FOSTUL ȘEF AL POȘTEI ROMÂNE, ANDREI STĂNESCU:
BURSA 14.11.2017
mărește imaginea
     Andrei Stănescu, fost director general al CN Poșta Română și fost președinte al Consiliului de Administrație al Poșta Română Broker Asigurări, spune că demersul directorului general interimar al Poștei are un singur scop, și anume "prelungirea interimatului la etern", prin înlăturarea oricăror posibili candidați la funcția de director general.
     Elena Petrașcu, numită luna trecută director general interimar al Poștei Române, a trimis corpul de control la filiala Broker de Asigurare. Neregulile găsite fac obiectul unei plângeri penale, trimisă la Direcția Națională Anticorupție (DNA), împotriva fostei conduceri a Poștei. Noua șefă a Poștei Române a declarat într-un interviu pentru News.ro că cea mai mare neregulă găsită este că banii destinați majorării capitalului social al filialei Broker de Asigurare cu 1,8 milioane lei au fost deturnați și folosiți în alte scopuri.
     Andrei Stănescu, spune într-un punct de vedere transmis News.ro: "Demersul actual al doamnei director general interimar nu are decât un singur scop: prelungirea interimatului la etern, prin înlăturarea oricăror posibili candidați la funcția de director general, lăsându-i pe membrii executivi și ne-executivi din conducerile anterioare să-și dovedească nevinovăția sau neimplicarea în faptele ce au făcut subiectul plângerii penale, prin construcția unor acuzații aflate în afara realității dar neapărat comunicate public incorect și tendențios, dar care îi pot permite un status-quo de interimat prelungit pe termen nelimitat, în special după anularea din proprie inițiativă, cu bună știință și fără fundament juridic, a procedurii de selecție a directorului general și al directorului financiar, selecție demarată anterior numirii ei, pornită în timpul mandatului meu, păstrându-și astfel o poziție pe care nu ar putea să o preia printr-o procedură de selecție pentru management privat conform OUG 109/2011, neîndeplinind profesional sau educațional, niciuna din condițiile minimale de înscriere sau criteriile de selecție prevăzute în anunțul de recrutare".
     El susține totodată că afirmația conform căreia suma de 1,8 milioane lei ar fi fost "deturnată" de la destinația inițială, și anume majorarea capitalului social al Poșta Română Broker de Asigurări (PRBA), este total falsă.
     "Așa cum reiese și din raportul de expertiză contabilă realizat de CNPR, suma de 1,8 milioane lei a fost vărsată de către CNPR în contul PRBA cu scopul majorării capitalui social, așa cum a decis Consiliul de Administrație al CNPR. S-au făcut toate demersurile legale de avizare a operațiunii la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la care PRBA se raportează și înregistrării operațiunii la Registrul Comerțului (ONRC) cu suma respectivă", mai spune Andrei Stănescu.
     El subliniază că, din cauza neres¬pectării termenului de completare a documentației la ASF de către PRBA, în termenul prevăzut de normele interne ASF, prin neglijența în serviciu a lui Mihăiță Dragoș Turneanu, la vremea respectivă angajat part-time al PRBA pentru reprezentare juridică și actualmente director juridic al CNPR, ASF nu a acordat avizul la acel moment.
     "Pe cale de consecință, în calitatea de președinte al CA PRBA, am dispus domnului director general PRBA să desfacă contractul de muncă al lui Mihăiță Dragoș Turneanu și am hotărât demararea unei analize a impactului neducerii la îndeplinire a demersului cu privire la înregistrarea capitalului social de 1,8 milioane lei", punctează Stănescu.
     Demersurile către ASF au continuat până în luna octombrie 2017, spune el, când, din informațiile sale, Elena Petrașcu, actualul director interimar al CNPR, a dispus să se renunțe la demersul către ASF de a se mai înregistra această sumă pe care ea, "dintr-o necunoaștere a principiilor economice și a situației financiare a instituției (in ciuda poziției ocupate de director juridic al acționarului unic al PRBA), o consideră deturnată doar pentru că au fost plătite salarii la PRBA".
     Stănescu precizează că plata salariilor și a obligațiilor fiscale aferente precum și cheltuielile aferente cu instruirea și acreditarea salariaților din teritoriu era destinația fondurilor majorării de capital, conform strategiei multianuale de dezvoltare a PRBA aprobate de acționarul unic al PRBA în anul 2013.
     Andrei Stănescu mai spune: "Plata salariilor angajaților PRBA și a obligațiilor fiscale aferente, plata pentru instruire și acreditare a angajaților din rețeaua poștală la nivel național au fost de altfel direcțiile în care au fost alocate fondurile aferente majorării de capital. Aceste cheltuieli, în detaliu, sunt prezente în bilanțul financiar consolidat al CNPR (incluzând PRBA), aprobat de AGA și auditat de auditor extern (în situațiile financiare consolidate apar atât cheltuielile CNPR cât și a filialelor sau alte entități unde CNPR deține pachete de acțiuni, de exemplu Romfilatelia, PRBA, etc). Totodată, aceste înregistrări contabile ale acestor alocări de fonduri aferente majorării de capital au fost depuse, inclusiv extrase de cont, la ASF, ONRC și către structurile de control ale acționarului unic".
     Noua șefă a Poștei a trimis corpul de control al Poștei la Broker de Asigurare, ca să descopere ce s-a întâmplat cu suma de 1,8 milioane lei, ce era destinată majorării capitalului social al Broker de Asigurare, și care sunt persoanele care se fac vinovate de faptul că majorarea de capital nu a mai avut niciodată loc.
     "În anul 2015, Consiliul de Administrație al companiei a hotărât majorarea capitalului social al filialei cu 1,8 milioane lei, în două tranșe a câte 900.000 lei, în martie 2015 și în septembrie-decembrie 2015 (când director general era Alexandru Petrescu, n.r.). Deși banii s-au dat cu destinația precisă de majorare a capitalului social a acestei filiale, această capitalizare nu a fost pusă în practică", a declarat într-un interviu pentru News.ro Elena Petrașcu, numită luna trecută director general interimar al Postei Române.
     Managementul, împreună cu Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor Broker-ului, au decis să utilizeze banii în alte scopuri, de exemplu pentru plata salariilor, afirmă Petrașcu.
     "Mai precis, a fost deturnare de fonduri", adaugă directorul general al Poștei Române.
     Din raportul corpului de control a reieșit că fostele conduceri se fac vinovate de faptul că acea capitalizare a Brokerului nu a mai avut loc: Alexandru Petrescu, Andrei Stănescu, Viorel Motoroiu, Cătălin Radu, Benoit Pleska, Dante Stein, Bogdan Patriniche, Bogdan Matei, a susținut noul șef al Poștei, adăugând că prejudiciul este de 1,8 milioane lei, reprezentând sumele destinate capitalizării, la care se adaugă penalități calculate pe zi de întârziere din 2015 până în 2017. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
DUPĂ SCANDALUL PRIVIND MODIFICAREA REFERINȚEI PENTRU CALCULUL REDEVENȚEI LA GAZE,
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.01.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de ieri, prin volumul mare înregistrat de acțiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), de...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BURSELE DIN LUME / DATORITĂ REZULTATELOR COMPANIILOR
     Acțiunile de pe piețele din Europa au crescut ușor ieri, după recordurile consemnate în ziua anterioară pe Wall Street. Sectorul tehnologic a avut cele mai importante câștiguri, în baza...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
17.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, exportatorii din regiune fiind impulsionați de deprecierea euro.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0394
2.3783
3.0605
3.9608
0.1832
0.6246
0.2149
4.6514
5.2713
1.5078
3.4196
0.2250
0.4840
1.1163
0.0671
0.4733
1.0007
3.8054
0.3100
1.1803
0.5924
0.0596
0.3558
0.2035
2.7770
0.0392
0.1321
1.0361
0.6256
0.1192
162.6746
5.4782
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  click here to read the entire article
.