Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
GAMBLING
BURSA 06.03.2018
mărește imaginea
Dan Ghiță, președintele ROMBET
     *  Interviu cu Dan Ghiță, președintele ROMBET
     *  "2017 a adus prima investiție a unui grup românesc în afara țării - Superbet, membru Rombet, și-a deschis activitate de pariuri în Polonia"
     *  "Nu mai putem spune că există lipsuri, însă putem spune că domeniul gamblingului este perfectibil"
         Despre domeniul de gambling nu se mai poate spune că are lipsuri, dar se poate spune că este perfectibil, susține Dan Ghiță, președintele Rombet. Domnia sa ne-a spus că se așteaptă ca valoarea pieței jocurilor de noroc să depășească 1,2 miliarde euro, anul trecut. "2017 a adus prima investiție a unui grup românesc în afara țării - Superbet, membru Rombet, și-a deschis activitate de pariuri în Polonia", a evidențiat Dan Ghiță, într-un interviu.

 
     Reporter: Vă rugăm să ne faceți o radiografie a pieței jocurilor de noroc.
     Dan Ghiță: Anul 2017 a continuat trendul ascendent al pieței jocurilor de noroc în ansamblul său, deși există și sectoare care rămân mai puțin competitive, în comparație cu altele. Ca o tendință a pieței land-based, observăm o ușoară diminuare a numărului de operatori pe toate sectoarele, dar o creștere a veniturilor globale înregistrate de aceștia. Astfel, în prezent, există 24 de operatori de pariuri, 280 de operatori de slot, 5 operatori de casino, 7 operatori de bingo sală și 9 operatori de cluburi de poker. În mediul online, tendința de creștere este atât la nivel de cifră de afaceri, unde creșterea este mult mai puternică decât în offline, cât și la nivelul numărului de operatori, aceștia ajungând, în momentul de față, la 21.
     Sectorul de gambling este o componentă importantă a economiei țării noastre, care depășește procentul de 0,7% din Produsul Intern Brut (PIB), la nivelul anului 2017. Acest lucru este relevat și de implicarea autorităților în reglementarea și monitorizarea activităților din domeniu, printr-un organism de bază, subordonat direct Secretariatului General al Guvernului. Nu mai putem spune că există lipsuri, însă putem spune că este perfectibil. Noi trebuie să urmărim ce fac țări în care reglementările specifice domeniului sunt mai vechi, precum Marea Britanie sau țările nordice. Să luăm exemple de bune practici de acolo și să le adaptăm la specificul nostru local.
     Reporter: Cum ne situăm față de celelalte țări europene, în acest domeniu?
     Dan Ghiță: Din punct de vedere al reglementărilor în domeniu, suntem mai bine organizați decât mare parte din țările din Europa centrală - Germania, Austria, Polonia, Cehia, Ungaria. Din punct de vedere al indicatorilor economici suntem încă în spate, iar asta se datorează puterii de cumpărare mai reduse a românilor, comparativ cu țările din Europa Centrală și de Vest.
     Reporter: În acest context, perspectivele pieței noastre de gambling sunt favorabile?
     Dan Ghiță: Perspectivele pieței, așa cum se vede din curba ascendentă a ultimilor ani, sunt unele foarte favorabile, mai ales pentru piața de jocuri de noroc online. Observăm o creștere cel puțin dublă a acestui sector, comparativ cu cea tradițională. Noile tehnologii se reflectă cel mai rapid în online, iar jucătorii, pe măsura maturizării pieței, devin din ce în ce mai pretențioși. În mediul online, totul se adaptează mult mai ușor la trenduri și la cerințe, așa că aici este locul de creștere cel mai mare.
     Reporter: Ce mișcări de genul exiturilor, insolvențelor, falimentelor au avut loc în acest domeniu și ce investiții noi au apărut în piața de profil?
     Dan Ghiță: Ca în orice activitate economică, și industria jocurilor de noroc este un organism viu, se nasc noi companii, dar și dispar din piață cele necompetitive. Nu există falimente răsunătoare precum în alte domenii, dar există operatori care, din lipsă de investiții și de strategie, nu au reușit să continue. Investițiile noi vin tot din sfera online-ului, unde companii din Germania, Grecia, Marea Britanie au investit în România și au, acum, o parte din echipele lor. Nu doar operatorii au interes și investesc, există o suită importantă de prestatori de servicii pentru industrie care au activitate la noi în țară. Un lucru important de menționat aici este faptul că anul 2017 a adus prima investiție a unui grup românesc în afara țării - este vorba de grupul Superbet - care și-a deschis activitate de pariuri în Polonia. Acesta este un mesaj foarte bun al faptului că în țara noastră se pot construi companii puternice care să se extindă în afara granițelor.
     Cele mai multe oportunități de investiție apar de la operatorii online.
     Reporter: Ce așteptări are asociația pentru perioada care urmează?
     Dan Ghiță: Din punct de vedere legislativ, lucrurile au o ordine acum, nu ne așteptăm la schimbări. Este posibil să apară în sfera legislației terțiare o serie de ordine de președinte ONJN care să aducă clarificări suplimentare în domeniul publicității, al jocului responsabil și al raportărilor. În ceea ce privește eradicarea evaziunii fiscale, domeniul jocurilor de noroc este unul monitorizat foarte atent de către ANAF și de către ONJN, pe latura lor de atribuții. Organizatorii de jocuri de noroc sunt scutiți de plata TVA fără drept de deducere, deci nu putem vorbi de evaziune la TVA, iar toți organizatorii sunt conectați cu un terminal aflat la dispoziția ONJN, care urmărește în timp real, secundă cu secundă, veniturile pe care organizatorii le înregistrează, deci nu este loc de "ajustări" ulterioare, așa că și în ceea ce privește impozitul pe profit controlul este foarte mare. Este unul din cele mai sigure domenii din punct de vedere al combaterii evaziunii fiscale.
     Reporter: Ce pondere are piața neagră din domeniul jocurilor de noroc?
     Dan Ghiță: Când vorbim de piața neagră în domeniul jocurilor de noroc, ne referim cu precădere la aparatele slot machine care funcționează în baruri, de regulă în mediul rural, fără a deține licență și autorizație. Deși nu se poate afirma că au dispărut, ele sunt cu siguranță mai puține de la un an la altul, iar acest lucru are două cauze. Mai întâi sunt controalele inspectorilor ONJN în teren și, în al doilea rând, operatorii înșiși care lucrează legal și care fac front comun pentru demascarea celor care încalcă legea, pentru că, altfel, nu vom putea fi competitivi când plătim 3.000 de euro într-un an doar ca să licențiem și să autorizăm un aparat, iar competiția preferă să nu plătească nimic și să își asume operarea ilegală. Este imposibil de crezut că piața neagră va dispărea complet vreodată, dar este clar că, de la an la an, aceasta va fi tot mai mică, după cum se vede și în online - acum există o listă neagră de 1.034 website-uri de jocuri de noroc blocate pe teritoriul României, iar lupta împotriva celor fără licență continuă.
     Reporter: Câte aparate de tip slot machine activează, legal, în piață și câte echipamente estimați că funcționează ilegal, comparativ cu începutul anului trecut?
     Dan Ghiță: Estimăm că, la momentul acesta, există în piață 65.000 de posturi de joc. Ne ferim să speculăm legat de piața neagră.
     Reporter: La ce valoare se ridică piața jocurilor de noroc?
     Dan Ghiță: Încă se așteaptă cifrele pentru 2017, dar estimările sunt ca piața să depășească 1,2 miliarde euro.
     Reporter: Ați amintit despre faptul că urmează să fie reglementat domeniul publicității. În ce măsură este respectată actuala legislație din domeniu și ce așteptați de la noile reglementări?
     Dan Ghiță: Deocamdată, observăm alte instituții ale statului, precum CNA, care iau măsuri pentru prevenția jocului patologic și a jocului în rândul minorilor, așa că au împins după ora 23:00 orice reclamă la jocuri de noroc. Legislația este respectată foarte bine în momentul de față, ba, mai mult, există operatori care afișează pe fațade semne mari de interzicere a accesului minorilor. Există, acum, o practică în domeniu, deși nereglementată prin lege, care vine tot în direcția limitării publicității agresive și a încurajării jocului responsabil. Operatorii nu mai afișează jackpoturi și alte premii de ordinul zecilor și sutelor de mii vizibil pe fațade sau pe mesh-uri, bannere.
     Reporter: În 25 mai, va intra în vigoare Regulamentul privind protecția datelor personale. Considerați că este oportună aplicarea lui în gambling? Sunt firmele din domeniu pregătite să facă față unei asemenea provocări?
     Dan Ghiță: Gamblingul se va conforma reglementărilor la fel ca orice altă industrie. Nu există dificultăți suplimentare în punerea în aplicare a Regulamentului, față de alte domenii, și faptul că am ajuns în această etapă este încă un semn de maturizare și de aliniere la standardele europene. Protecția datelor personale este esențială și este una din provocările vremurilor în care trăim, într-o societate din ce în ce mai digitalizată, unde pericolul ca datele utilizatorilor să fie manipulate și chiar folosite împotriva intereselor lor trebuie contracarat de măsuri mai dure de securitate.
     Reporter: Industria mai așteaptă și proiectul de modificare a Legii combaterii spălării banilor ...
     Dan Ghiță: Acest proiect este deja în discuție de ceva vreme, iar reprezentanții Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor au dat asigurări la mai multe evenimente la care au participat împreună cu industria de jocuri de noroc că vor exista consultări permanente în vederea adaptării celei de-a patra Directive Europene împotriva spălării banilor. Directiva este intrată în vigoare de o jumătate de an deja, iar în industria noastră nu avem încă nicio noutate.
     Reporter: Ce ne puteți spune despre implementarea sistemelor informatice de monitorizare a activitătii jocurilor de noroc tradiționale și la distanță?
     Dan Ghiță: Sistemele de monitorizare aduc în mod sigur un plus de siguranță, atât pentru verificator, cât și pentru operator, pentru că ele nu mai lasă loc de interpretare sau de abuzuri. Toată lumea este mult mai liniștită așa. Este un semn important al progresului faptul că instituția însărcinată cu autorizarea și controlul domeniului știe, atât pentru jocurile tradiționale, cât și pentru cele online în orice moment ce bani se colectează și ce premii se acordă.
     Reporter: Ce programe de interes public dedicate prevenirii și combaterii dependenței de jocuri de noroc derulează Rombet?
     Dan Ghiță: Rombet s-a alăturat încă de anul trecut celei mai importante inițiative locale, și anume Proiectului "Joc Responsabil". Acum, alături de celelalte asociații de profil, putem să luptăm mai hotărât și, evident, cu resurse mai mari împotriva acestui fenomen care se manifestă oriunde în lume, nu doar la noi în țară. Programul își propune să ajute prin consiliere psihologică pe oricine se confruntă cu probleme de joc și să lucreze cu operatorii, ajutându-i să identifice aceste persoane și mai ales să identifice minorii și să nu le permită accesul la joc. Programul este deja consacrat în țară la noi, nu este un start-up, iar noi am văzut ca o necesitate alăturarea la el.
     Reporter: Ce oportunități de investiții are piața românească de profil?
     Dan Ghiță: Piața de gambling din țara noastră ridică oportunități și provocări deopotrivă în a propulsa sectorul de gambling la standardele pe care o industrie atât de dinamică le impune. Venind de la ICE Londra, cel mai important eveniment de gambling din Europa, vedem ce progrese tehnologice face industria. Piața de la noi trebuie să țină pasul cu aceste progrese, iar asta se va putea întâmpla doar prin investiții - în aparate noi, în software mai performant, în design mai atractiv, în angajați mai profesioniști. Dacă vorbim de companiile prestatoare de servicii pentru industrie, aici posibilitățile de creștere sunt imense. România este recunoscută pentru resura umană în IT, așa că aici ar trebui deschisă cutia pandorei și exploatată această resursă pentru construirea de software pentru gambling, iar acest lucru are adresabilitate mondială, nu vorbim de un produs pe care îl vinzi aici, acum și atât.
     Reporter: Care este profilul jucătorului român, comparativ cu cel european?
     Dan Ghiță: La noi în țară, pentru jucători este în continuare foarte importantă interacțiunea socială. Pariorul merge la sala de joc sau la agenția de pariuri sportive preferată atât pentru jocul de noroc în sine, cât și pentru a socializa cu prietenii, a vorbi despre meciuri, cote, aparate noi, concurență, care sală/agenție este mai bună, care ofertă este mai bună sau alte subiecte de interes comun. În Vest, vedem o aplecare mai mare către online, acolo piața online depășind de mult pragul de 50%, ca număr de utilizatori care preferă jocurile la distanță. O altă caracteristică, dată tot de această aplecare pentru prietenie, interacțiune, este și "jocul în comun". Există grupuri de prieteni care își combină resursele și pariază pe o strategie unică la pariuri, sau prieteni care joacă simultan la un grup de aparate, sau inclusiv care își urmăresc prietenii jucând, ca pe urmă rolurile să se schimbe.
     Reporter: Vă mulțumesc! 

     "Pieței jocurilor de noroc din România îi lipsește o acțiune unitară, prevederile legale nu se aplică nici ele unitar, iar industria, nefiind unită, este fragilă în fața unor acțiuni de forță care pot apărea la un moment dat. Rombet își propune, prin statut, să reprezinte și să susțină toți operatorii de jocuri de noroc care se alătură acestor principii, în cadrul asociației noastre. Ne-am propus o nouă abordare a pieței, o altfel de relație cu instituțiile statului din acest domeniu, un echilibru între mediul de afaceri din această zonă și instituțiile abilitate".
     Dan Alexandru Ghiță, președintele Rombet

 


 link: Sectorul nostru de gambling trebuie să țină pasul cu progresele din UE

 link: "Vom susține în 2018 câteva modificări legislative foarte importante pentru industrie"

 link: ANAF:Statul, prejudiciat cu peste 60 milioane lei, în urma ilegalităților din gambling

 link: "Cadrul nostru legal - dat ca exemplu de bune practici în statele UE"

 link: Codul etic de comunicare responsabilă în domeniul jocurilor de noroc

 link: "Operatorii trebuie să se axeze în viitor pe sectorul online"

 link: Romslot: "Românii nu au probleme de joc mai mari ca ale europenilor"

 link: Numărul participanților la turneele noastre de poker a crescut de peste 20 de ori

 link: "Baum" SRL prospectează piața africană

 link: "Tendințele europene sunt de orientare a operatorilor către mediul online"

 link: Impactul modificărilor legislative asupra pieței de gambling din România

 link: "Statul face tot posibilul să nu putem funcționa"

 link: "Operatorii de jocuri au solicitări din ce în ce mai complexe"

 link: "Nicio legătură între schimbările de la Loterie și semnarea contractului pentru terminalele loteristice"

 link: Loteria Română să clarifice situația investițiilor în curs de execuție

 link: Superbet, pariu pe high-tech

 link: "Piața neagră - la cel mai redus nivel de la revoluție până astăzi"
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Piaţa de Capital
     Indicii bursieri europeni au închis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au închis în teritoriu pozitiv, lichiditatea totală fiind de 73,31 milioane de lei (15,7 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 43,4 milioane lei (9,34 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a coborât cu 2,26 bani în fața monedei naționale
     * Francul s-a apreciat la 4,1351 lei
      Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6559 lei pentru moneda europeană, în apreciere cu 0,40 bani, comparativ cu ședința anterioară, când euro a fost cotat la 4,6519 lei.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.