creştere economică susţinută la nivel global. Un moment în care credem că investitorii noştri îşi pun întrebarea: ce e de făcut, în ce direcţie ar trebui să ne îndreptăm, în acest moment".

Potrivit reprezentanţilor Amundi, ritmul creşterii economice la nivel global a atins deja maximul, fiind posibil ca, în viitor, să asistăm la un mediu de creştere internaţional cu mai multe viteze.

Bernard Pujol, directorul Amundi Paris pentru parteneriate şi servicii, a afirmat: "Suntem la finalul unei perioa­de de normalizare a politicilor monetare. Pe de o parte, s-au efectuat şi se efectuează creşteri ale dobânzilor de referinţă în Statele Unite ale Americii (SUA), iar Banca Centrală Europeană (BCE) va începe să crească dobânzile anul viitor, ceea ce înseamnă că ne aflăm în acest mediu de normalizare.

Desigur, aceasta va duce la o lichiditate scăzută în piaţă şi la o înăsprire a condiţiilor financiare. Un element cheie este amplificarea volatilităţii, alimentat de creşterea dobânzilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, de evenimente politice, precum războiul comercial, care, de asemenea, este aşteptat să crească volatilitatea în pieţele financiare anul viitor".

Bernard Pujol a adăugat: "Dar trebuie menţionat că, în ultimii 3 - 4 ani, nivelul volatilităţii în pieţe a fost redus, iar această creştere a volatilităţii va fi o provocare cheie pentru noi. (...) Ne-am revizuit uşor negativ prognozele de creştere economică pentru 2018 şi 2019, dar, cu toate astea, perspectivele globale de creştere rămân solide".

Potrivit lui Nuria Trio, şef al departamentului de dezvoltare Business şi Investiţii de la Amundi Milan, în ciuda fluctuaţiilor, acţiunile sunt activele care au oferit cel mai bun randament pe termen lung (5,8% pentru fondurile administrate de Amundi), urmate de obligaţiunile corporative (2,8%) şi obligaţiunile de stat (2,4%), în timp ce singurele active cu un randament negativ sunt depozitele bancare, a căror rentabilitate a fost erodată de inflaţie.

Amundi Asset Management este un administrator de investiţii, ce operează în Europa, America de Nord, Asia-Pacific şi Orientul Mijlociu şi este listat la bursa de la Paris din noiembrie 2015.

Din cele 1.300 de miliarde de euro aflate în gestiune, 614 miliarde sunt invesţii în instrumente cu venit fix; 234 miliarde în fonduri mixte; 192 miliarde investiţi în acţiuni; 186 miliarde reprezintă soluţii de lichiditate, în timp ce alte active sunt în valoare de 81 miliarde de euro.

Notă: 

După criza financiară din 2008 şi până în decembrie 2015, dobânda de referinţă a S.U.A a fost redusă până la 0,25%, astfel încât instituţiile de credit să aibă acces mai uşor la lichiditate.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Ca sa vezi, tocmai se anunta pe stiri la tv ca, alegerile din SUA au linistit afacerile bursiere si merg "spre bine" cand, perivind BVB ... culmea, culoarea ROSIE predomina !!!, cata "gogomanie si minciuna poate exista SI ESTE PROMOVATA !.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită