Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 27.09.2017
Fostul director general al Loteriei Române, trimis în judecată
     Fostul director general al Companiei Naționale Loteria Română (C.N.L.R.), Gheorghe Benea, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

     De asemenea, Ovidiu Rîpanu, fostul șef Serviciu Achiziții în cadrul C.N.L.R., este acuzat de luare de mită în formă continuată și participație improprie la spălare de bani în formă continuată.

     Totodată, au mai fost trimiști în judecată, în stare de libertate: Remus Leonard Lăzăreanu, la data faptei director executiv al C.N.L.R, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, Cornelia Olaru, la data faptei referent în cadrul C.N.L.R. - Serviciul Achiziții și membru al comisiei de evaluare a ofertelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, Nicolae Virgil Sorescu, la data faptei administrator al unei societăți comerciale cu activitate de comercializare autovehicule, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, și Constantin-Brăduț Răducanu, administrator de firmă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și participație improprie la spălare de bani.

     Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 17 mai 2010, "conducerea Companiei Naționale Loteria Română a atribuit unei societăți cu activitate de comercializare autovehicule (dealer auto), administrată de inculpatul Sorescu Nicolae Virgil, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei Române. Contractul a fost inițiat, fundamentat și atribuit anume pentru a favoriza respectiva societate comercială".

     În document se arată: "În acest sens, au fost preluate de la inculpatul Sorescu Nicolae specificațiile tehnice ale autoturismelor ce urmau a fi comercializate - date care ulterior au fost introduse în caietul de sarcini, iar în fișa de date a achiziției s-a impus introducerea unor condiții restrictive de participare, în scopul eliminării concurenței. Mai mult, din analiza documentației existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că nu se impunea schimbarea parcului auto în integralitatea lui, pentru anul 2010 fiind solicitate de către centrele din Maramureș și Bistrița Năsăud doar 5 autoutilitare și un autovehicul. În aceste condiții, până la sfârșitul anului 2010, Compania Națională Loteria Română a virat dealer-ului auto suma totală de 9.902.498,48 lei".

     Potrivit sursei citate, pentru atribuirea contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Române, persoane din conducerea Loteriei române au primit sume de bani și bunuri.

     Procurorii precizează: "În cursul lunii februarie 2010, inculpatul Rîpanu Ovidiu, în calitate de șef Serviciu Achiziții în cadrul C.N.L.R. și în calitate membru în comisia de evaluare a ofertelor, împreună cu inculpații Lăzăreanu Remus Leonard, Olaru Cornelia și Benea Gheorghe, a pretins suma de 1.500.000 lei, 4 autovehicule noi, respectiv: un autovehicul marca Cadillac, un autovehicul marca Hummer, un autovehicul marca Opel și un autovehiculului marca BMW și un număr de 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy back.

     Din aceste foloase inculpatul Rîpanu Ovidiu a primit următoarele: suma totală de 831.062 lei, în perioada iulie-septembrie 2010 (bani remiși din conturile societății administrate de Sorescu Nicolae Virgil în contul unei firme aparținând lui Rîpanu Ovidiu); două autovehicule noi respectiv un autovehicul marca Cadillac în sumă de 160.683 lei și un autovehicul marca Hummer în valoare de 139.365 lei; autovehicule second hand în valoare de 1.179.029,68 lei, în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011.

     Din cele patru autovehicule pretinse anterior, în cursul lunii iulie 2010, Benea Gheorghe, director general al C.N.L.R. a primit, prin intermediul fiicei sale, Benea Laura și pentru aceasta, autovehiculul marca BMW în valoare de 139.230 lei.

     De asemenea, inculpata Olaru Cornelia, referent în cadrul C.N.L.R. și membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit, în cursul lunii septembrie 2010, autovehiculul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei, pe care l-a înmatriculat pe numele unei persoane din familie. Anterior, aceasta acceptase promisiunea de a primi acest bun în schimbul consemnării unor date nereale în documentația legată de licitație.

     În același scop, inculpatul Lăzăreanu Remus Leonard a primit de la inculpatul Sorescu Nicolae Virgil suma de 250.000 lei.

     De asemenea, inculpatul Răducanu Constantin Brăduț, în calitate de administrator al unei societăți comerciale (care a vândut C.N.L.R., prin intermediul firmei lui Sorescu Nicolae Virgil, un număr de 51 autoturisme), a remis inculpaților Rîpanu Ovidiu și Lăzăreanu Remus Leonard suma de 41.347 lei, din care 16.000 lei au ajuns la inculpatul Lăzăreanu Remus Leonard, iar diferența de 25.347 lei au rămas în contul unei societăți controlate de inculpatul Rîpanu Ovidiu.

     Pentru a ascunde adevărata proveniență a bunurilor/banilor ce fac obiectul infracțiunii de luare de mită, inculpatul Rîpanu Ovidiu, folosindu-se de două firme pe care le controla, a preconstituit relații comerciale nereale, vizând prestării de servicii fictive.

     În acest sens, Rîpanu Ovidiu în înțelegere Sorescu Nicolae Virgil, a inventat în sarcina firmei care a obținut contractul cu loteria, o "datorie" fictivă, prin întocmirea unor contracte care atestau operațiuni nereale (efectuarea unor servicii IT care nu s-au executat). Astfel, s-a creat aparența că banii nu ar fi fost primiți drept mită, ci în contul unor servicii IT, neprestate în realitate.

     În același mod s-a procedat și cu mascarea mitei constând în cele patru autovehicule. Inițial, o sumă echivalentă cu valoarea acestora a fost transferată în conturile dealerului auto, însă, după câteva zile, suma a fost restituită sub pretextul achitării unor servicii IT neefectuate.

     În paralel, după preluarea autovehiculelor învechite de la C.N.L.R. (în baza contractului de buy-back), societatea - dealer auto a emis către una din firmele controlate de Rîpanu Ovidiu un număr de 182 de facturi fiscale (câte una pentru fiecare autovehicul primit de la C.N.L.R. în sistem buy back) în valoare de 1.212.935 lei.

     Cu toate acestea, firma controlată de Rîpanu Ovidiu nu a achitat decât suma de 33.905 lei.

     Așadar, conform înțelegerii, Sorescu Nicolae Virgil i-a remis lui Rîpanu Ovidiu și autovehiculele second-hand preluate în baza contractului buy-back, ulterior fiind inventat un sistem de stingere a datoriei cu care firma lui Rîpanu Ovidiu figura în evidențele contabile ale dealerului auto.

     În cursul lunii aprilie 2010, în același sens, inculpatul Răducanu Constantin Brăduț a determinat două persoane din cadrul firmei pe care o administra să primească și să avizeze plata sumei de 41.347 lei către una din societățile controlate de Rîpanu Ovidiu drept contravaloarea unor servicii care în realitate nu s-au realizat. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpaților Benea Gheorghe, Olaru Cornelia și Răducanu Constantin Brăduț".

     Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. Față de Niculae Iulian Cătălin, Gheorghiu Dan, Benea Alexandra Laura și Bran Marius, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, conform sursei citate. 
M.I.
 

 

.