Gala BURSA 2018

"GED" a adus în România franciza "Cellulem Block"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Franciză /

Compania de private equity "GED" a adus în România franciza "Cellulem Block", o reţea spaniolă de clinici de înfrumuseţare la care este acţionar, prima unitate fiind deschisă în Bucureşti, iar planurile vizează extinderea afacerii în toată ţara până la sfârşitul anului 2011. "Face parte din filozofia < GED > să susţină extinderea companiilor în care investeşte, prin căutarea unor noi oportunităţi de dezvoltare pe alte pieţe europene", a declarat, într-un comunicat, Robert Luke, managing director "GED".

Potrivit Mediafax, "Cellulem Block" îşi va dezvolta reţeaua teritorială din România, deschizând atât clinici proprii, cât şi în sistem de franciză, aflat acum în curs de negociere. Prima clinică din Bucureşti este situată pe strada Buzeşti.

Luke a adăugat: "Prin franciza < Master Cellulem Block >, aducem pe piaţa românească o oportunitate de afaceri solidă. Cu o investiţie minimă de 20.000 de euro, un potenţial investitor ar putea recupera suma iniţială într-un interval de un an, până la un an şi jumătate. Oferta pentru franciză este flexibilă şi uşor de structurat în trei module diferite: CB Fotodepilare, CB Celulită, CB Premium". Principalul obiectiv al "GED" este extinderea reţelei de franciză pe întreg teritoriul României până la sfârşitul anului 2011.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. oameni buni nu cumva sa deveniti francizati cu acest brand ca v-a fi vai de capul vostru ..o sa va ia totii banii si va lasa si cu datoruii...si vorbesc din experientza proprie.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    O porcarie

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită