Gala BURSA 2018

Frecţii cu "apă sfinţită" la un picior de lemn

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

Prima reacţie a "Soarelui" în jurul căruia se învîrt planetele şi sateliţii politicii din România, omul care trăieşte doar pentru ca să ne convingă, în orice minută, că viaţa noastră, nu doar cea politică, cu tot şi cu toate ale ei, depinde de ceea ce crede şi de ceea ce face "El", nu şi-a lăsat deloc răgaz să se bucure de marea victorie a "scoaterii din dispozitiv" a simbolului asupririi psd-iste, Codruţa Kövesi. Nici nu se uscase bine cerneala pe decretul prezidenţial al des-căunării, că Întîi Stătătorul PSD-ului s-a şi grăbit la televizor, de unde ne-a anunţat, cu un chip întunecat-încrîncenat, că suspendarea Preşedintelui Iohannis nu este cîtuşi de puţin un subiect ofilit, că el este viu şi zglobiu, nu de alta, dar motive sunt din belşug, crede dumnealui, iar "Partidul" fierbe şi nu poate fi lăsat fără satisfacţie. Domnul Iohannis, ne-a "reamintit" "Marele Lider Politic" (MLP), a călcat în picioare Constituţia în mai multe rînduri, doar în ultimele cîteva luni, a pus piedici cît a putut activităţii prodigioase şi pline de rezultate fabuloase a Guvernului PSD, s-a pus pe picioarele dindărăt şi a frînat cît a putut activitatea sacră a Parlamentului, care nu mai pridideşte să umple poporul României de binefacerile aldo-pesedismului, a ameninţat public şi direct chiar pe Primul Ministru care, desigur, este un pic mai puţin sacru decît Parlamentul şi conducătorii săi, dar este totuşi... sacru şi el... în felul lui... aşa blondă cum este ea! Ba, pe dea-supra, a incitat populaţia la zaveră şi încălcarea "ordinii constituţionale", a participat direct şi personal la proteste neautorizate şi supărător de spontane, îndreptate împotriva "Măriei Sale Puterea PSD". Asta, ca să nu mai vorbim despre faptul că s-a moşmondit atîta cu semnarea decretului de revocare a şefei de la DNA, încît a reuşit din plin să lase impresia că vrea să îşi bată joc şi de cealaltă autoritate sacrosantă, mai deunăzi rataşată şi ea idealurilor pesediste, Curtea Constituţională, chiar dacă în cele din urmă, "de frica suspendării", a făcut ceea ce trebuia să facă! Concluzia politică este una, numai una şi nu poate fi alta decît aceas-ta: Preşedintele Iohannis este al naibii de suspendabil, iar PSD-ul, un partid hrănit din fragedă pruncie cu laptele pur al realismului politic, dedicat trup şi suflet înaltelor sale idealuri, nu doar nu are cum să excludă ipoteza suspendării, dar declară cît se poate de răspicat: drumul în această direcţie rămîne larg deschis!

Acum, dacă te întorci, fie şi numai dintr-o parte, nu cu toată faţa, la realitatea politică din România, bagi de seamă... dar ce spun eu... îţi sare în ochi imediat faptul că "suspendarea preşedintelui" este un cal mort... mă rog, o mîrţoagă răpciugoasă, care nu are nici o şansă să mănînce jar de pe tava MLP şi să se preschimbe într-un bidiviu înaripat care să-l ducă pe Harap Alb pe tronul de la Cotroceni. Cu fata Împăratului Roşu... nu ştiu cum rămîne, dar oricum acesta este un subiect care cade mult dincolo de hotarul preocupărilor noastre politice... cititorii doritori de amănunte picante sunt rugaţi să citească rubrica "Glossy-Gossip", în traducere liberă "Bîrfe din Piaţă", pe care jurnalul nos-tru... urmează să o inventeze... într-unul dintre viitorii săi posibili!!!

De unde se naşte întrebarea inevitabilă: de ce ţine MLP să facă un subiect politic din ceva ce nu are nici un viitor, iar dacă are, nu este deloc un viitor prea luminos pentru PSD şi pentru ambiţiile sale prezidenţiale? Întrebarea are patru rezolvări care cad în limitele rezonabile ale "judecăţilor apriori sintetice" cum ar fi spus Kant, dacă l-ar fi interesat cîtuşi de puţin politica... ceea ce nu este cazul!!!

Atît îl duce capul, atîta face! Asta crede MLP că trebuie făcut, să ţină PSD-ul, Alde, Opoziţia şi Cotrocenii în menghina întrebării "Îl suspendă sau nu îl suspendă", de unde ar mai putea stoarce ceva profit, nu doar pentru ridicarea pe soclu a statuii personale, ci şi pentru a ţine în priză electoratul total captiv al PSD-ului care trebuie să răspundă cît mai bine la comenzi în marea confruntare din anul care vine.

MLP face ceea ce "sforarii" care-l ţin de iţe îl pun să facă! Un nou mandat Iohannis la Cotroceni nu este chiar "soluţia ideală" în anumite orizonturi geo-politice care au în vizor controlul asupra României. Procesul demolării ar putea fi început din vreme, iar dacă el se poate realiza folosindu-te de "mîna/votul poporului"... nu-i aşa?... cu atît mai bine!

MLP are un plan! Iar, planul acesta este menit să-l ajute pe viitorul candidat să ajungă la Cotroceni. Care candidat? Ei... vedeţi... tocmai asta-i întrebarea. Firea... nu-i chiar din clanul Teleorman... iar visul MLP de a se întrupa el însuşi în splendoarea cotroceneană a prezidenţiabilităţii sale este rău de tot periclitat de blestematele alea de dosare cu condamnări. Manevra ar putea fi utilă pentru candidatura lui Tăriceanu şi cu un glonţ ar împuşca doi iepuri: în faţa partidului ar putea să zică... eu nu l-am vrut pe Tăriceanu... dar dacă a trebuit să-l punem interimar la Cotroceni, iaca... poporul s-a obişnuit cu el şi o să-l voteze ca pe-al nostru... asta e! Pe de alte parte, Tăriceanu ar mînca grăunţe din palma MLP... vorba lui Caţavencu "de... n-ai ce face... mîna care îţi dă mandatul"!!!

MLP are un plan... secret! Se apucă de suspendarea lui Iohannis ca să îi asigure traseul deja bătătorit de T. Băsescu: noi îl suspendăm şi poporul îl pune la loc, după care îl alege cu entuziasm pentru încă un mandat, ca să îl scape pe erou din ghearele răuvoitorilor săi!

În rest, cum spuneam... frecţii la un picior de lemn! Dacă nu credeţi că "apa sfinţită" ajută, atunci cu Carmol, Hapciu, R6 sau ce mai doriţi dumneavoastră!

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. R2 readuce la viata piciorul de lemn, mort in absolut toate cazurile!

     

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    ... pentru ca unuii "are un plan" ... pentru ca altii au batut apa in piua v'o cateva luni ... pentru ca "planul" ii numa bun de acoperit cu scandaluri ... pentru ca doi se bat si al treilea castiga ... pentru ca asta inseamna trei ... pentru ca cei trei muschetari erau patru ... si, ignorant de profesie, a continuat povestea ...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Inca 2-3 luni trebuie sa o lalaiasca asa dupa care vine inghetul si nu se mai poate turna ciment cu Fe (din Romania doar ca profitul pleaca pe alte meleaguri) la un pod de Cfr sau autostrada ca-n palma (pardon hartie).

    Donaldinio fiorosul ne spune ca Dragnealaul ne creste taxele cu 2% ca trebuie sa ne inarmam cu Miguri de 50 de ani de ale lor si alte prospaturi 6x6. Multinationalele dau Pibalaul dar nu vor sa plateasca OZN-uri. Dupa succesul Moscovei cu balonul a venit americanu' sa-l umbreasca putin. 

    Francezi au fost singuri care au carait ceva. 

    Daca tarile din Nato nu au bani sa scoata gaz dintr-o Mare de Neagra cu 50% pentru tara poate se gasesc niste rusnaci care au o flacara la reclama. Un contract win-win ceea ce democratia nu place.

    Lectia piratu' ne spune ca intoxicarea media Dragnea-Dragnea -Iohannis-Dragnea-Iohanis sa schimbam canalu'. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Totul face parte din Marele Plan, schitat cu ani in urma de strategii Hrebenciuc, vestitul sobolan roz, si Sova, vestitul ministru al Marilor Proiecte, devoalat de stenogramele facute publice de Statul paralel. Sa ne reamintim ca-i instructiv si... distractiv.

    “Stenograme le convorbirilor dintre Dan Sova si Viorel Hrebenciuc din Ordonanta DNA arata cum cei doi lideri PSD cautau solutii pentru dezincriminarea faptelor de coruptie prin eliminarea unui articol din legea 78/2000. Hrebenciuc apare in stenograme promitandu-i lui Sova sprijin pentru sefia PSD in detrimentul lui Valeriu Zgonea si Liviu Dragnea, in timp ce Sova vorbeste despre o lege care sa aprobe amnistia si gratierea. Sova vorbeste chiar despre "epoca post Victor", spunand ca membrii PSD nu il vor pe Liviu Dragnea la sefia partidului. 

    Reamintim ca DNA a anuntat luni ca Viorel Hrebenciuc si Dan Sova sunt urmariti penal pentru trafic de influenta. 

    Stenogramele din Ordonanta DNA: 

    HREBENCIUC VIOREL: ...Acum îţi spun cinstit, cu toată chestiunea, va trebui să facem într-un fel cu amnistia. Uite şi tu, mă că... 

    ŞOVA DAN: Amnistie şi graţiere obligatoriu! 

    HREBENCIUC VIOREL: Pe cuvânt îţi spun, Dane, şi tu să le spui la partid asta. 

    ŞOVA DAN: Şi ştiţi ce trebuie făcut, domnul preşedinte - trebuie să, nu o să putem să abrogăm abuzul în serviciu, dar... 

    (...) 

    HREBENCIUC VIOREL: Sigur, e corect aşa. Şi cum am vorbit cu tine la faza cu preşedintele şi modernizezi puţin - adică să mai fie şi activitate la partid. Clar că te impui. Orice aprobă partidul. Ai forţă imensă, Dane, ascultă ce spun! Nu sunt nebun. 

    Cel mai mare partid! Solid, e solid, ascultă-mă ce spun! Nu contează că dispare un baron sau altul, nu contează, Dane! 

    ŞOVA DAN: Partidul merge. 

    ŞOVA DAN: In legătură cu epoca post Victor, toată lumea cu care am vorbit, toată lumea merge cu mine. Nu îl vor pe Liviu în primul rând. 

    HREBENCIUC VIOREL: Asta este problema. 

    ŞOVA DAN: Este negativ. 

    HREBENCIUC VIOREL: Boss, pentru mine, cum să-ţi spun ţie, să nu fie Liviu! în rest, nu am o problemă, practic şi normal că mă focusez pe tine, ştii. Este şi Vali Zgonea...  

    ŞOVA DAN: Dar ce facem cu Vali? 

    (...) 

    HREBENCIUC VIOREL: Hai să-ţi spun o chestiune: o să fii preşedinte, o să ai - pe ăştia pe care sunt nu te poţi baza pe toţi, că nu poţi lucra cu Vanghelie să întrebi: Bă, pe cine pun la guvern? Că el vine cu nu ştiu cine. Nu ştiu dacă mă înţelegi. Deci aici tu ai o problemă. Dar cât de cât trebuie ştiut un lucru- sunt ministere în care chiar trebuie să mergi cu tehnocraţi, nu o să ai ce să faci, boss. 

    (...) 

    ŞOVA DAN: Şi trebuie să mai vorbesc cu Maria Lazar, cu ea nu am apucat. 

    HREBENCIUC VIOREL: Maria Lazăr? 

    ŞOVA DAN: Da. Nu am apucat să vorbesc cu ea. 

    HREBENCIUC VIOREL: Vorbeşte în numele meu cu ea. Ii spui: Domne, uite, eu am vorbit şi cu Hrebenciuc. Eu am o relaţie specială cu ea, nu trebuie să mă - până o găsesc, până nu ştiu ce, vorbeşti tu direct cu ea şi îi spui aşa de la început. Şi îi confirm eu când o văd, fără probleme. Ca să intri direct pe poarta din faţă la ea. 

    ŞOVA DAN: Şi cu Vali, cu care m-am tot chinuit. 

    HREBENCIUC VIOREL: Cu Vali o să facem o discuţie, o să mă laşi pe mine că acum el, aşa. O să fac eu o discuţie cu el şi vedem, ne lămurim exact. Fără probleme. 

    (...) 

    ŞOVA DAN: O să mă duc şi până la Focşani, la Marian acasă. 

    HREBENCIUC VIOREL: Da, că e de ăsta la care trebuie să ai grijă să îi hrăneşti orgoliul. Hrăneşte-i orgoliul! Aia e cheia succesului la Marian. îi hrăneşti orgoliul şi... 

    HREBENCIUC VIOREL: Şi mai e legea 78. Boss, legea 78/2000, că aici aceeaşi chestie spune. Aia e lege făcută de Stoica în 2000, atunci am aprobat-o ca tâmpiţii. Până acum câţiva ani lumea nu băga în seamă, nici procurorii nu se uitau la ea. Năstase a fost prima victimă a acestei legi. E un articol 13 care spune aşa: influenţarea în calitate de şef- nu şef... 

    ŞOVA DAN: De partid. 

    HREBENCIUC VIOREL: ...de partid’ nu ştiu ce, organizaţie şi altele, nu numai partid, influenţarea şi luarea deciziilor, cum e trecut acolo, pentru obţinerea de foloase necuvenite, bani sau bunuri pentru sine sau pentru altul. 

    ŞOVA DAN: Aşa l-au băgat şi pe Liviu cu referendumul. 

    HREBENCIUC VIOREL: Exact. Şi atunci, boss, ăsta este un articol doborâtor: orice telefon care îl dăm - că eu am zis asta în Biroul Permanent şi Mediafax a preluat-o anul trecut, înţelegi? Am zis, domne, pe această lege, Dane, orice telefon îl dai, este influenţare. Dacă eu sun pentru un primar din colegiul, noi trebuie să lămurim ce facem ca parlamentari, care e rolul nostru. Eu, dacă mă bat pentru un primar să îi dau bani la drum - că pe urmă mă văd oamenii acolo, nu? Mă iau de guler că nu rezolv cu drumul. E, în momentul acela e influenţare! 

    ŞOVA DAN: Da, da. 

    HREBENCIUC VIOREL: Deci, automat, suntem beliţi. 

    ŞOVA DAN: Toţi! 

    HREBENCIUC VIOREL: Deci ascultă ce spun, aia nu e o chestiune... 

    ŞOVA DAN: Nu, codul integrităţii... 

    HREBENCIUC VIOREL: Trebuie puse la punct astea pentru că, îţi spun, suntem degeaba. Tot aşa, mă chemase pentru asta acum câţiva ani şi zic: Domne, dar vedeţi că e aşa? Şi zic f.Domnule Hrebenciuc, nu eu am făcut legea. Ce să îi spun? Ce să îi spun? Aici, uite, la asta, la Braşov şi la acesta, la Sârbu şi la mine, e trecută asta. 

    ŞOVA DAN: Vreau să vă spun un lucru: când am vorbit cu câţiva judecători - că sunt prieten, sunt 15 ani de bară - Voi sunteţi nebuni? Şi mi-au spus: Puişor, dăm ce aţi reglementat voi. Voi aţi scris, noi aplicăm. 

    HREBENCIUC VIOREL: Exact. 

    ŞOVA DAN: Modificaţi legea. 

    HREBENCIUC VIOREL: Nu, trebuie făcută o chestiune foarte clară. 

    ŞOVA DAN: Dar trebuie pornită de la Ministerul Justiţiei cu inteligenţă. 

    HREBENCIUC VIOREL: Vezi că asta e procedura acum, vezi că poate să fie şi avantajul tău. 

    ŞOVA DAN: Da, dar pentru asta ar trebui să nu am dosar, ca să mă poată pune la Justiţie, că am discutat cu Victor treaba asta.” 

    Pe timpurile alea Statulei paralel nu-i sufla nimeni in ciorba si ambii acesti mari stategi au ajuns la locul binemeritat, la balamuc.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Din zbuciumul luptelor interne de partid s-a nascut o noua stea, ce vorbesc stea cind, atirnind deasupra noastra, este de-a dreptul soare!, Dragnea a ajuns MLP. Daca privim asupra evolutiei politice a acestui individ constatam nu fara surprindere situatii si posturi dintre cele mai neasteptate. Il vedem intr-o poza, mai de tinerete, alaturi de nimeni altul decit… Soros. La o comemorare a victimelor comunismului, la Memorialul din Sighetu Marmatiei, un batrin si hitru teleormanean taranist mi se plingea cum a reusit Dragnea sa dea o lovitura nimicitoare PNTCD, cind din postura de fruntas PDL a trecut la PSD luind cu sine enspe oraganizatii taraniste si nu numai. Peste ani, va lua pentru PSD sute de primari de la celelate partide. Ca de, cum sa plece omul cu mina goala! L-am vazut jucind tenis, organizind, facind pomana porcului si servindu-i pe fruntasii Statului paralel cu bunatati condimentate cu sare grunjoasa. Peste ani nu se va da in laturi sa-l serveasca pe insusi Bill Trump, la masa organizata de acesta. Il vedem in miez de noapte sarind gardul la Cotroceni, pentru a lua parte la incheaia vestitului pact de coabitare dintre Ponta si Basescu. Tota acesta trecere in revista a uimitoarelor ispravi ale lui Dragnea, de la mic la din ce in ce mai mare, ne aduc in minte proverbul de mare circulatie odata, acum aproape uitat: Cine fura azi un ou, mine va fura un bou.

    Cu tate aceste ispravi, tipul, pina mai daunazi, a cautat sa faca pe prostul, sa treca neobservat, sa asigure mapamondul ca nustie nimic, ca toat ce se intimpla lumii are loc conform unor legitati cu care el nu are nimic a face.  

    Ne amintim declaratia surprinzatoare, facuta in zbor peste Atlantic, referitoare la OUG 13: 

    .  

    “Preşedintele PSD spune că, după ce s-a întors din vizita în Statele Unite, nu a înţeles exact ce vrea Guvernul să facă în privinţa ordonanţelor pentru graţiere şi modificarea codurilor penale. El susţine că aşteaptă de la premier şi ministrul Justiţiei clarificări. Liviu Dragnea spune că nu a vorbit cu cei doi despre acest subiect şi nici nu o va face. 

    Toma Petcu, reporter Digi24: În privinţa ordonanţelor, luaţi în calcul angajarea răspunderii Guvernului? 

    Liviu Dragnea, preşedintele PSD: Eu nu sunt la Guvern. 

    Toma Petcu, reporter Digi24: Ştiu că nu sunteţi la Guvern şi... 

    Liviu Dragnea, preşedintele PSD: Nu, vorbesc foarte serios. În subiectul ăsta trebuie să vorbiţi cu Guvernul. Cu premierul şi cu ministrul Justiţiei. Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor să facă, aştept şi eu să văd totuşi o linie clară. Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru.” 

    Antologica, din acest punc de vedere, ramine convorbirea cu Timmermans: 

    "Mi-a zis si mie despre aceasta senzatie (este vorba de declaratia prim-vicepresedintelui CE potrivit careia are o senzatie de confruntare intre Parlament si actorii din sistemul de Justitie) si i-am spus ca daca dumnealui sau doamna Cristea, care era prezenta la masa, poate spune despre vreo actiune a mea, despre vreo actiune a Guvernului, indreptata impotriva sistemului judiciar sau impotriva unei institutii din sistemul judiciar, daca vreo institutie din sistemul judiciar se poate plange ca nu a avut suficiente fonduri, resurse, sau alte acte normative care sa ajute in desfasurarea activitatii, astept cu mare drag sa o spuna. 

    Din partea noastra, din partea mea, personal, nu a existat in ultimii ani niciun fel de actiune impotriva sistemului judiciar. Daca vom discuta in continuare pe senzatii si pe perceptii atunci nu o sa fie bine si nu o sa putem sa mergem mai departe in ritmul si in atingerea obiectivelor pe care le dorim cu totii. Din partea mea si din partea noastra nu exista niciun fel de raca sau scandal cu sistemul judiciar" 

    Jupin Dragnea-Dinu Paturica face cinste lungului sir de inaintasi, el nu stie nimic, dar nimic, nimica!, nici ce a fost si cu atit mai putin ce a urmat de la respective intilnire, nici de Ordonanta 13, nici de matrasirea sistemului de justitie de catre CCR, nici de actiunea in forta a ministrului Justitiei si a CCR de a pune la dispozitia primului cariera procurorilor si prin acestia a intregului sistem de justitie, nici de dictatul exercitat de ministrul Justitiei asupra Presedintelui, cu alte cuvinte, desi a mincat mult, mult... usturoi, gura nu-i miroase. El, daca ar fi sa-l credem, este doar un mare, ajuns la cincizeci si de ani, copil nevinovat, o victima inocenta a justitiei infame. 

    Ce om! Doamne, ce animal de om! 

    Este inexplicabil, irational si rusinos pentru societate ca astfel de tirituri reusesc sa se strecoara prin meandrele concretului si ajung in cele mai inalte posturi de conducere din stat si mai ales ca reusesc sa se mentina in aceste posturi. 

    Aceasta atitudine i-a fost caracteristica pina de curind. Acum si stuatia s-a schimbat cu totul si putem sa o trecem la capitolul “A fost odata”.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită