Gazul neurotoxic sarin este invocat de o sursă SUA nedezvăluită

V.D.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Gazul neurotoxic sarin este invocat de o sursă SUA nedezvăluită

Americanii susţin că deţin informaţii care indică folosirea gazului neurotoxic sarin, alături de clor, în atacul chimic din 7 aprilie împotriva oraşului Douma, din enclava rebelă Ghouta de est, din apropierea Damascului, relatează AFP şi Reuters.

Sursa americană, a cărei identitate nu este dezvăluită de agenţiile citate, a explicat că simptomele prezentate de victime - aşa cum au fost descrise de medici, de organizaţii neguvernamentale şi de "alte surse" şi observate prin analiza imaginilor înregistrate în Douma - includ contracţii ale pupilelor, convulsii şi afecţiuni ale sistemului nervos central. Acestea nu sunt provocate de clor, ci sunt specifice expunerii la agenţi neurotoxici, afirmă sursa citată.

Ea a reamintit că sarinul, un agent din această categorie, a mai fost folosit şi anul trecut, în atacul de la Khan Sheikhoun, care a provocat atunci primele represalii americane împotriva Siriei.

Un alt indiciu, invocat în acelaşi sens, este numărul mare de morţi, de ordinul zecilor.

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Ce sursă? A scris The Guardian.

    "Jerry Smith, who led the UN mission to supervise the withdrawal of the Syrian government’s stockpile of in late 2013, said the symptoms displayed by patients could suggest exposure to an agent in addition to chlorine. “It’s worth elucidating the knowns,” he said. “Casualty rates, apparent speed of death and the shaking.” Organophosphate-based poison, including sarin, causes such symptoms. Pinpoint pupils and severe mouth foaming have been telltale signs in past attacks." 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Să mai adăugăm niște detalii... Douma este locul unde o miliție islamistă Jaish al-Islam își are reședința. Iar Assad și rușii bombardau rebelii în perioada când s-a petrecut atacul chimic reclamat când o bombă (canistră galbenă) a fost filmată pe acoperișul unei clădiri și s-a declarat că ea a fost aruncată de un elicopter decolat de la o bază aeriană. Nu există video decât al bombei la sol, nu căzând din elicopter.

     

    Cine sunt drăguții de "democrați", "luptători pentru o Sirie liberă". Să citim din Express (tot Made în UK, nu din Rusia). 

     

    Jaish al-Islam (Army of Islam) was formerly known as Liwa al-Islam (Brigade of Islam) and is a coalition of Salafist Islamist militant groups based in the Douma and Eastern Ghouta regions of the Syrian capital of Damascus. 

    Douma was the site of an alleged chemical weapons attack where up to 43 people were killed and it has been blamed on the Syrian regime. 

    But according to reports from news outlet Kurdistan 24, the group admitted it used chemical weapons in a mainly Kurdish populated area in the city of Aleppo, northern Syria in April 2016. 

    In an official statement, Jaish al-Islam said: “One of the field commanders in Aleppo used weapons that he was not authorised to use in these kinds of confrontations.” 

    The group claimed the brigade commander was summoned to a military court, adding: “He has been referred to the Military Justice to receive the proper punishment." 

     

     

    Uaaat? Rebelii "democrați" sirieni au acces la arme chimice iar un comandant al lor le-a folosit contra kurzilor în 2016? Este adevărat că cică "i-au dat pedeapsa potrivită".... uatevăr. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    In SIRIA este o punga mare de gaze!!!SUA,ANGLIA FRANTA se lupta pentru gazele din SIRIA.....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Voi ne credeti la fel de imbecili ca si voi?

    Ce sens avea Assad sa bombardeze - indiferent cu ce - Dhouma daca armata si rusii scosesera practic din oras toti rebelii? 

    SUA si Rusia supvravegheasera impreuna distrugerea armelor chimiceale lui assad inca in 2013.  

    Dar nimeni nu stie daca nu cumva SUA aprovizioneaza chiar ei pe asa-zisii rebeli si Stat Islamic - pe care tot ei i-au creat si finantat? Adica SUA are voie ce altii nu au voie? 

    Un filmulet de 2 lei pe care orice tembel de jihadist tembeli din castile albe (organizatie islamista creata si finantata de SUA) poate face e suficient sa bombardezi o tara intrega a- ca asa vrea muschii tai? 

    SUA Anglia si Franta - ce fel de democratii sunt - daca nici nu se ostenesc sa ceara acordul Parlamentelor din tarile lor?  

    Ce fel de democratie se raspindeste pe glob - democratia lui "fac ce vreau eu ca eu sunt cel mai tare din parcare"?  

    Asta sprijinim noi - fara jena?

    Sa ne consideram norocosi ca am ajuns colonia SUA si sub ocupatiua armatei SUA - caci nu ne mai bombardeaza daca nu le convine ceva la noi? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro