Reporter: În raportul dumneavoastră "Viitoarea reformă a restituirii proprietăţilor" aţi dezvăluit că există o propunere de lege prin care ar putea fi plafonate despăgubirile foştilor proprietari. Aveţi noutăţi legate de această iniţiativă, mai ales în condiţiile în care acţiunile statului la Fondul Proprietatea s-au terminat? Ce consecinţe ar avea o astfel de lege?

     Andrei Popovici: Nu am noutăţi despre iniţiativa legislativă.

     O plafonare a despăgubirilor ar însemna că statul român să aibă miliarde de euro în plus pentru alte probleme sociale. România e singurul stat care a ales o politică de restituire în întregime a proprietăţii expropriate de comunişti, plătind valoarea pieţei imobiliare de azi.

     Pe de altă parte, dreptul la aceste despăgubiri a fost câştigat în momentul în care foştii proprietari şi-au depus dosarele. O asemenea lege cu caracter retroactiv s-ar putea să ridice probleme constituţionale. Cum unii au primit deja despăgubiri integrale, efectul ar fi unul discriminatoriu. Cu siguranţă foşti proprietari nemulţumiţi se vor lupta în instanţă pentru a primi despăgubirile integrale pe care legea actuală le-o permite.

     Reporter: Ce riscă statul român dacă nu revizuieşte legislaţia în privinţa restituirii proprietăţilor?

     Andrei Popovici: Pe plan internaţional, va afecta reputaţia României. România e ţara din UE cu cele mai multe condamnări la CEDO. Majoritatea condamnărilor provin de la sistemul deficitar de res-tituire, iar acest lucru periclitează imaginea Româ-niei în cadrul UE.

     România a avut o scurtă perioadă de răgaz după celebra hotărâre Atanasiu din 2010, până în iulie 2012 nejudecându-se niciunul din cele 600 de cazuri româ-neşti legate de restituire de pe rolul CEDO. Dacă România însă nu acţionează în timp, riscă nenumărate condamnări la CEDO, dar şi o posibilă excludere din Consiliul Europei.

     Pe plan intern, cetăţenii, eventual şi investitorii străini, riscă să îşi piardă încrederea în capacitatea statului de a-şi implementa politicile. Tot în instanţe şi la CEDO ajung oamenii nedes-păgubiţi, unde obţin decizii de compensare.

     Reporter: Când estimaţi că se va finaliza procesul de despăgubire?

     Andrei Popovici: Greu de spus, fiindcă depinde de revizuirea legis-lativă şi de decizii bugetare. Ritmul şi durata despăgubirilor depind de decizii precum plafonarea/ eşalonarea sau nu a despăgubirilor, creşterea sau nu a capacităţii ANRP, impunerea sau nu a unor termene limită pe baza căreia să se poată ataca lipsa unei decizii administrative în instanţă etc. Guvernul român a estimat în mai 2010 costul global al despăgubirilor fi undeva la 21 miliarde de euro, dar până în 2012 nu s-a făcut nicio declaraţie publică şi nu s-a venit cu nicio propunere clară cu privire la cum anume, în ce interval de timp, şi cât este statul dispus să plătească. Fondul Proprietatea a avut o valoare estimată la aproximativ 3,5 miliarde euro înainte de listare pe bursă, care ulterior listării a căzut la aproximativ 2 miliarde, limitând astfel şi mai mult capacitatea statului de a despăgubi foştii proprietari prin FP (rata de conversie după listare depinzând de preţul de piaţă). FP aproape s-a epuizat. O alternativă sunt despăgubirile în numerar. Până acum s-au plătit 140 de milioane de euro în numerar, iar Ministerul Finanţelor Publice a propus un buget de aproximativ 140 de milioane de euro pentru 2011-2013 pentru des-păgubiri în numerar. Cum se va astupa golul de peste 17 miliarde de euro? Datele publice nu îmi permit din păcate să trag concluzii cu privire la durata procesului, rămân doar semne de întrebare.

     Reporter: În ce măsură consideraţi că Fondul Proprietatea a îndeplinit aşteptările foştilor proprietari?

     Andrei Popovici: Vorbim de trei categorii de foşti proprietari: (1) cei care au primit certificate de despăgubire înainte de listarea Fondului Proprietatea, (2) cei care au primit certificate de despăgubire între 2011 şi 2012 şi (3) cei care urmează să le primească după epuizarea iminentă a acţiunilor statului în FP. Ne putem închipui că foştii proprietari se aşteptau să primească ceea ce li s-a promis.

     (1) Cei care au primit certificate de despăgubire înainte de listare cu o rată de conversiune 1:1 acţiune-leu şi au şi aşteptat eventual 5 ani până la listare au primit cu 35-55% mai puţin decât li s-a promis, dat fiind preţul real de pe bursă; foarte mulţi însă n-au rezistat amâ-nărilor constatate de listare pe bursă (care trebuia să se întâmple în 2006, nu în 2011) şi au primit până la doar 20-30% pe piaţa gri. Dacă ne gândim şi la dobânda pierdută pe acei bani, au primit şi mai puţin. Se poate spune că aşteptările acestei categorii de foşti proprietari nu au fost îndeplinite.

     (2) Cei care au primit certificate între 2011-2012 au avut o rată de conversiune aproape de valoarea de pe piaţă şi au avut măcar opţiunea să primească aproape valoarea întreagă a despăgubirii prin vânzarea pe piaţă cu mare lichiditate. Pentru această categorie de oameni, FP a funcţionat foarte bine.

     (3) Cei care urmează să primească certificate de des-păgubire au în faţă un drum nesigur. FP era menit să fie vehiculul tuturor despăgubirilor, dar estimările iniţiale au fost deficitare şi guvernul nu a fost dispus să aloce banii necesari (exemplu: în 2010, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a anulat transferul a 865 de milioane USD în contul datoriei Irakului la FP, deşi Legea 247/2005 obliga statul să realizeze acest transfer). Acestei numeroase categorii de oameni i-a fost inutil, deşi li se promisese că FP îi va ajuta.