Fondatorul Amazon donează două miliarde de dolari

T.T.
Internaţional /

Jeff Bezos (sursa foto: Twitter)

Jeff Bezos (sursa foto: Twitter)

Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi cea mai bogată persoană din lume, a declarat ieri că va dona două miliarde de dolari pentru ajutorarea familiilor fără adăpost şi pentru înfiinţarea unor grădiniţe în comunităţile cu venituri mici, potrivit News.ro.

Noul său efort filantropic se numeşte Bezos Day One Fund, făcând referire la filozofia de management a lui Bezos conform căreia organizaţiile trebuie să vadă fiecare zi ca fiind un nou început, altfel vor cădea victime stagnării şi declinului.

Astfel, "Day 1 Families Fund" va susţine organizaţiile non-profit care oferă adăpost şi mâncare familiilor tinere care nu au unde locui.

"Day 1 Academies Fund" va înfiinţa o organizaţie pentru a opera o reţea de grădiniţe pentru comunităţile cu venituri mici. Făcând referire la centrarea activităţii Amazon asupra clientului, Bezos a afirmat: "Copilul va fi clientul."

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS