Fuziunile şi achiziţiile, la nivel record

Ziarul BURSA #Macroeconomie /

Potrivit celei de-a 20-a ediţii a Global Capital Confidence Barometer (CCB), un studiu derulat în rândul a peste 2.900 de directori executivi din 47 de ţări, apetitul pentru fuziuni şi achiziţii (M&A) la nivel global înregis-trează un record al ultimilor 10 ani.

Companiile continuă să folosească achiziţiile pentru a-şi construi bazele unei creşteri viitoare solide, pe fondul unei incertitudini în creştere. Aproape şase din zece companii la nivel mondial (59%) planifică acum să facă o achiziţie în anul următor, în creştere de la 52% cu 12 luni în urmă, informează autorii studiului. De asemenea, directorii executivi se aşteaptă ca omologii lor să fie activi la masa negocierilor, 92% dintre respondenţi preconizând că piaţa M&A globală va creşte în următorul an, faţă de 86% în aprilie 2018. Intenţiile M&A sunt susţinute de o încredere mai mare în rândul corporaţiilor, potrivit EY, care mai arată în cadrul unui comunicat: "În contrast net cu opinia multor economişti, care prezic o creştere mai lentă, şi în pofida incertitudinilor geopolitice, directorii executivi din toată lumea sunt mai optimişti cu privire la perspectivele macroeconomice. O majoritate covârşitoare a respondenţilor (93%) consideră că economia globală se îmbunătăţeşte, marcând o creştere de 20 de procente a aşteptărilor pozitive faţă de 73% în urmă cu un an".

Această perspectivă ambiţioasă în rândul directorilor executivi este reflectată de estimările optimiste ale performanţelor lor viitoare: 76% dintre respondenţi preconizează o creştere a veniturilor între 6% şi 15% în următorul an. "Deşi se concentrează asupra tranzacţiilor şi creşterii, directorii executivi nu pierd din vedere riscurile. O treime dintre aceştia (33%) consideră că principalul motiv de îngrijorare este o potenţială încetinire a creşterii economice, deşi nu se aşteaptă ca aceasta să aibă loc", se arată în comunicat.În plus, un număr similar de executivi (27%) consideră că incertitudinile geopolitice, comerciale şi cele legate de reglementare reprezintă cele mai mari ris-curi externe pentru dezvoltarea companiilor lor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS