Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 23.08.2018
Germania propune crearea unui sistem global independent de plăți interbancare
click aici
     Un nou pas către adâncirea divergențelor dintre Europa și Statele Unite a fost făcut de Heiko Maas, ministrul de externe al Germaniei.

     De data aceasta subiectul îl reprezintă relațiile comerciale cu Iranul, țară care a intrat, din nou, sub incidența sancțiunilor comerciale impuse de SUA.

     Când a fost aplicat regimul anterior al sancțiunilor, Senatul american a aprobat, în 2012, sancțiuni și pentru SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication), astfel încât instituția care administrează comunicațiile și plățile bancare internaționale să excludă băncile din Iran.

     După acordul primit din partea Consiliului Uniunii Europene, SWIFT a deconectat băncile iraniene de la sistemul de plăți. În februarie 2016, după aprobarea planului comun de acțiune față de Iran, atât din partea SUA, cât și a autorităților europene, majoritatea băncilor iraniene a fost reconectată la rețeaua SWIFT.

     Acum statele europene nu mai sunt de acord cu reluarea sancțiunilor și au transmis companiilor care și-au reluat investițiile în Iran că își pot continua afacerile.

     Asigurările venite din partea Comisiei Europene nu au fost, însă, destul de convingătoare, deoarece pentru marile companii multinaționale din Iran piața americană are o importanță crucială, iar acestea au ales să părăsească, din nou, Iranul pentru a nu intra în vizorul administrației Trump.

     Acesta este contextul în care Heiko Maas a scris un editorial pentru cel mai important cotidian financiar din Germania, Handelsblatt, unde spune că "a venit vremea să reconsiderăm parteneriatul dintre Europa și SUA", un parteneriat care "să nu mai permită Statelor Unite să treacă peste opiniile noastre, fără să țină seama de costuri".

     "Din acest motiv, este esențială întărirea autonomiei europene prin înființarea unor canale de plăți independente de SUA, crearea unui Fond Monetar European și construirea unui sistem SWIFT independent", scrie ministrul german de externe.

     După cum scrie Financial Times pe marginea declarațiilor lui Maas, actualul sistem de plăți globale SWIFT, care are sediul în Belgia, va fi afectat de noile sancțiuni americane. "Dacă nu va fi exceptat de la aplicarea sancțiunilor, organizația va fi obligată să blocheze accesul băncilor iraniene la sistemul de plăți până la începutul lunii noiembrie 2018, altfel se va confrunta cu măsuri punitive atât împotriva membrilor conducerii, cât și împotriva instituțiilor financiare care utilizează sistemul", scrie FT.

     În articolul său, Heiko Maas a mai subliniat că "este vital pentru Europa să mențină acordul cu Iranul", deoarece "fiecare zi în care acordul există este mai bună decât o criză explozivă care amenință Orientul Mijlociu".

     Dincolo de confruntarea cu SUA în ceea ce privește relațiile politice și economice cu Iranul, autoritățile europene mai au și alte motive pentru promovarea unui sistem global de plăți independent de influența covârșitoare a Statelor Unite.

     Într-un articol din septembrie 2013, revista Der Spiegel a scris că "Agenția Națională de Securitate din SUA (NSA) monitorizează pe scară largă tranzacțiile derulate prin intermediul SWIFT, precum și prin intermediul cardurilor de credit".

     Această supraveghere permanentă a permis și blocarea unor tranzacții în dolari între rezidenți ai Uniunii Europene.

     Cotidianul danez Berlingske a scris, în februarie 2012, că autoritățile americane au confiscat 26.000 de dolari, valoarea unui transfer bancar de la un om de afaceri danez către o bancă din Germania.

     Suma a reprezentat contravaloarea unei livrări de țigări de foi cubaneze, cumpărate de la o firmă germană, iar tranzacția a fost redirecționată automat prin SUA, deoarece plata s-a făcut în dolari. Trezoreria SUA a justificat confiscarea prin faptul că "omul de afaceri danez a violat embargoul împotriva Cubei".

     "Am spus clar americanilor că renunțarea la acordul nuclear cu Iranul este o greșeală", a subliniat ministrul de externe al Germaniei în articolul din Handelsblatt, iar "în actualele circumstanțe, a spune Washingtonului că dorim să lucrăm împreună, dar că nu îi vom permite să ne submineze interesele fără să ne consulte, reprezintă o problemă de importanță strategică".

     În condițiile în care autoritățile de la Bruxelles au adoptat măsuri legislative care să protejeze companiile în fața sancțiunilor americane, dar care sunt ignorate de marile corporații europene de teama represaliilor de la Washington, concluzia lui Heiko Maas a fost că "este indispensabilă întărirea autonomiei europene prin crearea unor canale de plăți independente față de Statele Unite".

     Astfel de sisteme au fost deja implementate în Rusia și China, în condițiile în care Rusia a fost amenințată cu excluderea din SWIFT după ce a anexat Crimeea, în 2014. Atunci, autoritățile de la Kremlin au avertizat Statele Unite că suspendarea accesului băncilor rusești la sistemul global de plăți este echivalentă unei declarații de război. "Inițiativa" americană a fost abandonată.

     Ministrul de externe al Germaniei și-a încheiat articolul din Handelsblatt într-o notă sentimentală. Într-o misiune diplomatică recentă, Maas a fost abordat de un tânăr soldat american, care i-a șoptit "vă rog, nu abandonați America".

     Șeful diplomației de la Berlin a fost deosebit de impresionat de faptul că "un soldat american îi cere unui politician german să nu abandoneze America" și a amintit că fostul secretar de stat american Henry Kissinger ar putea, într-un mod ironic, să aibă dreptate.

     Acesta a fost întrebat recent, după cum scrie Maas, dacă "Donald Trump nu poate să devină, accidental, moașa pentru un Vest renăscut".

     "Ar fi ironic, dar nu este imposibil", a răspuns Kissinger.

     Din păcate, pentru un "Vest renăscut" și o "reunificare" a Europei nu este suficientă prezența unui Donald Trump la Casa Albă și nici înființarea unui sistem de plăți interbancare independent față de SUA. 
Călin Rechea
 

 

.