Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 07.08.2018
Geopolitică muzicală: Eurovision, boicotat
click aici
     Cultura și sportul sunt adesea afectate de deciziile unor lideri politici. Turcia va continua să boicoteze concursul Eurovision pe o perioadă nedeterminată, deoarece programul este "nepotrivit pentru copii", a anunțat șeful televiziunii de stat. Este evident că decizia boicotului nu-i aparține acestuia.

     Țara, care a fost reprezentată de 34 de ori la competiția muzicală organizată de EBU (European Broadcasting Union), a renunțat să mai participe în 2012, din cauza sistemului "superficial" de vot, informează news.ro. În ultimii ani, Turcia a fost criticată pentru conservatorismul arătat și susținut de regimul Recep Erdogan. Văzută ca una dintre cele mai tolerante țări islamice în ceea ce privește drepturile comunității LGBTI, Turcia a interzis în ultimii ani paradele gay anuale de la Istanbul. Turkiye Radyo ve Televizyon (TRT) s-a retras din concurs după ediția din 2012, citând audiență scăzută și exprimându-și nemulțumirea privind regulile de vot. Reprezentanții ei au anunțat că Turcia va reveni la Eurovision în 2016, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

     Ibrahim Eren, președintele TRT, a precizat că, pe lângă sistemul de vot care reprezintă încă o problemă, moralitatea este, de fapt, problema majoră pentru Turcia: "Nu avem încă în vedere participarea. Ca televiziune publică, nu putem transmite live la ora 21.00, când copiii se uită la televizor, un austriac (n.r. Conchita Wurst, care a câștigat ediția din 2014) cu barbă și fustă care susține că nu are gen și spune «sunt bărbat și femeie în același timp». Există o confuzie de mentalitate aici. În momentul în care această problemă va fi corectată, vom reveni la Eurovision".

     Turcia a criticat regula actuală privind grupul Big-5, care presupune ca Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Spania să aibă un loc garantat în finala competiției. Cântăreața pop Sertab Erener a câștigat concursul din 2003, iar Eurovision 2004 a avut loc la Istanbul. 
O.D.
 

 

.