Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 18.05.2015
FP vrea să dea în judecată E.ON pentru contracte nejustificate
      ACTUALIZARE 17:18 "E.ON România respectă în totalitate reglementările în vigoare și principiile de guvernanță corporativă"

     E.ON România transmite că "respinge cu fermitate acuzațiile referitoare la așa-zisa încălcare a principiilor de guvernanță corporativă sau la existența unui conflict de interese, așa cum susțin administratorii Fondului Proprietatea într-un comunicat de presă dat astăzi publicității".

     "Compania noastră a avut întotdeauna o colaborare instituțională cu Fondul Proprietatea și a răspuns de fiecare dată tuturor solicitărilor de informații suplimentare venite din partea acestei entități", transmit reprezentanții E.ON, într-un comunicat.

     Potrivit companiei, contractele de servicii de consultanță strategică la care fac referire reprezentanții Fondului Proprietatea au fost încheiate în deplină legalitate, cu aprobarea organelor societare competente și în condiții comerciale de piață, certificate de experți independenți de renume internațional.

     Compania precizează, de asemenea, că "E.ON România SRL este o companie înregistrată în România și plătește toate taxele (inclusiv impozitul pe profit) către statul român".

     "E.ON România elaborează strategii și politici de grup care vizează, printre altele, maximizarea potențialului investițiilor, dezvoltarea de proiecte strategice și de noi proiecte de afaceri, îmbunătățirea portofoliului de servicii furnizate clienților, gestionarea eficientă a tuturor resurselor companiilor E.ON, precum și îmbunătățirea continuă a standardelor de siguranță și protecție a mediului, în beneficiul tuturor clienților companiilor E.ON din România și al acționarilor (inclusiv statul român și Fondul Proprietatea)", se arată în comunicatul transmis.

     (Elena Deacu)

     ---

     Fondul Proprietatea (FP) a solicitat completarea ordinilor de zi ale Adunărilor Generale Ordinare a Acționarilor E.ON Distribuție România și E.ON Energie România, convocate pe 26 mai și, respectiv, 28 mai 2015, pentru ca acționarii să aprobe acționarea în justiție a membrilor CA și a directorilor E.ON Distribuție România, E.ON Moldova Distribuție și E.ON Energie România pentru recuperarea daunelor cauzate celor trei companii prin derularea unor servicii cu E.ON România SRL.

     Potrivit unui comunicat remis azi redacției, FP "consideră că serviciile contractate de către Companii cu acționarul majoritar E.ON România SRL nu sunt necesare, iar prețul plătit de către Companii societății E.ON România SRL pentru serviciile de consultanță strategică este nejustificat".

     Conform datelor disponibile Fondului, în 2014, valoarea totală a acestor contracte referitoare la consultanța strategică și de management se ridică la o sumă estimată de 34,4 milioane lei (echivalentul a 5,6 milioane lire sterline sau 7,7 milioane euro).

     "Fondul consideră că încheierea acestor tranzacții între părți afiliate, denumite contracte pentru servicii de consultanță în domeniul strategiei de afaceri, încheiate cu acționarul majoritar, nu sunt nici necesare, nici adecvate, întrucât Companiile au propriile consilii de administrațiile și directori, care sunt numiți pentru a lua decizii strategice și de management și pentru a acționa în interesul și beneficiul tuturor acționarilor și nu în cel al acționarului majoritar. Fondul Proprietatea consideră că încheierea contractelor privind servicii de consultanță strategică poate fi considerată un abuz de putere al acționarului majoritar, E.ON România SRL", mai arată sursa citată.

     Fondul consideră că această situație reprezintă un conflict de interese și "o încălcare gravă a principiilor de guvernanță corporativă" și solicită conducerii din România a companiei E.ON România SRL să analizeze posibilitatea încetării acestor contracte, precum și de a nu mai încheia pe viitor contracte similare cu E.ON Distribuție România, E.ON Moldova Distribuție și E.ON Energie România. 
Alexandru Costea
 

 

.