Furnizorii: "Preţul electricităţii, în stagnare"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Furnizorii: "Preţul electricităţii, în stagnare"

Primul semestru a adus un preţ mediu al energiei tranzacţionate pe piaţa spot (PZU) administrată de OPCOM de 145,18 lei/MWh, în creştere nesemnificativă (+0,8%) faţă de perioada similară a anului trecut. Volumul total tranzacţionat în perioada menţionată a fost de 11,4 milioane MWh, în creştere cu 8,5% faţă de primele şase luni din 2014, conform datelor OPCOM.

Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), ne-a declarat: "Nu au avut loc modificări în piaţă, iar preţul s-a menţinut constant, comparând mediile semestriale. Creşterea de volum la şase luni este normală întrucât, după introducerea tranzacţiilor la preţuri şi cantităţi fixe pe PCCB începând cu 1 ianuarie 2015, traderii s-au refugiat în PZU şi în piaţa OTC. În continuare piaţa spot este considerată atractivă ca preţ, iar mulţi traderi riscă şi îşi asigură o parte importantă din necesarul clienţilor din tranzacţii zilnice, care prin definiţie au o volatilitate ridicată".

Primul semestru a adus şi exporturi mult mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, dar, după cum spune domnul Lungu, acestea au fost asigurate în special din contracte pe termen lung, influenţând mai puţin piaţa PZU.

Pentru 2015, preşedintele AFEER nu se aşteaptă la surprize privind evoluţia preţului energiei şi a cererii interne, despre care afirmă că se va menţine la nivelul lui 2014. Exportul de energie se va înscrie tot în liniile lui 2014, dar dacă apare seceta hidrologică este posibil ca preţurile medii de tranzacţionare să urce semnificativ pe pieţele OPCOM.

Conform AFEER, şi producţia de energie eoliană a fost constantă în primele şase luni, prognozele indicând livrări similare cu cele din 2014 în parcurile existente.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
FNGCIMM
Cotnari
Erfi
Flixi
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Verattiva
Contessina
Primigi
Adhouse
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită