Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
GAMBLING
BURSA 06.03.2018
mărește imaginea
David Coldea, Manager Vânzări al "Baum" SRL
     * (Interviu cu domnul David Coldea, Manager Vânzări al "Baum" SRL)
     * "Avem în vedere extinderea companiei prin deschiderea de noi săli în țară și ne dorim o și mai bună reprezentare în operațiunile pe care le deținem în America de Sud"
     * "Situația economică instabilă grevează orice decizie de a face noi investiții"
     * "Piața de jocuri de noroc online în România este tânără și în plină dezvoltare, astfel că acolo trebuie să așteptăm noi investiții și noi actori"
       Reporter: Cum a evoluat piața jocurilor de noroc în ultimul an?
     David Coldea: Se poate spune că piața s-a înscris în anul precedent pe un trend pozitiv, dar această creștere a fost una de mică valoare, din cauza situației economice generale actuale. Asta referitor la sectorul landbase. Dacă vorbim de jocurile de noroc online, acest sector este în plin avânt, grație reglementărilor de la finalul lui 2015, care au permis să poți derula acest business într-un cadru legal adecvat în România.
     Reporter: Ce lipsuri, din punctul de vedere al legislației, prezintă, în acest moment, domeniul de gambling și ce soluții există, în opinia dumneavoastră, pentru rezolvarea lor?
     David Coldea: Așteptăm în continuare ca setul de cerințe tehnice pentru slot machines, sisteme de jackpot, cât și pentru sistemele electronice centralizatoare a datelor să fie emise de către ONJN, pentru a fi asigurată pe deplin o acuratețe și transparență totală pentru aceste operațiuni.
     Reporter: Cum ne situăm, comparativ cu celelalte țări europene, în acest domeniu?
     David Coldea: România face parte din topul țărilor europene privind cadrul legislativ pentru acest domeniu. Piața jocurilor de noroc autohtonă se bucură de una dintre cele mai eficiente reglementări între țările din Uniunea Europeană și chiar și la nivel mondial.
     Reporter: Ce perspective anticipați pentru această piață, la noi?
     David Coldea: În momentul de față, din cauza situației economice, așteptările nu par a fi cele mai optimiste. De altfel, instabilitatea economică reprezintă un motiv de îngrijorare actual pentru tot sectorul privat, nu numai pentru indus­tria jocurilor de noroc.
     Reporter: Ce așteptări aveți pentru perioada imediat următoare?
     David Coldea: Cum spuneam mai devreme, avem nevoie de elaborarea cât mai grabnică a acestui set de cerințe tehnice pentru anumite tipuri de jocuri de noroc, pentru a putea pe deplin dezvolta un business sănătos și transparent. Cu ajutorul acestora se va obține o scădere a evaziunii pe acest domeniu. Nu vreau, totuși, să se înțe­leagă că evaziunea fiscală reprezintă o trăsătură a jocurilor de noroc. Aceasta a scăzut considerabil în urma aplicării ultimelor modificări ale legislației speciale.
     Reporter: Cum apreciați modul de impozitare a companiilor de jocuri online prin comparație cu cele care organizează jocuri de noroc tradiționale? Ce reglementări credeți că ar fi necesare pentru a obține un echilibru în acest sens?
     David Coldea: Într-adevăr, modul de impozitare diferă de la un tip de joc la altul, dar este greu de spus cum s-ar putea realiza o impozitare mai omogenă și mai justă, pentru ca toate tipurile de jocuri să aibă șanse concurențiale relativ egale în această piață. Este misiunea autorității de stat să găsească aceste soluții.
     Reporter: Pe 25 mai 2018 va intra în vigoare Regulamentul privind protecția datelor personale. Cum va afecta acesta companiile din domeniu? Considerați că este oportună aplicarea lui în gambling? Sunt firmele din domeniu pregătite să facă față unei asemenea provocări? Cum caracterizați GDPR?
     David Coldea: Noi evaluăm drept exagerate cerințele impuse de acest regulament. Cel puțin privind afacerile cu jocuri de noroc tradiționale, acestea sunt practic imposibil de aplicat. Ar trebui investite sume enorme în infrastructură, în personal calificat și altele. Nu consider că piața românească este pregătită pentru asta. Nu știu dacă există cinci companii în țară, nu numai pe domeniul jocurilor de noroc, care să le poată aplica în scurt timp. Va trebui, însă, să încercăm cu toate resursele să atingem conformarea cerută, dat fiind că este un demers de reglementare European, iar România trebuie să preia ca atare aceste prevederi.
     Reporter: Ce programe de interes public dedicate prevenirii și combaterii dependenței de jocuri de noroc se află în derulare? Ce face compania pe care o reprezentați în acest sens?
     David Coldea: "Joc Responsabil" este cel mai important proiect derulat pe această zonă, în prezent. Acesta este susținut și implementat de către compania Baum în toate sălile proprii, pe toate canalele media de care dispunem și prin apartenența noastră ca membri ai Romslot și Romanian Bookmakers, organizații profesionale care au inițiat și asigură și în prezent dezvoltarea acestui program. În plus, în fiecare sală Baum am pus la dispoziția jucătorilor formulare de autoevaluare, posibilitatea de autoexcludere a acelora care simt că au depășit limita, ba mai mult, toate aparatele și terminalele sunt etichetate cu info Joc responsabil și numărul de telefon pentru consiliere. Asistența oferită jucătorului cu comportament patologic este completă și se derulează cu aplicarea celor mai noi metode de abordare și consiliere.
     Reporter: Un proiect de modificare a Legii combaterii spălării banilor se află pe circuitul de aprobare. Cum caracterizați acest proiect și cum va influența el piața de gambling?
     David Coldea: Este, de asemenea, vorba de aplicarea unor reglementări care vin de la nivelul Uniunii Europene, respectiv implementarea unei Directive europene. Reglementările sunt severe și, dacă sunt preluate în forma propusă de această Directivă, vor genera complicații operaționale pentru operatori. Ce doresc de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este să dea curs unei abordări diferențiate, funcție de risc, a diverselor activități economice vizate și să transpună în legislația operațională reglementări conforme cu Directiva, dar disociate ca severitate conform cu riscurile prezentate.
     Reporter: Ce oportunități de investiții există, actualmente, în piața românească de profil?
     David Coldea: Trebuie să mă întorc la remarca privind situația economică instabilă. Aceasta grevează orice decizie de a face noi investiții în acest domeniu. Pe de altă parte, piața de jocuri de noroc online în România este tânără și în plină dezvoltare, astfel că acolo trebuie să așteptăm noi investiții și noi actori.
     Reporter: Ce investiții intenționați să realizați în acest an și ce buget ați alocat în acest sens?
     David Coldea: Avem în vedere extinderea companiei prin deschiderea de noi săli în țară și ne dorim o și mai bună reprezentare în operațiunile pe care le deținem în America de Sud. Vom demara și o prospectare a unei noi piețe, res­pectiv continentul African, unde intenționăm să ducem tot mai multe din jocurile produse sub marca Baum.
     Reporter: Ce investiții ați realizat anul trecut?
     David Coldea: Am reușit deschiderea mai multor săli și agenții, dar, mai important, am efectuat relativ recent lansarea cazinoului online www.baumbet.ro, de la care avem mari așteptări.
     Reporter: Cu ce cifră de afaceri ați încheiat anul 2017, comparativ cu cea din 2016?
     David Coldea: Cifra de afaceri este sensibil în creștere comparativ 2017-2016, dar această creștere a fost determinată de investițiile realizate. Am înregistrat această creștere doar datorită eforturilor proprii, pentru că, de fapt, compania noastră, a fost pusă în reală dificultate de interpretarea greșită și chiar abuzivă a ANAF privind venitul operatorului de jocuri de noroc în cursul controalelor efectuate la companiile de pariuri. Alături de multe alte companii, și Baum s-a confruntat cu o impunere care ne-a adus cel mai delicat moment din istoria afacerii noastre. 

 link: Sectorul nostru de gambling trebuie să țină pasul cu progresele din UE

 link: "Vom susține în 2018 câteva modificări legislative foarte importante pentru industrie"

 link: ANAF:Statul, prejudiciat cu peste 60 milioane lei, în urma ilegalităților din gambling

 link: "Cadrul nostru legal - dat ca exemplu de bune practici în statele UE"

 link: Codul etic de comunicare responsabilă în domeniul jocurilor de noroc

 link: "Operatorii trebuie să se axeze în viitor pe sectorul online"

 link: Romslot: "Românii nu au probleme de joc mai mari ca ale europenilor"

 link: Numărul participanților la turneele noastre de poker a crescut de peste 20 de ori

 link: "Ne așteptăm ca valoarea pieței de gambling să depășească 1,2 miliarde euro, în 2017"

 link: "Tendințele europene sunt de orientare a operatorilor către mediul online"

 link: Impactul modificărilor legislative asupra pieței de gambling din România

 link: "Statul face tot posibilul să nu putem funcționa"

 link: "Operatorii de jocuri au solicitări din ce în ce mai complexe"

 link: "Nicio legătură între schimbările de la Loterie și semnarea contractului pentru terminalele loteristice"

 link: Loteria Română să clarifice situația investițiilor în curs de execuție

 link: Superbet, pariu pe high-tech

 link: "Piața neagră - la cel mai redus nivel de la revoluție până astăzi"
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.